Ridendo (6) – Kyre: Povestea celor doi zilieri beți


Îmi cer scuze de la Kyre că nu însoțesc excelenta poveste cu celebrul său portret grafic, dar e o situație de urgență. Virusul dă năvală. vaccinarea merge încet, așa că soluția vasluiană se poate dovedi utilă pentru imunizare/ Îi mulțumesc scriitorului Constantin Arcu pentru acest gest de mare solidaritate interumană…

POVESTEA CELOR DOI ZILIERI BEŢI

            Dumnezău când e să dea, apăi nu dă cu paru’. Dumnezeu nu bate cu paru’. Şi când dă iăl, apăi dă bine.

            Ieri sara eram cu Gogu la Palate acasă de-i făceam streaşina. Că ştii, nu? de-i bulită streaşina, dă ploaia pe pereţi şi-i strică. Şi cum lucram noi la streaşină, numa’ ce să-ntunecă ceriu şi s-aude: buuum! Zic lu’ Gogu: Gogule, acuma nu-i de lucru, hai în casă! Iese şi Palate din casă şi zice: hai mă băieţi în casă! Mă, şi s-aude deodată iară: buum! şi-ncepe să curgă apă, potop. Îi zic lu’ Gogu: Gogule, asta ţine, mă! Palate zice şi el: mă băieţi, ploaia asta ţine, mă! Hai mai bine să mâncaţi ceva!

            Şi merem noi cu Palate în casă să mâncăm. Şi cân să intrăm în casă, să-mpiedică Gogu şi vrea să cadă. Îl ţiu şi Gogu se spurcă de Dumnezei şi drăcovenii. Şi s-aude deodată: hă-hă-hă-hă! Să mă stuichi între ochi dacă nu s-auzea din ceriu, mă! Să mă stuichi între ochi!

            Cade Gogu şi nu mişcă. Io, cruci peste cruci. Palate să ţinea de uşă şi era verde. Zic lu’ Palate: mă, auzâşi? Palate numa’ ce da din cap stânga-dreapta, stânga-dreapta. Gogu – lemn. Zâc lu’ Palate: hai să-l luăm să-l băgăm în casă! Palate numa’ ce stucheşte o dată de diochi şi fuge. Fugiţi-ar mâţele, zâc şi-l bag io pe Gogu-n casă. În timpu’ ăsta turna, potop.

            Dau de Palate în camera din fund, era cu pologu’ pe cap. Zic lu’ Palate: ieşi, mă, de-acolo, că Gogu nu mişcă! Să vie a’ bătrână, mi-o zâs Palate, şi s-o băgat mai tare sub polog. Să vie a’ bătrână!

Să-ţi vie ţie, mă! l-am înjurat io, da’ Palate n-o mişcat. Să mă stuichi între ochi dacă o zâs ceva Palate cân l-am înjurat! Şi Palate de-l înjuri face moarte de om, mă! Moarte de om!

            Dau iar de Gogu – ăsta, lemn! Vine a’ bătrână, zâc: adă, fă, ceva, că moare omu’! S-o speriat a bătrână şi-o adus ţuică. Cum o mirosit Gogu, o fost sus. Da’ parcă nu mai era el. Parcă nu mai era Gogu, să mă stuichi între ochi dacă mai era Gogu. Râdea.

            Îi dă baba ţuica, Gogu – hap! Zice: mai adă.

            A bătrână cu ţuică. Gogu – hap! Mai adă, zâce.

            Aduce a bătrână o cană cu ţuică. Gogu o bea. Mai adă, zâce. Da’ baba, nu! Adă, zâce Gogu şi se face verde. A bătrână, că nu aduce.

            Şi-cepe Gogu să drăcuie şi să urle – foc scotea, ce mai, foc şi pară!

            Şi cade a’ bătrână şi merge Gogu la ea şi-ncepe să drăcuie şi să salte. A’ bătrână, pe sub masă, cu fusta-n cap, ţipa. Gogu ia oala şi-i dă-n cap. A’ bătrână: ajutor! ajutor! Gogu-i dă iar în cap.   Atuncea mă ridic şi- zic lu’ Gogu: las-o, mă, pe a’ bătrână-n pace!

