Rîs de primăvară (2) – Nechifor Bugeac Hronicariu: Au condamnare, au comândáre


Și iară se făcu vineri la prînz și Hronicariul nostru a mai desprins una din iscusitele sale snoave din filele fără număr ale Letopisețului dumisale..

Astă-đzi îaște însemnată cu stea roșie în călindar, căci se plinesc noauă-đeci de leaturi și încă unul de când născutu-s-au Ioan Vodă cel Hiclean, căruia i se mai đzice și Ilici, în târgul Olteniței den părinți de neam simplu; tatăl său Alecu ierea ceferist, adecă nănaș pre drumurile de hier, iară maici a avut doauă, pre aceea de l-a născut și binevoind a se rușina de el degrabă l-a lepădat, și pre măștihoaia. Când Ioan avea numai un an, tatică-său se duse în împărăția rusului unde rămăsese preț de patru leaturi în tovărășia tâlharilor de-a stânga de le zicea bolșevici; de aiastă boală se molipsi și Ion încă den pruncie. Însurându-se acesta la frageda vârstă de 21 de leaturi cu Nina, o află stearpă – ci purcese la rândul său spre țeara muscalilor spre a desluși tainele apei, de rămase vorbă în popor – „Cine-a stat cinci ai cu rusul, nu pote gândi ca Bușiu”

Precum muscalii den acele vremuri, tânărul Ioan căuta ca toată avuția să fie de obște și de a-i da pierzaniei pre gospodari și negustori; întors în țeară, acesta deveni mai marele flăcăimii tâlhărești și chiar dregător în aceste pricini. Împrietenindu-se Ioan cu Nicolae Vodă, acesta den urmă se văzu amelițat de Ioan, pre carele îl surghiunui ba în târgul Ieșilor, ba în cetatea Timișoarei, numindu-l ispravnic al acestor ținuturi iară apoi numai staroste preste potigrafi. Afurisit den tovărășia tâlhărească, Ioan căută să se răsbune pre Vodă; ci întorcăndu-se în țeara muscalilor, acesta făcu sfat de taină cu Gorbie, cezarul rușilor, carele avea la rândul său pizmă pre Nicolae Vodă, și hotărâră a-l mazili și a-l da pre mâna gâdelui.

În vremea aceea, neamul românesc se nevoia preste măsură supt nevrednica domnie a lui Nicolae Vodă cel Rău, fiind foamete și jale mare; ci folosindu-se Ioan de supărarea norodului, acesta se puse fără vrednicie în fruntea răzvrătiților și-i făcu de petrecanie lui Vodă și zgripțuroaicei de soață-sa. Ci își găsiră aceștia obștescul sfârșit în điua nașterii Domnului, anul una miie noauă sute opt đeci și noauă la Târgoviște, pușcați de cătane la porunca lui Ioan.

Alături de ciracii săi, Ioan închipui Frăția Mântuirii Neamului, ci nu vroia cu niciun preț a se lepăda de învățăturile cele de obște; ba chiar đzicea în fața prostimii că Nicolae Vodă și soața sa au întinat vrednicele noime ale acestora. Ci în Duminica Orbului, s-a pus în fața norodului și, amăgind prostimea, aceștia l-au uns Vodă.

În primăvara acelui leat, flăcăii și featele neamului, ca și învățații, Isi dădură seama de hiclenia lui Ioan și, adunându-se în Târgul Bucurescilor, dziceau – «Noi de aice nu vroim a pleca la bordeiele noastre, până nu dobândim a noastră slobozenie» – și iară, «mai grabnic golan decât de-a stânga». Ci spăimântându-se Ioan, acesta chemă ocnașii, carii cum urcară den măruntaiele pământului, cum făcură prăpăd și moarte de om iar apoi sădiră pansele.

Tot pe atunci, veni în țeară Mihai Vodă cel Blând carele ierea surghiunuit în Apus, ci norodul se sculă și strigă ca acesta să fie pus Vodă în locul lui Ioan; dară acesta den urmă iar se spăimântă ci nu îi mai îngădui lui Mihai Vodă să vie în țeară.

Ci avu Ioan Vodă cel Hiclean mai multe domnii și mulți învățăcei într-ale nemerniciei, iară unii đzic că la mijlocul domniiei sale ar fi ocârmuit țeara vreme de patru ani și un oarecare Emil Vodă, de care nimenea nu-și aduce aminte; că s-a întâmplat aceasta au nu, nu poci a vă spune. Ci în anul doauă mii și patru cucuvaia cântă pentru ultima oară la polata Cotrocenilor și se săvârși spurcată domniia sa, când la cărma țearei veni Traian Vodă cel Chior, dară ciuma cea roșie a rămas și în đzilele noastre.

Ci dacă Dumneđzău a uitat de Ioan Vodă pre pamânt, norodul se roagă ca acesta să viețuiască mulți ani, însă în temniță, căci îmblă juzii după el iară neamul are nădejdea de a-l prinde și a-l osândi; ci se mai dzice în popor despre acesta, „au condamnare, au comândáre”, amin.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Rîs de primăvară (2) – Nechifor Bugeac Hronicariu: Au condamnare, au comândáre

  1. Mutul pe gume zice:

    Mutul pe gume umblă pe drumuri,
    Accidente record se nasc în județ.
    Azi moartea face visele scrumuri,
    Iar mutul surâde pe cap de podeț.

    Pe străzi conduce mutul pe gume,
    Trec stoluri de păsări, cilindrii în V,
    Și mutul distrează eleve cu glume
    Când pune manele dintr-un BMW.

    Pe mutul pe gume să nu-l disculpi.
    La mutul pe gume nu-i faci recurs.
    Decât cu mutul în garduri și stâlpi,
    Mai bine ajungi sub gheare de urs.

    Mutul pe gume dansează manele,
    Când îl denigrează pe Moș Martin
    Alți dascăli bat toaca la păcănele,
    Și mutul pe gume se vede creștin.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Virgil zice:

    Prea frumos sa nu-l fur si pun pe FB
    Multzam

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.