Să rîdem! (5) – Kyre: Canibalismul cu față umană


S-a făcut sîmbătă după-amiază și, ca de obicei, Kyre s-a înființat cu una din snoavele sale amuzante…

CANIBALISMUL CU FAȚĂ UMANĂ

(Cuvânt înainte de Dumitru Carnecrudă)

            Cuvânt înainte: …”În vremurile demult apuse, oamenii, conform unor legi numai de ei știute, se ucideau între ei, mâncându-se apoi, conform miilor de ritualuri barbare, între ei, cel mai voinic pe cel mai puțin voinic, cel mai viteaz pe cel mai puțin viteaz, cel mai șmecher pe cel mai puțin șmecher, cel mai bine hrănit pe cel mai puțin bine hrănit, cel mai flămând pe cel mai puțin flămând etc. Era numai o chestiune de zile până ce această reminiscență a vremurilor barbare avea să  dispară. Ceea ce s-a și întâmplat.

            În Evul Mediu, animalitatea, sub violența ofensivei civilizatoare dezlănțuite de Mama Biserică, tribalitatea[i] devorării semenului, dispare. Mai întâi firav, ca un semn de întrebare, mai degrabă, dar mai apoi din ce în ce mai virulent în arta oratorică a vremii, ca pentru ca mai apoi sã răzbată chiar și în scris, ea este consemnată cel mai devreme (din scrierile care ni s-au păstrat) pe la 1729, în opera unui irlandez obscur, Jonathan Swift, care, preot fiind de meserie, numai de ateism nu poate fi acuzat. Supraintitulat, ironic, pamflet, „Modestă propunere pentru transformarea copiilor cerșetorilor din Irlanda în hrană pentru săraci” se constituie în primul semnal umanitarist ce a străbătut bezna veacurilor pentru a accede la lumina conștiinței. Nu e de mirare deci, că, pe acest drum larg deschis de înaintași nemuniți, pietruit de anonimul Swift, consolidat de multe alte și alte generații de intelectuali și filozofi și asfaltat de oamenii lumii noi, devorarea semenului ajunge să transceadă de la simplul act carnal și de la simpla necesitate fiziologică până la cele mai înalte culmi ale filozofiei și artei. Cãci a-ți astfel onora semenul după scurta lui trecere prin viața terestră nici nu poate fi denumit altfel”…

Dumitru Carnecrudă

            Mâncare! Ce cuvânt crud și insensibil! Ce demnă laudă de dispreț la adresa stomacului! Cât de scârbos poate chiar să pară în ochii acelora care, credincioși fiind unor norme ce nu au fost, nu sunt și nici nu vor mai fi vreodată, încearcă, cu disprețul lor vecin cu nebunia, să zăgăzuiască taluzul vremurilor noi și pacea eternității trecutului!

            Mâncare! ce act abominabil! zic dânșii. Căci, spun tot ei, ce e mai vrednic de blamare decât să te îndopi până la neputință, sã râgâi de extaz și să cazi lat de îmbuibare? Rușine!

            Dar iată! ei uită, ei neagă, ei desfid trecutul, tradiția și demnitatea strămoșilor! Ei se ucid pe sine cu astfel de profanatoare vorbe!

            Au fost, ce-i drept, și vremuri aspre, vremuri sub a căror nemiloasă domnie bunul plac a luat locul bunului simț. Au fost astfel de vremuri și, iată! urmările lor se văd și azi! căci cine poate să desfidă o astfel de frumoasă evidență[ii], cine, dintre cei ce au trăit sau au părinți sau rude care au trăit așa, cine, întreb, și nu degeaba, căci, iată, nimeni nu se ridică astăzi să glorifice acel trecut inuman, rușine și scârbă a rațiunii și numelui de român!

            O! până mai ieri, sub nemiloasa domnie a Odiosului, a Împușcatului, a Mortului și a Dictatorului, a celui ce se credea etern și imuabil, poporul a trebuit să trecă prin cea mai grea dintre rușini! Și nu e vorbă mare, căci, iată: pe când cele mai civilizate dintre națiuni se străduiau să lupte cu tendința animalului din om, pe când oamenii din cealaltă emisferă a globului terestru, indiferent de nație sau de culoarea pielii, viețuiau sub auspiciile blânde ale egalității între om și semenul său, când alții doar prin sudoarea frunții și a minții își câștigau avutul și traiul[iii], doar noi, românii și împilatorii noștri, frații mai mari de dincolo de Nistru, doar noi, repet, mai luptam în zadar cu abstinența, cu sihăstria și cu postul.

            Vai, ce rușine! Șefii, îngrășați de indolență, deveneau pe zi ce trece tot mai apetisante bucăți ambulante de carne proaspătă și bună. Liderii mai mici sau mai mari, de partid, de sindicat, pe uzină, pe C.A.P., pe I.A.S., pe combinat, directorii și profesorii din școli, vânzătoarele din magazin – toți se îngrășau și se frăgezeau! Acești oameni ai „Lumii Noi”, care mâncau fără scrupule morale porci[iv], găini, vaci[v] și alte animale, ei se îngrășau și noi flămânzeam, opriți de la false salamuri și falși cârnați de tradiție și bun simț, de educație și simț civic.

            Dictatorul Ceaușescu a murit! am auzit cu toții la televizor într-o bună zi. Dictatorul Ceaușescu a fost împușcat de Armata Revoluționară, au tras în el 345 de cartușe! Cine nu s-a bucurat la auzul unei asemenea vești? Cine, dintre cei epuizați de noul impus cu sila și aplicat cu forța, nu a simțit, pentru o clipă, că e din nou român? Cine nu a sărit de cinci ori în sus la auzul veștii că dictatorul zace acum sub o placă de doi metri de ciment? Cine?

