Rîs electoral (4) – Să rîdem de mine însumi!

În postarea anterioară, am evocat cele două momente de pierderea rațiunii cînd am încălcat regula abstenționismului electoral pe care o adoptasem cu vreo douăzeci de ani în urmă. Prima oară, m-am mulțumit să-l aleg pe vaporeanul bețiv, fără să-i fac campanie la propriu, dar l-am atacat constant pe Bombo. A doua oară a fost mai grav, i-am făcut dulapului o campanie deșănțată, pe blog, în articole, pe facebook etc. Am plecat de la ideea că după zece ani cu un maimuțoi la Cotroceni, nu ne mai trebuia unul. Puteam să-l votez pur și simplu pe candidatul liberal, dar mi se părea că nu are șanse. De aceea, m-am implicat în campanie. Dar ca să pot face campanie eficientă a trebuit să mă conving în primul rînd pe mine că îmi place candidatul. M-am convins ajutat fiind și de faptul că nu știam mare lucru despre el. În ce spun în filmuleț nu mint, de fapt am reușit să mă mint pe mine. Deși au fost cîteva semne mai mici și mai înainte, experiența care mi-a dezvăluit fața adevărată a personajului a fost la cîteva săptămîni după instalarea sa în funcție – la o ședință CSAȚ, au apărut proiectele legilor Big Brother, care nu erau pe ordinea de zi și nimeni nu știa cum au ajuns acolo! Mi-am dat seama că scăpasem de o maimuțică mai degrabă comică și ne-am trezit cu King Kong la cîrma țării. Serviciile mai aleseseră o dată în locul nostru! Poate vă mai amintiți răsturnarea de situație dintre cele două tururi… De ce postez filmul? Păi e week end, rîdem nu? De ce nu aș recunoaște că „am fost un dobitoc”?!