RIP John le Carré


Marele scriitor – faptul că scria romane de spionaj e secundar, nu tematica face mare un scriitor – ne-a părăsit pe 12 decembrie. Am aflat pe 14 din Le Monde, dar m-am supărat că nu puteam lua paginile care îi erau dedicate din ediția pdf, pe care o primesc zilnic. Și n-am scris și nici nu știu dacă scriam dacă nu sosea impulsul de la Dorin Tudoran – prietenii se cunosc la nevoie! – sub forma unui link către un splendid articol din The New Yorker pe care îl voi atașa.

Am făcut cunoștință cu opera sa în anii optzeci, prin intermediul traducerilor franțuzești, începînd cu Spionul care venea din frig – dacă nu ați citit-o, poate măcar ați văzut excepționalul film cu Richard Burton -, continuînd cu romanele din ciclul „oamenii  lui Smiley” și cu toate celelalte scrise pînă atunci și existente în franceză, cîteva în engleză. După 1990, cînd au început traducerile românești, le-am luat, chiar dacă aveam ediții franțuzești sau englezești. Am acum, cred, toată opera sa, unele romane în mai multe limbi. Cred că a venit vremea unei recitiri integrale, chiar dacă îi știu bine cărțile. Dar recitirile sînt mereu de folos și foarte plăcute.

În opinia mea, sînt trei mari scriitori în zona romanului de spionaj, trei adevărați giganți – el, Graham Greene și Vladimir Volkoff – ultimul și excelent analist al dezinformării și manipulării. Cu toată admirația și dragostea pentru ceilalți doi, cred că JLC este vîrful de lance. Ce atmosferă, ce personaje, ce artă a compoziției…

Dumnezeu să te odihnească, John!

https://www.newyorker.com/culture/postscript/john-le-carre-missed-nothing

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la RIP John le Carré

  1. ontelusdangabriel zice:

    RIP

    Apreciat de 1 persoană

  2. ionfercu zice:

    RIP🙏

    Apreciat de 1 persoană

  3. ontelusdangabriel zice:

    ***// policier ca mode d’emploi/ anul de când ai fost tratat cu tăcere/ tratatul semnat la calypso/ pierdut în zare traversând strada cu vizibilitatea indimenticabilă a balansului androped/ but modern times deserve the car/ it’s enough/ mă tot frământă listingul potențialei conversații dintre anthony trollope și henry james

    Apreciat de 2 persoane

  4. Valentin Feyns zice:

    Prin anii ’60-70″ cand rusii pareau sa castige peste tot (Franta, Italia, Portugalia, Cuba, Angola), Le Carre ne dadea o speranta: uite ca stiu ce se intampla, rusii nu sunt neaparat mai destepti, mai smekeri. Americanii or fi niste idioti, dar uite ca . . . mai exista Smiley, pteam sa visam frumos

    Apreciat de 2 persoane

Comentariile sunt închise.