Brîndușa Palade – Athanorul prestigios


După mine de două ori, după Dorin Tudoran, vine și prietena noastră Brîndușa Palade care, aș spune, pune bine capacul pe scandalul politico-intelectualo-mediatic al zile. Nu prea văd ce s-ar mai putea spune. Doar dacă apar piese noi…

Athanorul prestigios

Brîndușa Palade

Plictisit de mirodeniile cam stătute ale politichiei din țărișoară, cu un partid al trandafirilor încă popular, dar mai molcom și ofilit, un PNL caprovarzist și struțo-cămilist și un USR+ strâns ca o galerie în jurul înaltului boss insipid, un procent șocant de electori a ales să se intoxice cu opiul legionaroid și revoluționar al noului AUR. 

    Timp de vreo săptămână, rețelele sociale și presa au vuit de oroarea de a vedea proțăpiți în scaune de parlamentari tot soiul de neica-nimeni apăruți din văgăunile internetului cu idei radicale și un pachet de măsuri extremiste „urgente”. Printre ei, publicul intelectual mai finuț a trebuit să recunoască pudic și un membru al breslei scriitoricești. Lasă că insul cu pricina a comis de curând și un tratat filozofic de misoginism travestit în roman și se arată de ani buni, în mai toate scrierile sale, un înflăcărat admirator al duhovnicilor legionari și al naționaliștilor virili. Tot el împroașcă cu vitriol străinii care ne fură patria și memoria, agitând tropuri antisemite și antițigănești clasice. Până acum, deși unele din acele scrieri mai provocau ocazional indignare, puțini credeau că merită într-adevăr interes. Eu însămi m-am răfuit de câteva ori în presă cu anumite alegații ale auritului de azi, fără a avea vreun ecou deosebit. În țărișoară are rezonanță numai dacă sari la beregata unui politician, nu dacă te gâlcevești marginal cu nu știu ce fost coleg de facultate care vântură – ți se pare ție – la gazetă idei periculoase. Brusc însă, acele răfuieli ale tale obscure devin retrospectiv interesante dacă fostul coleg de facultate accede la notorietate politică. 

    Am mai văzut însă acest film. Am văzut cel puțin un alt filosof și teolog ce a degenerat în „mărturisitor” ridicol la referendumul tradiționalist pentru familie, când apărea travestit în popă și propovăduia ura de homosexuali ca pe o evanghelie descinsă direct din Împărăția cerurilor. E important de notat că genealogia acelui „mărturisitor”, și el mânat de vise politice fierbinți de-a lungul anilor, seamănă izbitor cu cea a misoginului creaționist de la AUR. Validați de elite, cultivând pasiuni intelectuale, teologice și politice coapte în „athanorul prestigios” al culturii bucureștene de prim-plan, ambii politicieni de extremă dreaptă de azi îmbină misticismul ortodox și conservatorismul politic cu ura de alteritate. Produsul ultim al acelui athanor pare să fie, așadar, ideologia AUR. 

    Problema radicalismului politic ce a crescut metastatic în minți exaltate sau bolnave (ce fel de minte sănătoasă ar stabili tipologii ale celuilalt sex cu precizia și dezgustul din „tratatul” de misoginism scris de politicianul aurit și ar opta pentru „sexul în cimitir”?) nu este de aceea un corp străin de zona elitelor culturale locale. O oarecare ambivalență, manifestată de pildă prin graba de a contraataca pe oricine se leagă de vreun zeu cultural interbelic, sau prin cochetăria cu ortodoxia neamului, sau printr-un transfer narcisic al propriei reputații către discipoli = toate acestea au produs în final, în „athanorul prestigios”, fenomenul extremismului ideologic de tip AUR. Desigur, fără intenție directă. Dar și neglijent sau iresponsabil față de consecințele propriilor simpatii culturale pentru „generația de aur” (sic!) din anii ’30. 

    Mai e și conivența tacită, de mironosiță cu păcate nemărturisite, a unei părți a presei culturale și de opinie românești cu BOR. Mi s-a întâmplat de mai multe ori să mi se respingă pamflete sau analize serioase la adresa naționalismului vehement al unei părți din BOR, irigat mai ales din sfere monahale – o ideologie pentru care BOR are totuși vocație, ca biserică autarhică. Viciile BOR au început să fie ascunse în ultima vreme chiar și de reviste ce se voiau mai demult echidistante. Să nu te pună aghiuță să scrii vreo ironie, să zicem, despre clerul negaționist de Covid ce organizează în pandemie pelerinaje ortodoxe cu racle îmbăiate în spume de salivă, că țiitoarele din presa culturală ale nu știu cărui guvern cu icoane lăsate prin vitrine încep să te cenzureze ca vămile vazduhului. Or, toată tăcerea asta tactică a presei are la un moment dat un preț: se subînțelege că marea corporație bisericească are complici peste tot, inclusiv în mass-media. Așa înfloresc în serele conservatorismului bisericos tot felul de ideologi seditioși scutiți de critici directe din zona culturală de mainstream

