Cercul Poeților Apăruți (4) – A. T. Branca: joc de hazard


N-am mai postat de ceva vreme un poem al poetei și prozatoarei din Craiova, care și-a ales un pseudonim atît de misterios! Dar har Cerului, tolba mea este încă bogată. Poemul este desprins din volumul nimic esențial, apărut anul acesta la editura Eikon….

joc de hazard





umbra nopții se târăște pe acoperișuri

frigul și-l strecoară în mintea toropită

aprinde frisoanele trupului

îmi strânge gâtul cu gheara ei fantomatică

sparge carcasa de nisip a secundelor

sfârșind în urlete bătăile inimii

neglijența ta alunecă pe șenile cu voal de lumină,

iubirea ta cântă dintr-un os gol

nu are suficientă materie cenușie

mă uiți la fiecare trecere de pietoni

unde așteaptă cel puțin trei trecători,

nici nu știi când îmi pierzi simțirile la intersecții

ca pe niște monede cu valoare incertă

vine iarna, s-au risipit fl uturii și albinele

sufl etul își adună din petale moarte răsufl area

versul meu nu are coloană vertebrală

își trage căldura din semințe prematur încolțite,

o ceașcă de cafea neagră

un strop de hazard divin

ce joc de noroc!

ne-am trezit și respirăm.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Cercul Poeților Apăruți (4) – A. T. Branca: joc de hazard

  1. atbranca zice:

    Cine poate spune în taina nopții cum sună muzica sufletului care suferă? Poetul! Cine se înfiorează de cât de multe pot despărți pe lume doi oameni? Poetul. Cine alină durerea ce face să zvâcnească tâmplele poetului când scrie? Dumnezeu.

    Apreciat de 1 persoană

    • Eu aș merge pe mîna poetului și în ultima situație. Dumnezeu ne-a trimis în lume cu liber arbitru, așa vă toate întrebările și toarte problemele sînt ale noastre…

      Apreciat de 1 persoană

      • atbranca zice:

        Sunt ale noastre, noi le ducem toate, bune, rele, înțelept e să ne plecam fruntea în soare, binefăcător e sa ne potolim setea când ne iese în cale o fântână, apa ei rece și bună e de la Dumnezeu! Dar pașii care ne-au adus acolo sunt ai noștri.

        Apreciază

  2. atbranca zice:

    Sunt ale noastre, noi le ducem toate, bune, rele, înțelept e să ne plecam fruntea în soare, binefăcător e sa ne potolim setea când ne iese în cale o fântână, apa ei rece și bună e de la Dumnezeu! Dar pașii care ne-au adus acolo sunt ai noștri.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Felicitări, Tori! Mi-a plăcut ce am citit.

    Apreciat de 2 persoane

Comentariile sunt închise.