Ha, ha, ha! (7) – Mahai: Decît trântor şi putoare, mai bine hoţ la drumu’ mare!


Și iată cum poate fi trecută pînă și în cifre o veche vorbă, pe care parcă o auzisem și eu de la bunica…

Decât trântor şi putoare, mai bine hoţ la drumu’ mare!

            Soarele trecuse de multişor de linia orizontului trimiţând de-acum doar o lumină roşietică din vestul cerului senin, printre schelele şi macaralele de pe marele furnicar al construcţiei de lume nouă. Oamenii, muncitori, maiştrii şi ingineri, contabili, directori şi manageri laolaltă – oamenii dintr-o bucată ai noii noastre ere – se întorceau acasă. Oboseala se citea atânc pe feţele lor dârze, dar, chiar pe semiîntunericul ce se lăsase peste oraş şi ţară, în ochii lor se desluşea licărul emoţiei de-a fi părtaşi la această grandioasă epocă de final de tranziţie. Munca cea făcătoare de om era imboldul lor suprem, şi gândurile tuturor existau în acele momente doar pentru a doua zi de serviciu (care era şi zi de plată).

Suflecat la mâini, cu bobi de sudoare mari cât mazărea pe frunte, cu gropiţa din bărbie crispată la maximum, cu ochii albaştri ca oţelul scrutând ager zările, de sub cozorocul şepcii PRO muncitoreşti, proaspăt neras (adică, nici cu barbă, ca intelectualii, dar nici cu pielea netedă, ca la burghezii puturoşi, ci aspră ca şmirghelul), Gioni Baltă, poreclit de colegi Mekong sau Vietnam, sau uneori, Tarzan, îşi socotea pe o agendă mişto realizările unei săptămâni de muncă îndârjită:

         “  Schimbat cinstit: +13.470 dă dolari,          +26.690 dă mărci,          +21.500.000 dă forinţi;

            Şmenuit:                       +1.210 dă dolari,           +8.400  dă mărci,           0 forinţi la băiatu’;

            Dat la presari:               -200 dă dolari, scăpat dă arest;

            Dat la şefu’:                   -13.300 dă dolari,           -26.500 dă mărci,           -21.300.000 dă forinţi;

            Dat la naş, protecţie:      -2.000 dă dolari;

            Dat la nuntă fiica la şefu’:                                   -3.000 dă mărci;

            Dat la doctor aranjat proces viol:             -2.000 dă mărci;

            Schimbat mărci:             +820 dă dolari               -1.400 dă mărci

––––––––––––––––––––––––––––––––––––        

Rămas la băiatu’:           0 dolari             2.190 dă mărci                       şi  200.000 dă forinţi”

“Nu se mai poate, domne”, izbucni Mekong cu vocea-i baritonală, ”pur şi simplu, nu mai rentează! Păi, pentru cine mai muncesc eu, pentru cine mai iau io bătaie de la presari, pentru ce îmi încarc eu conştiinţa infăptuind, din când în când, fapte reprobabile? Pentru ce nobile scopuri stau eu zi de zi, de dimineaţa până seara la Modarom, în soare şi-mi pun pielea şi puritatea sufletului la bătaie? Pentru şefu’, pentru fiică-sa, pentru mă-sa, luao-ar dracu’, Doamne iartă-mă, pentru curva aia, pe care şi-aşa o trage toţi, şi pentru naşu? Şi eu, cu ce mă aleg? Cu capu’ spart în bătaie, cu o mână ruptă când n-am plătit taxa, cu două mii de mărci şi două sute de mii forinţi. Păi, nu c-am dreptate, băi şpiţ?!”

“Ba da”, încercă să zică Toader Şumuvacă, dar căluşul îl împiedica, şi se auzi doar un zgomot înfundat.

“Bă, tu eşti şmecher, comentezi, ai?” îi mai trase una peste meclă Gioni. “Nu-ţi ajunge că mi-ai umplut căluşul de sânge, acuma faci pe şmecherul! Şi, măcar dac-ai fi avut ceva la tine, băi, pârlitule!”

“Uite, domne”, continuă Gioni mai mult pentru el,”cu ce fel de oameni sunt nevoit să lucrez. Umblă şmecher prin oraş, cu geantă mişto, mă face să vin la el, să dau tot ce pot mai bun din mine, şi, pentru ce? Pentru două-trei sute de mii. Păi ăstea le fac cinstit  într-o oră, băi puţă bleagă. Ce mă fac cu tine, acuma, bă? Două sute de mii… Mă tentează să ţi le dau înapoi, bă, că io n-am ce face cu restu’ ăsta. Nici o mâncare ca lumea nu mai iei.”

După o clipă de gândire:

“Ţi le iau, bă. Deontologie profesională. Şi ţine minte, bă, ai avut noroc ca te-am jefuit io şi nu alde Vipera şi ai lui, că te-nvăţa ei minte să mai umbli prin oraş ca un şmecher.”

Mekong porni spre casă. În urma lui, freamătul oraşului, sughiţurile şi frecările lui Toader de copac devenau tot mai estompate. Noaptea se lăsase binişor pe oraş. În ciuda oboselii şi uşoarei lui deziluzii, Gioni se simţea oarecum mulţumit.

Şi azi îşi făcuse datoria.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ha, ha, ha! (7) – Mahai: Decît trântor şi putoare, mai bine hoţ la drumu’ mare!

  1. ontelusdangabriel zice:

    ***

    Apreciat de 1 persoană

  2. ontelusdangabriel zice:

    ***// Doamne cât de frumos putea să sune
    fascinant
    etică și echitate socialistă
    și zeci de broșuri cu virtuți care l-ar fi smerit și pe aristotel
    la rațiunea practică sigur kant ar fi avut rezerve
    deși n-am citit încă vreun tom care să separe verosimil idealismul & proiectul revoluționar
    exact aici se calcă pe celebrele lor cozi dreapta și stânga
    și ce culori inspiraționale aveau pe prima copertă acele broșuri
    violet
    portocaliu
    verde
    șamâdî
    șamâdî
    dar de ce are vânt în pânze greta thunberg
    acestea sunt temperaturi de început și mijloc de martie
    și cam așa
    cămașa
    deci astfel e de vreo zece-douăzeci-treizeci de ani
    deficit de precipitații
    apoi minime & maxime mai mari cu cinci până la zece grade celsius
    kelvin
    fahrenheit
    reaumur
    nu au ce adăuga
    deși le-ar fi sunat straniu etica și echitatea socialistă
    iar filistinismul denunțat de artiști
    dintotdeauna
    e sinonimul neoficial pentru ipocrizie

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.