Ridendo (8) – Mahai: Un element declasat


Și iată e duminică după-amiază și, după cum ne-a deprins deja, vine Mahai cu una din povestirile sale trăsnite. Lectură plăcută…

UN ELEMENT DECLASAT

(romanţă de autogară)

“Şuby Geolorg slăbise mult de pe urma grevei: era piele şi os, ba în ultimul timp, numai os. Dar asta nu mai avea cum să dureze prea mult, iar drepturile pentru care lupta de atâta amar de vreme aveau să-i fie restabilite. Drepturile lui erau – se ştie – sacre şi, mai mult decât atât, neştirbite de-a lungul timpului, şi el avea să lupte pentru ele aşa cum şi taică-său luptase la rândul lui, şi cum luptase şi bunicul Trilă şi străbunicul Jantea. Străbunicu ăla, Jantea, avea o fire foarte hâtră, povesteau bătrânii, şi Şuby îşi amintea perfect poveştile bătrânilor familiei Geolorg despre el. Erau poveşti pline de umor, care uneori îi alinau singurătatea şi îi refăceau forţele pentru o nouă zi de luptă sălbatică şi inegală cu nedreptatea.”

            Aşa vorbea de o jumătate de oră tânărul Ionel plimbând-se cu paşi nervoşi, dar decişi prin sala de aşteptare a autogării. Vorbea, şi nu se mai oprea, ca o moară stricată.

            “Ascultă”, îl luară cu binişorul oamenii legii, “mai temperează-ţi discursul, mai lasă-ne şi pe noi să respirăm!”

            Dar, nu şi nu. Iată ce continua să debiteze cu un aer vădit recalcitrant individul:

            “Adesea simţea Şuby în aer o anume dezaprobare a oamenilor, sau un sentiment plenar de milă şi de bodaproste când îl vedeau aşa slab, şi mulţi îl îndemnau să renunţe la luptă şi să-şi trăiască viaţa ca un om normal, să se mai îngraşe, poate că astfel s-ar fi făcut oarecum mai dorit de femei şi şi-ar fi întemeiat o familie cât de cât normală şi şi-ar fi trăit viaţa la un rând cu lumea.

            Erau ispite care de mult nu-l mai impresionau pe Geolorg, cel călit în eternul său război. Şi nici că ar fi fost vreo…”

            “Gura, băă, n-auzi?”, îl întrerupseră oamenii legii, de data asta mai puţin politicos. “Ce, ai înnebunit dă tot?”, continuară pe acelaşi ton.

            Nici aceste cuvinte, oarecum mai dure – dar justificat, ale oamenilor legii nu părură să aibe vreun efect asupra acestui element. Atunci, eroii noştri scoaseră bastoanele de cauciuc şi-i traseră vreo două peste cap – dar cu discernământ. Apoi, îi mai dădură vreo două.

Ionel icni de vreo câteva ori, dădu din cap cu subânţeles, apoi se ghemui pe pământ cu genunchii aproape de gură. Oamenii legii – aici cred, totuşi, c-au cam exagerat – îi traseră şi vreo două picioare la borneu, ca să se-nveţe minte. Apoi îl apucară de guler, îi făcură vânt şi-l zvârliră afară, lăsându-l în plin soare.

Afară era soare. Ionel stătea pe jos, bombănind.

Desigur că Aneta nu credea că Ionel era un nebun şi un element declasat, cum avea să se vadă mai târziu. Aneta, care urmărise întraga scenă din autogară, se copleşi de emoţie şi fu convinsă că Ionel era Acela, era Alesul ei. Sentimentul era într-adevăr copleşitor. Aşa că, la plecarea apărătorilor legii, ea ţâşni de pe scaunul de lemn direct pe betonul de-afară, unde zăcea bombănind alesul inimii.

“Ia-mă cu tine”, îi şopti ea la ureche.

“Dar, oare, ai să mă poţi înţelege, draga mea făptură inocentă? Oare chiar crezi că poţi suporta să trăieşti pe lângă un om cu principii, ca mine? Nu cumva te amăgeşti singură, şi nu cumva te laşi purtată, ca o petală de vânt, de speranţe care cu mine nu se pot materializa nici într-o situaţie financiară adecvată, şi nici într-o poziţie socială de invidiat?” îi răspunse Ionel de sub bască.

“Dar, oare, la câte astfel de întrebări va putea răspunde vreodată omenirea, dragul meu cavaler zburător?”

Înduioşată la culme, asistenţa se îndreptă în galop spre centru.

Mâna întinsă de Aneta îi fu suficientă lui Ionel ca să se pună pe picioarele lui.

Urmărind scena, câteva berze plecară în migraţie.

Şi eu cred că este o privelişte mult mai interesantă decât cea la care asistam până atunci, fiindcă nebuni şi oameni ai legii se găsesc tot timpul anului.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.