Cercul Poeților Apăruți (9) – Kocsis Francisko: Moarte la Paris

Un nou poem de fratele Francisko, de data aceasta din nou în versuri. Sper ca de săptămîna care vine, în complicitate cu el, să vă pot face cîteva surprize… Normal, nu spun de ce fel, n-ar mai fi surprize. Deocamdată, vă ofer acest splendid poem…

Moarte la Paris

când soarele lungea cu spor umbrele asfinţitului,

un bărbat impecabil îmbrăcat a ieşit din casă

şi a pornit fără grabă spre una dintre terasele cu umbrele

de pe malul celebrului fluviu,

a stat singur la o masă de răchită cu sticlă maronie

şi şerveţele de culoarea argilei însorite,

a băut cu sorbituri mici o cafea cu caimac presărat cu mărgele 

şi cu vădită plăcere a fumat până la filtru o ţigară,

şi-a scos apoi portmoneul şi a împins sub scrumieră

colţul unei bancnote cu valoare mult prea mare, după care

a prins între unghii colţul unei fotografii

şi a tras-o afară doar pe jumătate, doar cât să se vadă

surâsul de demult, îngerul de pe faţă,

apoi s-a ridicat şi a pornit cu aceiaşi paşi somnambulici

spre podul încă neluminat, dar profilat masiv

peste apa moale, fără glas; de pe podul înalt,

a aruncat portmoneul cu fotografia femeii iubite

în apa tulbure, dar fără să-şi fi scos sacoul

cu care era îmbrăcat –

nimeni nu ştia cine-i şi de unde era,

la Paris erau destui descreieraţi din ăştia,

îndrăgostiţi, artişti, vagabonzi, faliţi sau hoţi –

cine să-şi bată capul să-i afle neamul, numele,

motivele care l-au împins de pe pod,

şi nici pentru Sena nu contează, la fel îi îneacă pe toţi