Cercul Poeților Apăruți (9) – Octavian Dănilă: Proze 24 – 26


Profit de faptul că este încă marți, aici, la mine, șipostez secvențele finale din amplul cilccu/ poem al lui Tavi. Acum, el știe ce are de făcut, nu poți crea dependență și apoi să nu-ți mai pese!

24

vine cineva din mine și mă întreabă:

  • de ce îți este așa de dor de ea?
  • pentru ca mă ajută să respir
    și, de azi dimineață, eu nu mai puteam să respir,
    aveam parfumul ei în sacoșă, stătea pe un umeraș,
    mi-am cufundat mâna în el, am luat puțin de acolo, și mi-am dat repede pe la tâmple
    așa cum făceau cei mari, când aveam crize și nu puteam să respir,
    nimeni nu își explica de ce nu puteam să o fac, pentru că mă găseau normal, la controale,
    dar eu cred că aveam încă o pereche de plămâni, pliați în spatele celorlalți,
    care așteptau să respire, numai când ai fi apărut tu;
    și acum că i-ai învățat actul respirației, ei au devenit dependenți de tine,
    nu respiră decât cu parfumul tău,
    dacă nu îl simt, se pliază la loc,
    atunci, eu, tot, nu mai știu să respir;
    ei m-au tot pregătit în sensul ăsta, și mi-au spus că viața este, în general, așa cum este,
    dar nu știau nimic despre perechea mea de plămâni,
    așa că, de fapt, nimeni nu a știut să mă pregătească pentru întâlnirea cu tine,
    nimeni nu a știut să îmi spună de ce,
    când am să te întâlnesc,
    am să sufăr o mare transformare,
    dar m-au lăsat, totuși, să vad toate acele lucruri, unice în felul lor,
    să le strâng în mine,
    ca să pot, (inconștienți mi-au dat voie să le adun), să ți le arăt;
    când, într-o bună zi, am ajuns, în sfârșit, la ușa ta,
    ce zarvă au început să facă ele în mine:
  • dă-ne drumul afară, pentru ca ăsta este locul pentru care ne-ai adunat atâta amar de vreme, au strigat!,
    și se împingeau cu mâinile și cu picioarele,
    le simțeam cum se cațără, cum împing cu fruntea acoperișul sub care locuiseră,
    cum deschid larg ochii, doar, doar, au să reușească să te zărească,
    iar tu, când m-ai văzut, m-ai întrebat:
  • dumneavoastră ați venit pentru bagaje?,
    intrați, intrați, dar să aveți grijă să le purtați în poziția în care le-am aranjat,
    pentru că au în ele lucruri fragile,
    pe care trebuie să le duc la bun sfârșit,
    lucruri delicate, porțelanuri, și cristale, țesături cum nu s-au mai văzut niciodată,
    clape de pian cu note muzicale pe ele, care nu trebuie sa se amestece unele cu altele,
    cutiuțe cu ținuturi imaginare, sau străduțe pe care mi-a plăcut să mă plimb,
    trebuie să le învățați pe toate, fiecare unde se află,
    pentru că am sa vă cer sa mi le dați, dacă am să am nevoie de unele dintre ele,
    capricii de mozart, sau cuvinte pereche, așezate în litiere aurite, purtate pe aleile minții mele,
    și mai am și dantele pentru priviri, înfășurate pe suluri micuțe din carton,
    cu coduri înscrise pe fiecare dintre ele,
    să nu care cumva să mi le pierdeți, sau să permiteți să le fie șterse codurile,
    am catifea pentru învelit pielea mea, care nu suportă alte atingeri,
    fiecare loc de pe mine are altă nuanță de culoare,
    așa că te rog sa nu încurci niciodată nuanțele,
    unele dintre ele sunt în progres mereu, se schimbă dintr-o clipă în alta, în funcție de stările mele,
    dar tu poți să le atingi, ca să le poți memora mai bine, și să poți să mă ajuți la reconstrucția pielii mele, atunci când voi avea nevoie,
    dar să ai grijă, cu ce le atingi,
    atunci când mă înveți cum sunt,
    poți să mă atingi cu amintirile tale, dacă le păstrezi în locuri cum ar fi buzele tale, sau în cristalinul ochilor,
    poți să mă atingi cu buricele degetelor, dacă ele fac parte din memoria amprentelor tale, a ceea ce ai atins cu ele, sau poți să mă atingi cu memoria ta,
    poți să iei cu limba ta gustul meu ca să îi faci analiza chimică și morfologică
    și atunci vei putea afla:
  • de unde mă trag, de unde vin, de ce vin, de ce stau în preajma ta,
    cum simt, cum mă împac cu mine însămi,
    cum disloc aerul atunci când ma mișc, cum îl disloc atunci când stau nemișcată.
    iar eu, eu tot procesez informațiile,
    sunt atât de multe și atât de frumoase, încât, adeseori, trebuie să mă opresc asupra câte uneia, ca să o pot înțelege deplin,
    unele au nevoie de mângâieri, sau de conversație,
    sau trebuie să le scot la plimbare,
    pe altele trebuie să le hrănesc, într-atât de slăbite sunt, și palide,
    să le scot la aer curat, prin locuri neumblate,
    unde este multă liniște,
    sau să le adun flori, titluri de cărți, îmbrăcăminte pentru păpuși, sunete de valuri de mare,
    sau să aștept, în locuri înalte, să înceapă să bată zefirul,
    ca să le revină culoarea în obraji,
    să fiu discret, dar și insistent, in același timp,
    pentru că tu ai deschis lumea mea cu codul tau genetic;
    ce frumos a intrat cheia ta, în lăcașul acela din mine, și cum s-au desfăcut încuietorile!,
    și cineva a spus:
  • bine ai venit!

