Cercul Poeților Apăruți (7) – Kovács András Ferenc: Cantilenă despre mine însumi de-altădată


Public acum un al treilea poet maghiar din România, tot în traducerea minunatului nostru prieten Koksis Francisko, poem extras din antologia Efect de propagare. Poeți maghiari de la Echinox. Kovács András Ferenc este absolvent al Universității din Cluj, a lucrat pînă în 1990 în învățămînt, după care a devenit director de teatru, director artistic al unei companii maghiare, redactor, apoi redactor-șef la revista Latu. Este un poet foarte productiv, a publicat cîteva zeci de volume, dar și unul foarte citit și apreciat, fiind laureat al numeroase premii maghiare și românești pentru literatură.

Cantilenă despre mine însumi de-altădată

(Kantikum egykori enmagamról)

Ghiduş nebun al lui dumnezeu, m-am dat de-a berbeleacul

pentru nimic, m-am zvârcolit în iad de puf,

la bal cu perne Ane răscoliseră printre pene căutând

după sufletul meu, ce n-am, că doar sunt sărman,

mic Poverello guşă-albastră, ce vă pitiţi toţi îndărătul

coastelor mele să pipăiţi irimă goală, nici de-aia n-am,

şi nu-s nici eu – Ferenc, Francesco, Françoys,

care am fost spiriduşul poezelelor, pe-o bulă albastră

mi-am luat zborul în cosmos drag, goliardă primăvară,

mă-nsoţea roiul de lăcuste al vorbelor corcite, cantilena

născocitelor creaturi, plutea micul meu frate, Soarele,

şi fidela surioară, Luna, în ochii ei himerici

plângea după mine familia fericită, mătuşici

cuvioase şi rotunjoare se văicăreau, râzându,

părtaşi înzorzonaţi veneau târâş-grăpiş după mine,

care fost-am scaiul ţicnit din glasul

vântului, care am rămas atârnat de cutele vremilor,

fiind nerodul liber al firii,

cel slăvit peştilor de limba lor,

şi-mbălsămat de elocventă limbă de pasăre, cum să

nu fiu ca un lup întors din Gubbio,

atinge-mă cu mâna ta, Tinereţe,

deprinde-mă cu smerenia exagerării,

mai îndeamnă-mă la joacă,

lasă-mă să admir săltăreţele cuvinte, minunate,

sau galopul de pursânge al inimii

în timpul salturilor versurilor stângace

pe câmpii străbătute de iepecucrupejucăuşe, ole –

vai, dezlănţuită flecăreală jună, nu mă părăsi

niciodată!

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cercul Poeților Apăruți (7) – Kovács András Ferenc: Cantilenă despre mine însumi de-altădată

  1. Julien Caragea zice:

    Horia Dulvac (am să-l deconspir) îmi spunea undeva despre poeții maghiari pe care i-a cunoscut: „Erau proaspeți, serioși, iar discursul lor avea acoperire exactă în tonusul liric”.
    Constat că are dreptate și în acest caz.

    Apreciază

Comentariile sunt închise.