Cercul Poeților Apăruți (3) – MARKÓ Béla: Retinopatia diabolică


Înainte de a cunoaște un alt poet de limbă maghiară din România, am decis împreună cu Kocsis Francisko, ciceronele meu în domeniu, să mai rămînem puțin în compania lui MARKÓ Béla, postînd poemul acesta, socotit de Al. Cistelecan, unul din cei mai buni critici de poezie de la noi, un poem de dragoste unic… Și cum veți vedea citindu-l, pe bună dreptate.

????????????????????????????????????

Retinopatia diabetica

Ce înnegurată-i mereu vremea pe la noi,

repeta tot mai des tata

când a început să orbească,

s-a uitat pe fereastră

şi şi-a ridicat spre mine

privirea albastră de cicoare:

aşa-i că aerul e şi-acum pâclos, băiete?

m-am uitat şi eu pe fereastră,

da, tată, e un pic de ceaţă şi acum,

se spune că se schimbă şi-aici clima,

mai demult vremea era limpede toată vara,

şi unde-s

ploile acelea calde, cu bulbuci,

şi cât ne zbenguiam după ele desculţi în băltoace,

noroiul moale ţâşnea

printre degetele picioarelor

şi scânteiau picăturile de ploaie pe firele de curent,

ei da, e tot mai multă negură,

sunt tot mai frecvente zilele ceţoase,

e ceaţă, băiete, aşa-i că-i ceaţă?

întreba tatăl meu cu umerii căzuţi,

călcând nesigur, mâhnit,

precum cel ce nu mai are decât speranţa

că lumea se degradează, nu el,

îl urmăream neputincios

cum alunecă unele peste altele petalele de cicoare

şi dispare de la mijloc pupila,

nu-l mai găsesc nicăieri pe tatăl meu cu ochi de cicoare

şi-i tot mai departe şi mama mea cu ochi de smalţ albastru,

ce şansă mi s-a dat,

ce testament magnific,

ce miracol pervers,

ce speranţă colosală

să cred că în mine totul e lumină

când  întunericul din preajmă e tot mai deplin,

să sper şi să mă bucur

că nu eu, ci lumea

se schimbă!

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

9 răspunsuri la Cercul Poeților Apăruți (3) – MARKÓ Béla: Retinopatia diabolică

  1. rameau zice:

    offf …depresia…

    Apreciat de 1 persoană

  2. Scepticus Scepticus zice:

    Marko Bela politicianul?? Sau o potrivire de nume? Ca deja mi-a crescut cu cîteva sutimi de procent respectul pentru politicienii din Romania.

    Apreciat de 1 persoană

  3. seahorse zice:

    Recitesc acest poem, care are o melancolie, să-i spunem „de trecere` spre o profunzime in straturi a mesajului.E un adevăr recognoscibil în ceea ce spune tatăl, aici.Că era mai puțină ceață, chiar și meteorologic vorbind. Și că erau ploi calde, cu bulbuci ((aproximând, la clima noastră, lucrurile) cum îsi amintește, irizând psihologic, peisajul, fiul.Da, emoția vibrantă vine din pegagogia unei perspective, optimistă, pe care o ”joacă” impecabil tatăl, oricât de încețoșat devine tabloul vieții.
    Dar și din conștientizarea durabilității acestei perspective, transmisă de tata, ca mod de a trăi, în ciuda evidentei stingeri a luminilor protectoare.
    Mulțumiim poetului și traducătorului-poet!
    Mulțumiim, Liviu Antonesei!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Foarte bun, și melancolia de fond contribuie!

    Apreciat de 1 persoană

  5. ionfercu zice:

    O poveste minunată/ asumată despre tragedia destrămării Ființei. Un stoicism cu nuanțe… existențialiste, un estetic doldora de firesc al tragicului…

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.