            Dar iarăși vin și vă întreb: cine dintre dumneavoastră s-a gândit, fie și numai pentru o clipă doar, că e vorba de risipă? Că e bătrân? Dar osul bătrân face gulașul bun, nu mai țineți minte? Sau cei 45 de ani de dictatură v-au scos complet din cap ce înseamnă cu adevărat să fii om? Că era prost? Dar nimeni nu vă obliga, atunci mai puțin ca niciodatã, să-i mâncați creierul!

            Și chiar de nu l-am fi consumat noi, românii, o așa bucată apetisantă de carne ar fi fost vândută cu bani grei dincolo de hotare, în Occidentul civilizat, în Austria, în Germania, în Franța sau chiar în S.U.A, unde oamenii încă mai știu să aprecieze valoarea! Mulți burgheji olandeji ar fi dat bani grei chiar și pentru o fãrâmiță din carnea ațosului lider de partid! Vistieria țării și implicit noi, toți am fi avut de câștigat!

            Astăzi, deghizați sub cele mai diabolice măști, vegetarienii, ateii, mâncătorii de animale[vi], toți depravații și vicioșii, cei pervertiți deopotrivă de neștiință sau de neputință, toate gunoiaele umane speră în renașterea acelor vremi de urâtă amintire și lucrează pe ascuns pentru întronarea lor din nou în realitate.

            Sub legile așa zise cetățenești, sub masca noilor libertăți care mai mult împiedică decât îngăduiesc, aceste lipitori, acești sperjuri, votați la clipe de mare neînțelepciune de către cei ce s-au prea grăbit, aceștia vor și în continuare drept lege domnia bunului plac și drept mod de a trăi o intoxicare lentă.

            Dar iată! noi! și voi, toți oamenii acestei țări! Nu uitați! doar omul dintre toate e sfânt, doar el merită, din tot ce ființează, să fie cinstit! Doar el, dintre tot ce suflă, ființeazã dupã chipul și asemãnarea Domnului.

            Se spune în Sfânta Scriptură: Iată! Acesta este trupul Meu! Luați și mâncați! Acesta este sângele Meu! Luați și beți și vă îndestulați!

            Luați, oameni buni, luați! Mâncați, și beți, și vă îndestulați! Luați, căci nu este păcat! Păcat e doar să ucizi și să arunci la gunoi!


[i]
             Căci poate fi foarte bine denumită astfel…

[ii]          Frumoasă ca demonstrație filozofică, dar prin câte privațiuni nu au trebuit să treacă cei asupra cărora au apăsat astfel de aspre vremuri!

[iii]         Care, iată, este și singura formulă permisă de Sfânta Scriptură…

[iv]         Auzi dumneata, porci!

[v]          Vaci!

[vi]         Fie să renască ceea ce-au mâncat!

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Să rîdem! (5) – Kyre: Canibalismul cu față umană

  1. Puii de urs zice:

    Mamă ursoaică, te rog să ne ierți.
    Prin patria noastră atâția tâmpiți
    Taie ras codrii și-n munții deșerți,
    Plâng puii nevolnici, cu ochii lipiți.

    Mamă ursoaică, tu fugi și-nțelegi,
    Când țapinarii îți spun: dobitoacă.
    Oamenii – Drujbei fac fără-de-legi.
    Puii prin codri azi nu se mai joacă.

    Retrageți plozii, în peșteri adânci,
    Ursoaică, ei nu cumva să-ți moară
    Și Leonardo, Fecioară-ntre stânci,
    Te va zugrăvi clar, de-a treia oară.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Anonim zice:

    Oribil humor negru!!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Poetry855 zice:

    buna seara, nu mai pot comenta, nu stiu de ce. asa ca voi lasa aici, comentariul pentru postarea Canibalismul cu fata umana

    in clipa in care am aflat (pentru ca eram pe strada, faceam cafea si ceai pentru oameni, si afise noi), despre executie, m-am cutremurat. In primul rand ca nu ne intrebase nimeni daca vrem asa ceva, in acele momente. In al doilea rand, pentru ca am simtit o amenintare fatisa, clara si dura; pentru ca cine isi semneaza venirea la putere cu o crima, si nu una oarecare, ci a celui care l-a propulsat, isi impune puterea. Pentru ca spune; iata, sunt in stare sa imi ucid inaintasul, pe cel care m-a facut cunoacut, oare, voua, daca nu va supuneti, ce v-as putea face?

    citez din filmul de ieri, cred ca unii sunt urmasii spontanilor, nu a celor care au stors ca pe o lamaie, situatia aia. ca atare, nici azi nu se infrupta. tot pe afara au ramas. iar criminalii chiar au aruncat la gunoi. nu au distrus doar… mostenirea, dar si munca oamenilor simpli. deci, nu au organizat nimic, au dat drumul la jaf. la faramitat, la distrugere.

    dar inteleg ca lor li se adreseaza… gluma ))))

    Virus-free. http://www.avg.com

    În sâm., 20 feb. 2021 la 16:40, @ntonesei’s blog a scris:

    > Liviu Antonesei posted: ” S-a făcut sîmbătă după-amiază și, ca de obicei, > Kyre s-a înființat cu una din snoavele sale amuzante… CANIBALISMUL CU > FAȚĂ UMANĂ (Cuvânt înainte de Dumitru Carnecrudă) Cuvâ” >

    Apreciază

Comentariile sunt închise.