Rîs de primăvară (6) – Mahai: Lumea în anul 2010


Profitînd de frumosa zi de primăvară, dimineață ne-a vizitat Kyre și ne-a spus snoava despre procușorul său. Cum este greu și inuman să desparți dioscurii, iată vine și Mahai cu snoava sa…

LUMEA ÎN ANUL 2010

Cu oarece timp în urmă, în anul 2010, râul curgea în sensul său normal de curgere, ca orişice râu normal, muncitor, având o oarecare prestanţă a lui pe care nu şi-o ascundea cu falsă modestie, dar nici nu şi-o etala tendenţios. Era un râu organizat, corect în tot ceea ce făcea. Curgea temeinic, de sus în jos, învolburându-se peste pietrele de diferite compoziţii, făcând clăbuci când era cazul, însă fără obstinaţie. Dar, asta-i treaba lui.

De fapt, povestea nu e despre ce făcea, cum curgea râul şi altele, ci despre Muţă.

De mic copil, Muţă avea obiceiuri ciudate, că dacă ar fi avut obiceiuri normale, nu s-ar mai fi scris poveşti cu el. Ei bine, obiceiurile lui Muţă, ca sumă, erau peste măsură de ciudate, chiar lipsite de sens. Nu fiecare în parte, însă. Ca mic element în marea (sau mai bine zis, oceanul) obiceiurilor lui Muţă, fiecare în parte era cât se poate de normal. De fapt, nici asocierile dintre două, trei sau mai multe obiceiuri nu puteau fi considerate ca fiind ieşite din comun. Şi-atunci, de ce avea Muţă moravuri aşa de ciudate? Ei bine, asta nu ne interesează câtuşi de puţin în lucrarea de faţă. Ceea ce interesează, este viaţa unui om, aşa cum a trăit-o.

Bine, veţi întreba, dar de ce aşa cum a trăit-o şi nu aşa cum ar fi vrut s-o trăiască?

Păi, pentru că pe noi nu ne interesează absolut deloc în lucrarea de faţă ce are în cap omul acela, ce crede el că va face cu viaţa lui.

Bine, bine, veţi răspunde, dar pe noi nu ne interesează nici cum şi-a trăit el viaţa, din moment ce nu-l cunoaştem, n-am auzit niciodată numele lui (nu-i vorba de Muţă) şi, în plus, avem şi noi problemele noastre, destul de presante.

Dar, dacă spun cum îl cheamă  (îl cheamă Iorghe Ermină), vă interesează?

Nu.

Atunci, eu voi răspunde că aveţi dreptate, şi nici măcar nu merită să menţionăm viaţa unui om aşa cum a trăit-o. Mai bine să scriem despre marmote:

Marmotele sunt nişte animale care au anumite obiceiuri caracteristice, precum şi o înfăţişare caracteristică. Asta nu-nseamnă cum că marmotele arată toate la fel. Nu, nici chiar aşa; totuşi există nişte trăsături care le definesc ca specie. De asemenea, au apucături caracteristice.

Marmotele sunt de două sexe: femele şi masculi. Masculii se deoseesc de femele, păstrând caracteristicile speciei. Deosebirea dintre mascul şi femelă cam are loc la toate animalele sexuate şi se numeşte dimorfism sexual. Aşa şi cu marmotele. 

Marmotele trăiesc acolo unde condiţiile climatice, de mediu ambiant, de hrană şi de poluare le permit şi nu trăiesc acolo unde aceste condiţii nu le permit. Însă, asta nu-nseamnă că se aglomerează într-un loc sau altul, încât să nu mai poată trăi una de alta. Nu, de obicei ele stau în aşa fel încât să se simtă cel mai bine. Dacă le place mai mult în grup, stau în grup. Dacă nu, nu. Asta depinde de libera lor voinţă.

Marmotele se înmulţesc prin naştere: ele nasc pui vii. Nu că unele n-ar naşte şi puişori morţi, sărăcuţii, dar de regulă, marmotele nasc pui vii. Reproducerea la marmote are loc printr-un act sexual, în care ovulul este fecundat de un spermatozoid, ca la toate mamiferele şi la majoritatea animalelor. Probabil că actul în sine se realizează cu plăcere, deoarece putem presupune că marmotele nu sunt cine ştie ce doritoare să crească copii. De exemplu, o marmotă are trei pui. Ei, credeţi că se simte ea ce şti ce bucuroasă pe chestia asta? Poate, dar improbabil. De fapt, scopul acestei poveşti nu este de a descrie ce au în cap marmotele cu privire la chestiunile esenţiale ale vieţii. Că le place sau nu să crească puii nu importă, cert este că ele îi fac, datorită – în primul rând – instinctului sexual, instinct sexual dezvoltat într-o măsură oarecare, diferită de la o marmotă la alta, dar de asemenea, caracteristică speciei.

Citind cele de mai sus, cititorii se vor întreba (evident) ce legătură este între marmotele de mai sus şi condiţia omului modern. Nu toţi, dar poate că unii se vor întreba. Putem presupune lucrul ăsta, nu? Ei bine, legăturile dintre marmote – atât ca specie, cât şi ca individ – şi condiţia omului modern sunt multiple. Ele se desfăşoară, de asemenea, pe mai multe planuri. Dar, asta nu interesează câtuşi de puţin în lucrarea de faţă. Dacă ar fi să facem o listă cu tot ce nu interesează în lucrarea de faţă, ar ieşi, credem, o listă foarte, foarte lungă, cu lucruri – ce mai tura-vura – foarte, foarte variate.

Că tot veni însă vorba de relaţiile dintre oameni în cadrul societăţii umane, să ne concentrăm puţin asupra cuplului. Cuplul domnule, e ceva de speriat. Ca o clasificare la prima vedere, cuplurile se pot împârţi după vârsta celor doi indivizi cuplaţi. De asemenea, ele se pot împărţi şi clasifica în funcţie de durată, de mediul de provenienţă al membrilor, de calificare, de cultură, de culoarea părului şamd.

Ce treabă avem noi însă cu cuplurile şi de ce am ajuns…

(Lucrarea se continuă pe treisprezece pagini.)

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Rîs de primăvară (6) – Mahai: Lumea în anul 2010

  1. Poetry855 zice:

    si se mai pot imparti in impartite si despartite )))

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s