Rîs primăvăratec (3) – Kyre: O meserie onorabilă


În preumblările sale prin realitatwe, memorie și imaginație, Kyre a întîlnită o bătrînă, dar parafrazînd poetul. nu o bătrînă oarecare, nu una de rînd…

O MESERIE ONORABILĂ

            În dimineaţa zilei de 14 iulie 20…, în curtea primarului de L. a intrat o femeie bătrână, tremurândă, cu privirea pierdută de foame. Primarul, don Bucurel de L., juca tarot cu trei dintre consilierii de la primărie, bunii săi prieteni don Fucse de L., don Labour Omnia Vincit şi don E. Pericolosso Sporgersi, în vârstă de 48 de ani. Toţi din localitatea L. Femeia se numea  donna Dorina Agripina Nănulea, avea 66 de ani, era mamă (patru prunci handicapaţi, care nu puteau munci şi care abia supravieţuiau cu pensia de handicapat) şi bunică (32 de nepoţi şi mai handicapaţi, care nu puteau munci şi care abia supravieţuiau cu pensia de handicapat) şi era singura care întreţinea familia. Don Bucurel de L. a privit-o lung şi şi-a adus aminte că, până nu de mult, Dorina avusese un serviciu, era femeie de toate la echipa locală de popice. Dar, când s-a desfinţat clubul local de popice, a fost dată afară.

            – Bună ziua la don primarele, a îndrăznit Dorina.

            – Ce-i, femeie? a întrebat-o răstit don Labor Omnia Vincit, din L.

            – Don primarele, nu puteţ să ajutaţ o femeie sărmană? Am auzit că…

            – Ce ai auzit femeie? a întrebat şi primarele.

            – Zice lumea că daţ de lucru la oamenii!

            „He-he!” şi-a zis primarele. „Faptele bune sunt fapte bune, şi faima lor se deplasează cu viteza luminii!” Şi don Bucurel de L. şi adus aminte de o altă femeie sărmană, donna Buta din G. (o localitate învecinată) care a venit plângând la el şi el a rostuit-o şi acum femeia are de toate, şi ea şi soţul ei cel beţivan. Don Bucurel s-a bucurat.

            – Aud că daţ de lucru la capitală… a zis Dorina.

            Primarele s-a încruntat. Auzi la ea! Vine să ceară milostenie, şi se-nfige direct la capitală!

            Dar nu-i nimic! şi-a zis străluminat primarele. Dacă vrea acolo, acolo o să meargă! Numai să facă treabă!

            Şi don Bucurel de L. a privit-o lung pe donna Dorina Agripina Nănulea. Femeia era în vârstă de 66 de ani. Din cauza efortului prelungit de întreţinere a întregii familii, faţa i se scofâlcise, îi căzuseră doi dinţi din faţă şi pielea avea o nuanţă cărămizie, cenuşie, ternă, era exact ca o faţă de şoarece, se pungise.

            Hăinuţele bătrânei purtau pecetea sărăciei.

            Totuşi, de pe chipul ei se desprindea un aer de nobleţe, poate nepotrivit cu statura ei micuţă, cocârjată. Lui don Bucurel i se năzări pentru o clipă că are în faţă o sfântă.

            – Ştii condiţiile? a întrebat onorabilul don Labor Omnia Vincit.

            – Nu, domnule, nu ştiu, s-a plâns bătrâna.

            – Lasă-mă pe mine, a zis don Bucurel.

            – Uite, femeie, cum stă treaba. Salariul mediu pe economie este de 2500 de lei. Pentru banii ăştia, oamenii muncesc chiar şi 12 ore pe zi. Dumneata o să munceşti 6 ore pe zi, şi o să ai salariul de 3000. Dacă te porţi bine, poţi avea chiar şi 4500 pe lună. Dar trebuie să munceşti şi duminica.

            – Dar duminica trebuie să merg la biserică!!! ţipă disperată bătrâna.

            – Atunci, o să munceşti la biserică! E bine? se enervă don Bucurel.

            Pe urmă, don Bucurel de L. i-a mai spus bătrânei ce trebuie să facă. Hăinuţele de pe ea, aşa zdrenţuite, erau numai bune. Don Fucse i-a cercetat palmele şi a zis că sunt bune, aşa muncite şi tremurătoare cum sunt ele. Or să facă impresie. Faţa iară e bună, a zis don Fucse. Ar trebui s-o vedem cum plânge.

            Şi don Fucse i-a tras un dos de labă bătrânei, de a aruncat-o la doi metri. Dorina a început să plângă. Şi din nou don Bucurel de L. a avut impresia că are în faţă o sfântă.

            – E bine, femeie, e bine, a liniştit-o don E. Pericolosso Sporgersi. Stai liniştită, e bine. Te-am angajat. O să ai din ce trăi. Nu-ţi mai fă griji, e bine.

            – Du-te acasă acum, a zis don Fucse. Mâine vin cu maşina, să te duc la lucru. O să vezi că nu e greu. Durează un pic până te obişnuieşti. După aia, huzur!

            Acum doi ani, la catedrala cea mare din capitală a apărut o cerşetoare de un soi ciudat. E o bătrână care plânge un plâns liniştit şi senin şi care dă încredere oamenilor care ies din biserică. E o bătrână micuţă şi scofâlcită, care totuşi pare plină de măreţie, de o linişte pe care noi, cei ce căutăm liniştea în Casa Domnului, n-o avem, şi nici nu sperăm s-o avem. Se zvoneşte prin oraş că bătrâna ar fi făcut chiar câteva minuni, punând o vorbă bună şi salvând viaţa unui sinucigaş, încurajând o paralitică, salvând o pisică de la moartea prin leucemie cu o foarte generoasă donaţie – întreaga ei agoniseală  pe o zi. Poliţia o lasă în pace, pentru că bătrâna a prezis un mare jaf, ceea ce s-a şi adeverit.

            Ea predică o viaţă simplă, liniştită, departe de agitaţie şi chinuri, lipsită de dorinţa înavuţirii. Strictul necesar şi pacea sufletească – atât e de ajuns. Oamenii vin de la mari depărtări să o asculte, şi fiecare o miluieşte după puteri.

            Don Bucurel se felicită că a angajat-o, şi i-a sporit salariul până la 6500 pe lună. Oricum, bătrâna îi aduce un venit de 10 ori mai mare.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Rîs primăvăratec (3) – Kyre: O meserie onorabilă

  1. ionfercu zice:

    Încă o poveste de colecție!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.