   Desigur, dacă nu ar fi fost ales parlamentar AUR, scriitorul misogin și neo-legionar cu pricina ar fi continuat să reducă femeile la „athanorul labios” și să sancționeze lipsa de spiritualitate a pedichiurii în cărți și articole, probabil doar în admirația extatică a prea-purtătorului de cuvânt al BOR la Trinitas TV. Acum însă, frustrările sale sexuale fac deliciul internetului și mândrele de pe Facebook nu se mai satură să-i dea șuturi hazlii în partea dorsală. Misoginul aurit ignoră neinspirat o dimensiune caracteristică de obicei mai ales genului feminin: compasiunea. Dacă nu ar fi pledat atât de țanțoș pentru inferioritatea absolută a femeilor și ar fi pozat, de pildă, în victimă, probabil ar fi fost privit la ora asta cu infinit mai multă căldură și simpatie. 

    Mai departe, așteptăm desigur ca AUR să prindă și ceva arome de taiga, după ce afinitățile sale ideologice cu Răsăritul geopolitic se vor cristaliza într-un nou athanor sulfuros. 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Brîndușa Palade – Athanorul prestigios

  1. ionfercu zice:

    Excelent!💐💐💐💐💐💐👏👏👏🤗

    Apreciat de 2 persoane

  2. eduardantoniu zice:

    Am impresia ca nu e singurul membru al breslei scriitoricesti. Am impresia ca printre ei mai e si cineva care a fost evocat si pe acest blog. Magda Ursache.

    Popcorn pentru 14:00.

    Apreciat de 2 persoane

  3. ontelusdangabriel zice:

    ***

    Apreciat de 1 persoană

  4. Scepticus Scepticus zice:

    Asa cum spunem acum cateva zile am auzit prima data de AUR in dupa amiaza alegerilor din 6 Dec. Intre timp am mai aflat cate ceva despre ei, este un partid de adunatura, dar si de cativa chemati.
    Cu riscul de a strani fulgerele Jupiterului acestei platforme trebuie sa spun ca angajarea sociala nu este un lucru chiar rau pentru un intelectual, cred ca este preferabila contemplarii pasive de la o catedra universitara din Bucuresti, proferand sofisme prin Revista 22, Dilema, Observatorul Cultural sau Contributors.ro.
    Parlamentul Romaniei avea si are nevoie de cate Sorin Lavric, va fi poate singurul om cu pregatire filozofica de acolo si unul din putinii care pot vorbi si scrie corect romaneste. Ca spune si lucruri care nu dau bine auzului unor intelectuali scoliti prin universitati mediocre din Occident sau spalati pe creier pe la scoli de vara de aiurea, unde li s-a bagat in cap piata libera rezolva toate relele omenirii, asta este evident. Este insa important ca o parte din frustrarile romanilor sa fie auzite in cercurile pseudo-elitelor politice ale Romaniei. Atata timp cat AUR nu face nimic ilegal (si de asta vor avea grija cei din establishmentul actual) prezenta lor in Parlament nu este un lucru rau. Sper ca asta sa faca lucrarile acestul for mai distractive, vor fi destui rinoceri de la AUR, dar si cativa mai spalati. Spre deosbire de Trump, care a scris mai multa carti decat a citit, domnul Lavric a citit mai multe carti dacat au citit toti membrii Parlamentului impreuna. Sunt convins ca multi membri ai Parlamentului vor trebui sa recurga la DEX ca sa-l inteleaga.

    Apreciat de 2 persoane

    • Parlamentul României a mai avut onoare unui absilovemt, chiar strălucir, de filosofie, mă refer la Corneliu Vadim Tudor, dar vor fi fost și alții mai puțin proeminenți! Nu mi s-a părut că Parlemantul cu pricina sau țara căreia îi ewte instituție a avut ceva de cîștigat…
      Dar amuzant este că o persoană îndeobște sceptică, ba chiar redundant sceptică, devine brusc crvwopus condițiri declarate, deși n-a auzit de AUR decăt în 6 decembrie. Asta pare dtagoste la prima vedere…

      Apreciat de 1 persoană

      • Scepticus Scepticus zice:

        Ati facut o observatie buna, va inselati insa in ceea ce priveste dragostea la prima vedere, personal nu apreciez legaturile AUR cu BOR, si nici pozitia lor anti-europeana, dar cum spuneam mai ieri sunt convins ca SL va deveni un senator independent, nu cred ca va putea sta mult in banca alaturi de madam sosonea et al.

