Cercul Poeților Apăruți (3) – Kocsis Francisko: Zăpezile de altădată


Kocsis Francisko este un poet și prozator din Tîrgu Mureș, autor al circa douăzeci de volume. După cum și-a amintit mai întîi el, dar cu memoria stimulată și eu, ne-am cunoscut la mijlocul sinistrului deceniu în orașul său, unde am susținut o conferință pe o temă interbelică, ba chiar am și băut o cafea împreună cu un alt poet de acolo, Soril Miavoe. Vreme de trei decenii și jumătate, nu ne-am revăzut, dar ne-am citit. Recent, citindu-i niște foarte frumoase poezii în Vatra și Apostrof, mi-am spus că nu poate lipsi din paginile Cercului… Și va fi prezent vreme de cîteva ediții. Să nu uit, FK este și un excelent traducător din literatura maghiară, de aici, dar și de peste Tisa. Traducerile sale din poezia lui Marko Bela, de pildă. citite recent în Vatra, sunau ca și cum poeziile ar fi fost pre rumănește tocmite. Ca să nu mai vorbesc de romanul Splendidul mistreț de Peter Demeny, despre care am dat seama pe blog și pe megaportalul Timpul. Bun venit, Francisko, și la bună revedere! Ilustrez cu o poză istorică, scriitori din cercul revistei Vatra cam în perioada în care ne-am cunoscut. FK e primul din stînga…

Zăpezile de altădată





Ca şi cum cu splendidă fervoare

s-ar desprinde, dintr-o nemişcată gravură,

cu colţi, cu blănuri stufoase

şi larmă liniştitoare

câinii nordului, aşa se luminează

după prima ninsoare

şi porneşte soarele pe cadranul lucitor

să mişte minutarul lung al umbrei;

arborii îşi admiră încântaţi

umbletul graţios pe zăpadă;





înainte de a-mi deschide ochii,

mai contemplu peisajele cu dungi cromate

din întunericul excavat de pungi de lumină,

afară e beznă,

se aud ramurile trosnind în ger –

imaginaţia are fler

şi melancolie.

Reninge zăpezile de altădată. Compensează

implacabilul destin c-o reverie.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Cercul Poeților Apăruți (3) – Kocsis Francisko: Zăpezile de altădată

  1. Vine Crețu... zice:

    Vine Crețu, seamănă panică,
    Bărbierește lumea botanică,
    Taie panglici, retează burice
    Țaca-țac, parcă joacă popice.
    Sprinten ca cucu la sânziene,
    Spurcă și parcuri și arteziene,
    Prinde secera, saltă ciocanul,
    Alungă din cetate dușmanul.
    Pune pârtii pe dealul de tină,
    Duce ninsoarea peste colină,
    Trage cu tunu, bate-n covată:
    – Unde-s nămeții de altădată?
    Copil teribil cu farse ghidușe
    Plantează prin ringuri țepușe
    Și-n inima urbei, marele cort.
    Astfel, Bălane, veacul e mort,
    Iar dacă vede că tu nu judeci,
    Ovi suflă potcoave de pureci
    Și scoate podul acva-prostirii,
    Precum purcelul răspovestirii
    Crescut cu lapte, coji și tărâțe,
    Montează singur opt veverițe
    Aplaudat de… preaprefăcuții
    Care plimbă la Bistrița struții.

    Apreciat de 2 persoane

  2. Florentin Sorescu zice:

    Chiar frumos poemul!
    Și demersul.
    Felicitări!

    Apreciat de 1 persoană

  3. Radu Mârza zice:

    Frumos!, mulțumim.

    Apreciază

  4. ontelusdangabriel zice:

    ***

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.