Rîsu-plînsu (3) – Dan Cristian Ionescu: Romanul lui Ilzi, fecioara geto-dacă


Am făcut bine că l-am îndemnat pe autor să mai caute prin arhive, a mai găsit cîteva episoade, sîntem acoperiți vreo lună. Și, ca de obicei de cînd postez romanul, poza autorului de pe cînd era procuror, cîndva înainte de rivaluție…

                   FINUŢA SE ŢINE NUMAI DE ŞOTII

Măi, măi, finuţa asta mică este ceva de speriat. Cînd este la Corbi, are ce face: se joacă toată ziua cu Brănoaia şi cu celelalte fetiţe de pe uliţă, cu zmeul ori cu cercul, şotron ori de-a v-aţi ascunselea şi alte frumoase şi cuminţi jocuri româneşti. Dar cînd rămîne singură la Bucureşti, se mai joacă ea de una singura cu păpuşile ori colorează desenele din cărţi, după care se plictiseşte. Iar cînd se plictiseşte, îi arde de şotii – pentru finuţa, şotii înseamnă să îşi bată joc de bătrîni. Hai să vă mai povestesc una.

Fără îndoială că vă amintiţi cum, într-o sîmbătă dintr-un septembrie foarte călduros, finuţa a ţinut morţiş să-l cunoască pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal – iar după ce l-a cunoscut, cu o glumă nelalocul ei, l-a făcut pe bietul bătrîn să se pişe pe el, anunţîndu-l în mod mincinos că vine autobuzul.

După vreo două săptămîni (mai exact, după15 zile), duminică la prînz, eram din nou cu Ilzi si cu tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal la “Livada cu vişini” şi beam o bere (fiind duminică, Ilzi nu era la Biblioteca Academiei să lucreze la vreo nouă teză de doctorat întrucît era închis, iar tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal primise drept recompensă o nouă zi liberă, pentru rezultatele excepţionale obţinute în munca la cazan). Schimbam amabilităţi, păreri despre vreme sau despre situaţia politică, iar din cînd în cînd tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal îşi aducea din nou aminte şi îşi exprima din nou regretul că Ilzi nu i-a ajuns noră. La un moment dat s-a ridicat de pe scaun, scuzîndu-se politicos (chiar dacă se ducea să se uşureze cam la fiecare 10 minute, de fiecare dată îşi cerea scuze).

Cum întotdeauna se aşeza strategic pe scaunul de lîngă budă, s-a îndreptat cu un pas vioi spre cele două cabine (bărbaţi şi femei).

De abia a făcut doi paşi, şi a văzut cum din direcţia opusă vine un tramvai. Cînd l-a văzut, vatmanul a pus o frînă bruscă, a deschis uşile din faţă, a coborît şi a venit în fugă către tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal .

– Tovarăşe Nicolae Ceauşescu personal, ce mă bucur să vă întîlnesc! Vroiam să vă mulţumesc pentru că acum vreo 30 de ani mi-aţi dat casă şi servici! (casa o pierduse între timp, îndatorîndu-se la cămătari pentru a investi banii la Caritas, Filadelfia, Safi şi FNI, iar serviciul ştia că îl va pierde şi pe acesta în vreo două luni întrucît guvernul Boc, pentru a scoate ţara din criză, arunca criza în curtea oamenilor muncii).

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal a zîmbit şi i-a răspuns:

– Tovarăşe dragă, ştii bine că eu mi-am dedicat întreaga viaţă pentru binele tutulor oamenilor muncii din muncipii, oraşe şi sate. Dar spune-mi te rog, ce făceai mata pe 22 decembrie ’89?

Vatmanul a lăsat ruşinat ochii în jos şi a recitat:

– Tovarăşe Nicolae Ceauşescu personal, să ne ierţi/ că-n decembrie eram beţi.

– Vezi, vezi tovarăşe dragă, ce-şi face omul cu mîna lui?

Vatmanul nu a mai spus nici un cuvînt şi, satisfăcut că a apucat să-i mulţumească celui care îl ajutase pe cînd era la început de drum în viaţă, s-a întors la tramavaiul său, în care două babe pensionare dormeau cu sacoşele cu cumpărături de post aşezate la picioare. Cu ani în urmă, ambele fuseseră colege şi acum visau ce viaţă minunată avuseseră în tinereţe, cînd erau curve de lux şi deprinseseră cîteva vorbe în arabă.

Doar ce a mai făcut cîţiva paşi şi, dintr-un boschet, au dat buzna afară cîţiva elevi (descheiaţi la prohab) şi eleve (cu chiloţii în mînă), cu toţii olimpici la diferite materii şi drogaţi. Cum l-au văzut, au început să urle la el:

– Ceauşescu! Huo Ceauşescu! Jos Ceauşescu! Ai încălcat drepturile omului! Le-ai răpit părinţilor noştri libertatea! Nu i-ai lăsat să se drogheze! Huo!

