Cum am spus că nu voi mai ocupa spațiu la rubrica săptămînală a Cercului…, postez acest scurt poem aici. A sosit aseară tîrziu, după ce am primit vestea morții lui Adam Zagajewski. Erau primele cinci versuri, aproximativ în formularea de acum. Dimineață, micul poem a simțit nevoia unei anume rotunjimi finale. A ieșit ce e mai jos…
Păsările, poeții…
Cînd iarna își scutură ultimele cojoace
se întorc grăbite păsările călătoare
și tot atunci, într-o ciudată simetrie,
la fel de grăbiți ne pleacă poeții…
Lawrence, Adam privesc lumea de sus,
sar nu cum șoimul își pîndește prada,
nu ca rațele sălbatece în bătaia puștii –
vulturii imperiali se topesc în văzduh…
21 Martie 2021, în Iași
Ce simplu și frumos, cristalin e poemul!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Poate a epurat bine sentimentele ce mă încearcă…
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Da…frumos! Și titlul– ca un inspir, în aerul tare al poeziei…
Mulțumiim!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc și eu…
ApreciazăApreciază
Frumoasă asociere între poeți și păsările călătoare. Felicitări!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Multumesc frummos…
ApreciazăApreciază
Ce se poate spune la trecerea unui poet decat o poezie…poetul doar trece, nu dispare, precum vulturii imperiali doar se topesc, nu dispar. Poeti nemuritori pentru cititori nemuritori. Perfecta simetrie. Minunat!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
,,vulturii imperiali se topesc în văzduh…”………………. Ce frumusețe! O poveste de dragoste într-un singur vers!…😍🤗
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc feumos…
ApreciazăApreciază
aceeasi atmosfera detasata, nostalgica
din poemul adevarata eternitate…
o continuare
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Probabil, aceeasi stare de spirit….
ApreciazăApreciază