Am postat în ediția trecută cîteva poeme din excelentul volum al lui Alexandru Ovidiu Vintilă Insectele imperiului [câte ceva despre orbirea șamanilor] (Editura Charmides, 2021), însoțite de o mică introducere. Așa cum spuneam, voi recidiva, prin urmare postez astăzi un nou poem. Și voi ilustra cu fotografia autorului, excelenta copertă o știți deja…
castorul polux
și la picioarele luntrașului să bată un vânt
prielnic
într-o limbă moartă să umplem
papirusuri întregi de semne
să urmărim cu privirea de pe un vapor de pescuit
strălucirea unor caracatițe fluorescente
peștii translucizi ai memoriei
în ziua aceea
a opta
să ne trăim fiecare sfârșit
până la capăt
Cizelat până la esență, mână sigură de artizan al expresiei. Și un imaginar care te trage în siajul lui. Mulțumesc.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și eu mulțumesc, e un poet care-mi place tot mau mult, de la un violum la altul….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Repet comentariul domnului Francisko: estet al esențelor: și dioscurii sunt purtați de charon către enigmă.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, Francisko a lovir scurt și la obiect…
ApreciazăApreciază
Frumos și, da, esențializat ca limbaj!
ApreciazăApreciat de 1 persoană