            Şi-atuncea să-ntoarce Gogu la mine, da’ parcă nu mai era om, era fiară! Şi-mi zice: stai! taci! Io dau să mişc, da’ parcă eram stătut în cuie, pe podea. Nu puteam să mişc, să mă stuichi între ochi dacă puteam să mişc!

            Şi Gogu, iar cu oala. Ţip: staaaai! nu da!

            Şi să-ntoarce Gogu la mine cu oala. Şi-avea două coarne-n cap, şi ochii îi avea cu roşu, ca de câne turbat, şi-i curgeau bale. Şi vine la mine cu oala. Ş-atunci încep să zbier: aaaaa!

            Şi Gogu, cân vede că zbier, numa’ zice: taci! Şi mi s-o lipit limba, nu mai puteam să zbier, şi lu’ Gogu îi curgea bale şi venea către mine cu oala.

            Şi mi-o trecut ca un fulger prin cap toate prostiile de le-am făcut la viaţa mea, cum m-am luat cu golanii la băute şi la târfe, cum am furat de pe unde am putut, ca omu’, cum am ajuns pe drumuri, cum m-am însurat şi am făcut prunc şi cum îl băteam cân veneam beat acas’ – tot, tot am văzut. Şi mi-am zis că gata, mi-o sunat ceasu’. Şi l-am văzut pe Gogu de parcă nu era Gogu, şi-i parcă-mi zicea: uităte-n ochii mei! Şi-atuncea am simţit că mor şi-am căzut cu capu’ de masă. Şi am zis: Doamne, iartă-mă, că multe am greşit, iartă-mă, Doamne! şi mi-am făcut cruce cu limba.

            Şi-atunci s-o auzit iar de-afară: buum! şi Gogu o-nceput să urle şi-o făcut o dată: poc! şi n-o mai fost.

            Mă ridic şi merg la a’ bătrână. Aia – sub masă, plângea. Zic: scoal’! A’ bătrână să uită la mine şi mă cunoaşte. Zic: scoal’!

            A’ bătrână iese de sub masă şi fuge. Vine Palate: ce-o fost, mă? Zic: aşa şi pe dincolo. Aha! zice Palate. No, zice el, uite: ia banii. Zic: nu-mi trebe banii, că n-am gătat! Zice: ia banii şi să nu vă mai prind p-aici! Gata cu voi, îmi iau pe alţii! Mă uit la el şi zic: bine. Dă banii.

            Iau banii şi plec. Afară turna, potop. Mă duc la crâşmă, da’ până la crâşmă, leoarcă m-o făcut. Să-ţi dau o vodcă? mă-ntreabă crâşmaru’. Şi-atuncea mi-aduc io aminte de Gogu şi de Dumnezău, şi de prunc, şi zic: ho! Nu? zice crâşmaru’. Nu! zâc, stau numa’ de ploaie. Bine, zice crâşmaru’ şi pleacă.

            Şi stau io de ploaie şi ploua de nu se mai găta. Şi zic: hait! să lasă seara! Şi din sat până-aicea îs 7 kilometri, o oră pe jos. Zic: no, c-am pus-o! Mi-era şi frică să viu aşa singur. Îl chem pe crâşmaru’, zic: hai cu mine în oraş! Zice: nu poci, că, uite, am treabă. Zâc: hai mă cu mine, că-ţi dau banii de la Palate! Câţi? zice crâşmaru’. Îi zic, da’ crâşmaru’ se face lacom: prea puţin. Dă-mi dublu şi vin.

            Ş-atuncea intră a’ bătrână cu un batic pe cap. Zice: aicea erai? Zic: aicea! Zice: uite, ţi-am adus ceva. Zic: ce mi-ai adus? Zice: hai încoa’! şi-mi dă o cruciuliţă. Zice: ţine, să ai la drum, că nu se ştie. Şi pleacă. Bun, zic, am şi bani, am şi cruciuliţă. Mă uit afară, ploaia stătea. Plec, îi zic lu’ cârciumaru’. Du-te cu Dumnezeu! îmi zice. Să fii sănătos, îi zic şi plec.