25

  • în fiecare dimineață, când deschid ochii, te văd
  • cum îți urci pupilele, și smaraldele lor
  • osmozeaza în adâncul pupilelor mele
  • cum giuvaerele sânilor refractă lumina dimineții,
  • în mângâieri amețitoare, pe trupul genelor mele,
  • în, abia, neștiuta și înfrigurata îmbrățișare a pleoapelor
  • cobor, apoi, și inspir, parfumul bumbacului
  • genunchilor tăi, iar de acolo, prora corabiei
  • privirilor mele, se îndreaptă înspre scylla si caribda coapselor tale
  • midia cărnii tale, își desface încet trupul
  • oh, cum messina, strâmtoarea ta, îmi inundă,
  • atunci, nările, cu memoria aromelor apei ei

26

ai declanșat ceva în mine, am pus așternuturi curate, te-am luat, te-am așezat în dreapta mea,
: n-o să stăm mult aici, mi-ai spus. te-am dat jos de pe fața mea, și ea mirosea a tine
ți-ai scos brațele din rochiță, și pe guler scria 11-12, și ce însemna oare? girls, sută la sută bumbac, și ce însemna oare?
atunci m-ai luat și m-ai dus în mijlocul căii lactee. am simțit mirosul de formiat de etil, mai pe scurt, de zmeură. am coborât din patul nostru, am pășit, pe parchet, peste urme de lăbuțe de pescăruș, unde crescuseră tufe micuțe de zmeură, cu fructe coapte
: pășește fără grijă, așa mi-ai spus: uite!, ăsta este drumul către mijlocul căii lactee
vino cu mine, și am să îți arăt, chiar acum, un loc unde s-a născut o stea nouă
o stea sută la sută bumbac, are o inimă mare albastră, și împrejurul ei stau umerii mei, îi facem o fundă, dar să nu o strângi prea tare
și mirosul trupului tău, stătea pe fața mea,
: dacă ai să îmi întorci rochița pe dos, vezi, să ai grijă, că am lăsat părticele din mine acolo, și o stea mare cu inimă albastră, pune mână pe ea, ca să vezi cum bate
și mirosul inimii tale stătea pe mâinile mele
mi-ai luat nările, mi le-ai întors pe dos, le-ai apăsat, ude, cum erau, pe rochița ta, și mi-ai spus: ai mai mirosit vreodată rouă din mijlocul căii lactee?, roua care cade pe fructele numite zmeură?, ai mai simțit, sub degetele tale, semințele fructelor mele?
11-12 ani de-acum înainte, ai să mergi cu mine, ani galactici, sută la sută bumbac,
și mirosul sânilor tăi, stătea pe irișii ochilor mei, ca arsura sării lacrimilor de zmeură
: haide vino, și culege-mă, mi-ai spus, culege-mă, îmbrăca-mă, și du-mă la magazinul de cafea, de pe strada care urcă spre centrul căii lactee, du-mă la magazia cu delicatesuri, strânge toată dulceața de pe mine, așeaz-o în borcane, și acoper-o, dar, sub buzele capacelor, să nu uiți să pui frunze proaspete din zmeuriș, sută la sută bumbac
și mirosul pântecului tău urcase, de-acum, pe buzele mele, umerii tăi, îl împingeau, tot mai înăuntru, ah!, gustul ăsta perfect, pe papilele mele, sută la sută bumbac, cu genunchii lui goi, și flori de trifoi-liliac, pe drumul care urcă spre centrul căii tale lactee, unde abia ce se născuse o stea nouă, albastră,
atunci, ai declanșat ceva în mine, și mi-ai spus: întrebarea mea pentru tine
dintotdeauna, a fost:
nu cum ești?, ci, cum ai ajuns să fii?
și atunci am știut de ce mirosul tău devenise pielea mea cea nouă

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Cercul Poeților Apăruți (9) – Octavian Dănilă: Proze 24 – 26

  1. ontelusdangabriel zice:

    ***

    Apreciază

  2. Radu Mârza zice:

    Foarte frumos. Neobișnuit, dar foarte frumos!

    Apreciază

  3. otavadan zice:

    mulțumesc Liviu! Craciun fericit si linistit, voua!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.