        Apreciat de 1 persoană

      • Nu mă înșel, după prima vedere, privirea se mai poate limpezi! Sper! În rest, mai vedem! Oricum, cîtă putere/ influență are un independent în instituțiile astea… Se preefigurează o nouă sinecură!

        Apreciază

      • Scepticus Scepticus zice:

        Repet, Parlamentul trebuie sa-i reprezinte pe toti romanii chiar si pe cei prosti si creduli. Pana ieri acestia se regaseau in PSD, PNL sau chiar USR (vad ca la AUR este si un transfug de la cei din urma). Daca se vor vedea a(i)uriti si pacaliti, si este foarte probabil ca asa se va intampla, se vor intoarce la cei dintai si asa se va perpetua circul.
        Experimentul democratic a esuat de cel putin doua ori in Romania, o data in 1938, a doua ora in 1990 iar omenirea si-a epuizat si resursele de despoti luminati.
        Personal sunt asemenea lui Panait Istrati (dar fara talentul lui) dupa Vers l’autre flamme, omul care nu adera la nimic.

        Apreciat de 2 persoane

      • Principalul beneficiar al cestei aventuri politice, pare PSD, a scăpat de partea cea jenantă a electoratului propriu. Parțial. Și nu e sigur că definitiv…
        Îm ce=l privește pe Istrati, dar și pe Gide sau alți dezamăgiți, j=am sesizat ca vindecarea de iluziile extremismului de stînga la putere, să fi simpatizat brusc cu cel de dreapta!

        Apreciat de 1 persoană

    • Scepticus Scepticus zice:

      Reactia stupida a Uniunii Scriitorilor, care a doua zi dupa alegerea lui SL in Senat l-a exclus din acest sindicat elitist, este simptomatica pentru mizeria morala a intelectualitii levantine alarmata brusc ca a intrat un musafir nepoftit in establishmentul politic cu care se obisnuise sa coabiteze. Bag seama ca daca SL nu reusea sa intre in Parlament ramanea in Uniunea Scriitorilor, desi nu se schimbase o iota din ceea ce scrise si rostise anterior. Nu cunosc statutul US dar ma intreb daca a existat pe 7 decembrie vreo consultare a membrilor sau a fost exclus pur si simplu printr-o decizie a Biroului Politic.

      Apreciat de 1 persoană

      • roblema este că USR, o insttituitie pe care o detest și pe care am părăsit-o din 1995 – dealtfel mă bagase Mircea fără să mă întrebe pe 22 12 1989, nu l-a exlcus, i-a retrs doar sinecurile, dar va avea una mai mare decît cele două!

        Apreciat de 2 persoane

  5. @) Scepticus Scepricus
    Acum îmi dau seama că am luat de bună condiția de filosof a lui SL. Îmi dau seama că nu exisră motive pentru această etcichetare. Două cărți despre Noica și două traduceri din Heidegherea, nu te califică filosof. Poate romanul dacă îl socotim travesrtirea unui tratat de misoginie? De altfel, mi se pare dificil de folosit calificativul și pentru maestrul său. Dar conced că, în junețe, acela măcar a ăncercat. Fenomenul nu e inexplicabil, cînd îți ajung degetele unei măini, să numeri filosoficii aborigeni, mai adaugi și auto-filosofii…

    Apreciat de 1 persoană

    • Tehnic, ipochimenul aurit e un exeget si traducator. Plus publicist. Plus medic alchimist, daca se leaga de „athanor” si ajunge la AUR🐣. (Din cite stiu a absolvit Medicina inainte de Filosofie, dar nu a practicat.) La Filosofie a tinut niste cursuri. Deci ar fi oarecum pe urmele lui Paracelsus🙊.

      Apreciat de 1 persoană

    • Scepticus Scepticus zice:

      Am spus că SL are pregătire filozofică și nu ca este filozof. Nu stiu ce trebuie sa faca cineva ca sa fie numit filozof,
      Ca amuzament România oricine termina Politehnica se chema inginer chiar dacă nu știa mai numic din inginerie. Un prieten din Canada imi spunea ca la interview-uri romanii nu prea faceau dovada acestei pregătiri dar țineau tare la titlu si de asta si erau persiflati cu „roman = inginer „.

      Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.