Liviu Antonesei – Freud intervine direct în scandalul zilei!


Aveam de gînd să părăsesc scandalul zilei dar Papa Freud, prin replica sa apocrifă și peste vremi nu m-a lăsat în pace. Asta e…

Liviu Antonesei – Freud intervine direct în scandalul zilei!

Eseul de față îl datorez fotografiei Acu care ilustrez postarea, pe care am primit-o de la Brîndușa Palade, care o primise de la fosta sa studentă Oana Camelia Șerban, care o haiducise de pe paginile de FB ale studenților săi de la filosofia bucureșteană. Am rîs homeric văzînd poza, pentru că sînt un iubitor al glumelor cu dimensiuni intelectuale, culturale. Dar în vreme ce rîdeam, mi-am dat seamă că vorbele puse în seama lui Freud sînt cît se poate de adevărate. Sosite cumva prin tunelul timpului, vorbele lui Freud sună așa: „Am mai văzut eu cazuri interesante, dar Lavric ăsta…”. Și Freud are dreptate să fie descumpănit, deși a descoperit o sumă de complexe și a descifrat o mulțime de mecanisme psihice, de la Oedip și uciderea tatălui la simplele lapsusuri. E adevărat, deși i-ar fi fost la îndemînă, n-a tratat uciderea fiului, cum n-a rezervat timp nici complexului Tezeu, asta mi-a amintit într-un mail excelentul scriitor Peter Demeny.

Dacă în aceste cazuri îl putem bănui de dezinteres, în cazul evocat de mine în eseul anterior, Freud  chiar nu avea ce să facă.. Aici este vorba despre despre narcisism și Complexul Narcis, în cazul ambilor parteneri din relația paideică proclamată non-relație de magistru. Or, deși narcisismul este o constantă a istoriei omului, fenomenul ca atare nu era deosebit de pregnant în vremea lui Freud, iar Complexul Narcis era mai degrabă o raritate, refugiată în mediile artistice decadente, în cele ale dandies și chiar printre unii politicieni socotiți pe bună dreptate excentrici. Șansele lui Freud să se ocupe de un număr mare de narcisiști erau prin urmare reduse, iar celor doi aproape sigur le-ar fi greșit terapia, dacă i-ar fi fost solicitată.

Și asta pentru simplul motiv că nu este suficientă structura și/ sau pornirea narcisistă, mai sînt necesare și niște condiții de afirmare, de promovare. O scenă, un public și mijloace de comunicare extinse. Pe vremea presei clasice, a filmului, afișelor enorme, revistelor populare etc s-a făcut o anume pregătire pentru explozia narcisismului, au apărut deja vedete și dive din diverse zone ale elitei, dar a trebuit să sosească televiziunea pentru ca fenomenul să se generalizeze. Televiziunea a produs vipuri și vipițe din lumea artelor, spectacolelor, sportului, modei și de bună seamă din politică. Și în ordine academică a mai produs ceva, „Școala narcisistă de la Chicago”, care s-a trezit în față cu un șantier imens de explorat, ceea ce a și făcut, alăturîndu-și ulterior sociologi, antropologi, imagologi șamd. Pouvoir sur scène de G. Balandier a devenit clasică în analiza politicii.

Dar abia apariția internetului și mai ales a rețelelor sociale avea să conducă narcisismul spre universalizare, l-a democratizat în fapt. Astăzi, oricine își joacă marele sau micul său narcisism în acel spațiu. De la gospodina care se laudă cu plăcintele pe FB la Trump care conduce America pe Twitter. Democratizarea accesului la comunicare pare și chiar este un cîștig, nu cred însă că și democratizarea narcisismului, degradarea fără precedent a problematicii și a limbajului public sînt tot cîștiguri.

Dar aceste, să le spun, evoluții au mai produs ceva, confuzia toxică și desigur întreținută interesată dintre intelectualul public și cel mediatic. Intelectualul public nu are agendă personală, își asumă agenda publicului, o supune analizei critice și încearcă să-i ajute pe cetățeni, publicul, să observe despre ce este vorba. Chiar cînd emite opinii foarte tranșante, nu-l poți suspecta că nu sînt ale sale, că face trafic în favoarea cuiva. Intelectualul mediatic în schimb nu are decît agendă personală, chiar dacă și-o poate schimba mai des decît ciorapii, iar publicul trebuie orientat în favoarea unei cauze sau alteia. În fine, dacă intelectualul public este neprețuit, în sensul că nu are un preț, pentru cel mediatic prețul e esențial, altfel se vinde celui mai generos. Sigur că tabloul e puțin schematic, există și cazuri foarte puține, dar mai ales aiurea, cum e BHL în Franța, care reușesc să țină un fel de echilibru între cei doi poli. Oricum, ce am sesizat eu este că un intelectual tot mai mediatic devine în același timp tot mai puțin public! Cu riscul de a nu mai fi intelectul deloc!