            Ies din sat, pustiu. Mă uit io după un suflet de om, să nu fiu singur. Pustiu. Zic: ce-o fi, o fi! Da mi-era cu frică, decân’ cu Gogu. Îmi fac cruce şi plec.

            După vreo juma’ de oră, aud din tufe: stai! Parcă e Gogu! zic. Stau. Zice: treci în tufă. Da’ cine eşti? zic. Las’ că nu vrei tu să ştii cine-s io! zice. Mă, zic, ori zici cine eşti, ori plec! Pleacă, zice, pleacă, că ne mai vedem noi! Io plec, da’ mă tot uitam aşa cu frică înapoi. După vreo trei minute aud iară: stai! Zic: stau pe mă-ta! S-aude un râs. Zice: stai, mă, nu fi prost! Zice: dacă stai, ţi-l dau pe Gogu. Zic: stau! Unde-i Gogu? Aicea, zice, îi cu noi!  Hai de-l ia! Zic: da’ ce nu poa’ să meargă singur? S-aude iară râsu’. Zice: hai să vezi!

            Şi-atuncea  îmi aduc io aminte de a’ bătrână. Zic: stai că viu! şi mă duc în tufe, cu   cruciuliţa-n pumn. Acolo, mai întuneric ca pe drum. Zic: unde ieşti? Zice: aicea! fă lumină! Dau io un cribit, şi ce văd: Gogu, gol cum l-o făcut mă-sa, umbla în patru labe şi lătra. Zic: Gogule, tu eşti? Nu-s io, mă! zice Gogu. Nu-i iel! zice iar Gogu. Mă spariu şi dau să fug. Atuncea-l aud iar pe Gogu: ajutor! Stau. Mă-ntorc. Zic: cine-i? S-aud râsete. Zic: să mi-l daţi pe Gogu! Nimic. Zic: viu să-l iau. Vino! zice Gogu. Iel era, să mă stuichi între ochi dacă nu era vocea lu’ Gogu! Viu, zic, ţineţi-vă tari, că viu! Şi iau cruciuliţa şi-o pun în faţă şi merg. Şi numa’ ce se face o lumină ca ziua şi  s-aud urlete şi grohăituri, şi zbiera şi Gogu, de mai mare jalea. Zic: să vie Gogu aicea!  Să nu viu io după el! Şi-atuncea s-aude un troznet mare şi mă pomenesc cu Gogu-n braţe. Tremura tot, săracu’. Zice: hai iute, să fugim! Zic: stai, mă, unde vrei să fugi? Zice Gogu: hai iute, să fugim! Bine, mă, zic, da’ nu fugim, merem. Şi-l iau pe Gogu şi plecăm.

            Parcă mai erau vreo trei kilometri de acolo, sau cam aşa, vreo douăzeci de minute, da’   parc-or fost un ceas. Mă tot uitam să văd, vine, nu vine după noi. Şi numa’ la un moment dat am auzit de-am crezut că mor: cântece! Să auzea dinspre cimitir cântece, şi numa porcării se auzea şi înjurături şi urlete, de-am crezut că acolo-mi dau duhu’. Noroc cu Gogu că m-o adus în oraş, că io acolo-ncremeneam!

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Ridendo (6) – Kyre: Povestea celor doi zilieri beți

  1. ionfercu zice:

    Să mă stuichiți între ochi, dacă nu mă credeți: mi s-au lipit de suflet stilul și povestea!

    Apreciat de 3 persoane

  2. ionfercu zice:

    Și tratamentul vasluian!!!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Constantin Arcu zice:

    Oricînd, prietene! Cu mare drag!

    Apreciat de 1 persoană

  4. Alaric zice:

    faină povestea! parcă e Sherwood Anderson!

    Apreciat de 2 persoane

Comentariile sunt închise.