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal a dat trist din cap şi, fără să le răspundă nimic, şi-a continuat drumul. A mai mers ce a mai mers, şi s-a întîlnit în drum cu Stăpînul Ineleler care era împreună cu Femeia Bionică. Poate că vă întrebaţi ce căutau ăştia în “Livada cu Vişini” – simplu: un bou le spusese că asta este cea mai bună perioadă de vizitat Bucureştiul. Şi de cînd coborîseră pe Otopeni (pardon, Henri Coandă), tot înjurau: cum trecuseră de vamă li se furaseră portofelele, iar bagajele le fuseseră trimise din greşeală de la Amsterdam la Şanhai; în plus, poliţiştii la care se duseseră să reclame furtul, dăduseră semne evidente că vor şpagă ca să caute hoţii. Femeia Bionică mai avea un card de rezervă pe care îl ţinea ascuns în chiloţi, dar cum nu purta chiloţi decît la filmări, acum şi chiloţii şi cardul erau în drum spre China. În disperare de cauză, umblau prin Bucureşti cu speranţa să-l găsească pe Irinel Columbeanu şi care, în schimbul unei partide de sex (cu Femeia Bionică, nu cu Stăpînul Inelelor), să le asigure măcar cazarea şi masa pînă reveneau bagajele din China. Cînd l-au văzut pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal , au exclamat fericiţi:

– Ceausescu, Ceausescu, ura! Good point, good point!

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal s-a bucurat de reacţia lor şi, ajungînd la locul cu pricina, a intrat în cabina pentru bărbaţi. În timp ce-şi uşura fericit băşica, se gîndea: “Iată, tovarăşi, cum e viaţa. Un om căruia i-am dat casă şi servici, s-a dus să mă dea jos; apoi, după ce s-a bucurat că m-au împuşcat, vine să îmi mulţumească pentru ce am făcut pentru el. Apoi, nişte copii care nici  nu m-au cunoscut, mă înjură pentru că nu i-am lăsat pe părinţii lor să se depraveze. Şi acum, uite: după ce oficiali americani au aranjat să fiu împuşcat, cetăţenii simpli americani se bucură să mă vadă.

În acel moment, în cabină se stinse lumina. Tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal nu a spus nimic, dar din cabina vecină o voce dogită de băutură  ieftină şi de ţigări de proastă calitate a început să profereze înjurături vulgare. Cînd tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal a ieşit afară, a putut să vadă că din cauza întunericului iar se pişase pe el. În timp ce examina pagubele, din cabina vecină a ieşit şi posesoarea vocii dogite – era o boschetară, fostă profesoară de chimie pînă în ’89 şi care, din cauza întunericului, borîse pe tenişii chinezeşti, amintiri ale unei perioade mult mai bune din viaţa ei:

– Unde e nenorocitul care face glumele astea proaste? Unde este, să-l fac praf?

După care, privind cu ochi tulburi la tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal pe care nici nu mai era în stare sa-l recunoască, s-a îndreptat spre măsuţa ei de sub un vişin departe de noi, unde o aştepta juma’ de pahar de votcă contrafăcută.

Tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal a dat nedumerit din cap – nu putea înţelege această nouă societate. S-a îndreptat cu pantalonii uzi spre masă, unde surpriză! Pe un scaun, stătea finuţa, care lingea spuma de pe o halbă de bere. Iata ce se întîmplase:

Fiindcă finuţul Nicu era iar la Corbi, finuţa Monica s-a jucat cît s-a jucat cu păpuşile după care, plictisindu-se, s-a gîndit să ne facă o vizită. Cum nu ne-a găsit acasă, s-a gîndit că trebuie să fim la “Livada cu Vişini”, şi a trecut strada, găsindu-ne aici.

– Săru’mîna, naşa! Săru’mîna, naşu! Dar tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal nu este aici?

– Ba da (i-a răspuns Ilzi), este ştii tu unde.

– Mă duc să-l salut – a zis finuţa.

– Stai cuminte aici finuţo, şi ia o bere, că vine imediat – am sfătuit-o eu.

– Ba mă duc să-i ies înainte şi să-i cer scuze pentru ce i-am făcut acum două săptămîni.

Noi ne-am bucurat să vedem pocăinţa finuţei dar aceasta, cum a ajuns la budă, s-a apucat de glume şi a stins lumina de la ambele cabine (întrerupătorul era comun). Şi uite cum aşa, în nici o lună de zile, finuţa Monica l-a făcut pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal să se pişe pe el de două ori.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Rîsu-plînsu (3) – Dan Cristian Ionescu: Romanul lui Ilzi, fecioara geto-dacă

  1. Poetry855 zice:

    cu cat citesc mai mult din serialul acesta, cu atata ma paste mai tare impresia ca Tovarăşul Nicolae Ceauşescu personal este fantoma care bantuie inca in fiecare, isi da nu isi da seama, si care intra in contradictie cu noua lume. ca asa fuse propaganda asta bagata, pana si sub cearsaf, incat, intram in disonanta cognitiva cu tot ce s-a si se intampla de vreo 30 de ani. chiar suntem de rasu-plansu

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.