În anii 90 și chiar mai încoace erau zeci de intelectuali publici, acum pot fi patru-cinci dacă numărăm cu generozitate. Ceilalți au dispărut în profesiile lor, au dispărut de tot sau s-au retras în niște enclave, din care uneori emit mesaje prin bloguri, publicații confidențiale etc. Nu sînt invitați la TV, iar dacă sînt devin reticenți. În schimb, e plin de mediatici, mai mult sau mai puțin intelectuali! Cei doi de la care am început discuția încă din eseul de ieri, vor fi vrut, au făcut poate și eforturi, pentru a deveni intelectuali publici. Nu le-a ieșit pentru că narcisismul este o capcană foarte periculoasă… Să dorești să te pronunți mereu în orice chestiune, să te învîrți pe lîngă mărimi politice contra unor avantaje diverse, să umbli după titluri și tinichele, să suferi dacă o cameră de televiziune n-a fost atentă cu tine, ei bine, toate acestea se plătesc, se plătesc cu substanța proprie…

Am fost întrebat de ce în eseul de ieri nu am dat numele. Păi spusesem de la bun început, pentru că mă interesa mai mult paradigma decît cazurile în sine. Nici acum nu le dau, dar comite Freud o indiscreție și nu mă apuc acum să-l cenzurez pe Freud. Dar am mai avut un motiv, încerc să nu încurajez narcisismul, începînd cu al meu propriu…

11 Decembrie 2020, în Iași

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

23 de răspunsuri la Liviu Antonesei – Freud intervine direct în scandalul zilei!

  1. George Tudor zice:

    Excelent!

    Apreciat de 1 persoană

  2. vasilegogea zice:

    …poate în „cheia” Cronos, s-ar mai putea „citi” toată această turbulență – știut fiind, că după ce și-a ucis fiii, acesta s-a împăcat cu Zeus, care i-a lăsat și lui un „tărîm” de cîrmuit…

    Apreciat de 1 persoană

  3. Ha ha ha!! Freud isi recunoaste limitele! Foarte binevenită si lucida discutia despre micul si marele narcisism (exhibitionist?). 🐒

    Apreciat de 1 persoană

  4. ontelusdangabriel zice:

    ***

    Apreciat de 1 persoană

  5. Elena Larsen zice:

    Dom’le ,ce înseamnă să ai de -a dace cu intelectuali!
    Tocmai reecitisem „Amanta lui Freud”.

    Apreciat de 1 persoană

  6. C P zice:

    „În anii 90 și chiar mai încoace erau zeci de intelectuali publici, acum pot fi patru-cinci dacă numărăm cu generozitate. Ceilalți au dispărut în profesiile lor, au dispărut de tot sau s-au retras în niște enclave, din care uneori emit mesaje prin bloguri, publicații confidențiale etc. Nu sînt invitați la TV, iar dacă sînt devin reticenți. În schimb, e plin de mediatici, mai mult sau mai puțin intelectuali!”

    Dar „mediaticii” sînt luați drept intelectuali…

    Apreciat de 1 persoană

  7. Scepticus Scepticus zice:

    Un text foarte bun. Nici nu s-a gandit GL cata inspiratie va provoca dezmostenirea lui SL.

    Apreciat de 1 persoană

  8. Anca Vlase zice:

    „Universalizar narcisismului” mi-o amintit de Cioran pt ca el o fost primu’ care m- o ajutat sa vad in scrierile lui,marou’ din mine.
    Tin mortis sa cred insa ca placintele mele sunt infinit mai sanatoase decat gogosile lu’ Trump,da’ ca io le sui pe fb din narcisism nu m-am gandit.Credeam ca-i generozitate sa dau cate un pixel la tat poporu’ – mai ales amu,cand sarbatorim c-o decedat mortal Motocicleanu,Ponta si cu Chioru’ :))))

    Apreciat de 2 persoane

    • Păi, ai dreptate cu plăcintele tale, doar că toate gospodinele le fac la fel de bune și arătoase!

      Apreciază

      • Anca Vlase zice:

        -Gresit,Bunicule! O placinta e ca un text si eu sunt de acord ca fiecare gospodina face placintele dupa cum i’ capu’,cu ingredientele de care e capabila sa dispuna.
        Mai pe scurt: io n-am facut niciodata placinte Liiceanu ci doar trufandale marca Vlaseski,cu ingrediente de exceptie,ca textele tale,a Dinescului Mircea si Dorin Tudoran.
        Refuz sa bagam placintele mele nascute din dragostea de-a hrani,la un loc cu placintele Ucai din Valani,prajite cu unicul scop ee-a umple matzu’.
        -no,abia acuma-i despre narcisism vorba- n propozitie:))))

        Apreciat de 1 persoană

      • Păi, cum e gresșit dacă de fapt îmi dai dreptate?!

        Apreciază

    • Anca Vlase zice:

      -Ai dreptate ca n-am dreptate si la fel de dreptaci esti dandu-mi dreptate pa partea din propozitie unde am dreptate si io inclusiv de aia te iubesc ❤

      Azi iar mi-am inceput ziua razand in hohote,drept dovada textele de duminica sunt la fel de faine chiar daca-s citite luni 😀

      Apreciază

  9. Florin Iaru zice:

    Iup! Hîc! Dă-mi o oglindă, Liviu!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.