Cercul Poeților Apăruți (3) – Liviu Ioan Stoiciu: Stricarea frumuseții

Titlul Stricarea frumuseții este purtat de recenta antologie a poetului Liviu Ioan Stoiciu integrată în Colecția Poeți laureați ai Premiului Național de Poezie „MiHai Eminescu ( Editura RoCart, 2019, cu o prefață de Gheorghe Grigurcu, Fișă biobșiografică, repere critice și Laudatio de Ion Pop). E o antologie e autor, care cuprinde cîte 13 poeme din volumele apărute. însă în ordinea inversă a apariției acestora și cîteva poeme inedite, de dinainte de primul volum. Liviu Ioan Stoiciu este unul din cei mai puternici și originali ai poeziei generației mele, am scris de mai multe ori despre el, mai ales la primele volume, l-am integrat în toate bilanțutile de generație. Am găsit la secțiunea de repere critici îteva rînduri din ce-am scris la a doua carte a sa, Inima de raze: «Îmi încheiam cronica dedicată cărţii de debut a lui Liviu Ioan Stoiciu prin constatarea că acel volum impunea poetului un pariu cu el însuşi. Pariu câştigat prin Inima de raze (expresive şi titlurile celor două cicluri: Cimitirul terfeloagelor şi Copacul care face miei), carte ce confirmă totodată buna intuiţie a juriului ce a premiat Fanionul. Şi, încă o dată, la capătul acestei încercări de analiză: Inima de raze, carte de un lirism puternic şi insolit, impune autorului un (nou) pariu cu el însuşi. Căci, de la ironie la sarcasm nu era decât un singur pas, pe care tânărul autor l-a făcut cu superbia caracteristică talentelor sigure. Sunt însă extrem de curios încotro va evolua de aici încolo poezia acestui autor atât de interesant şi surprinzător.» (Convorbiri literare, Anul LXXXVIII, Nr. 3 / 1127, martie 1982, p. 6). Ce-aș adăuga azi? Că poetul a pus pariuri cu el însuși la fiecare nou volum și că le-a cîștigat pe toate. Între timp, pune pariuri și pe proza sa, autobiografică și de ficțiune. Postez un poem din Inima de raze, un poem grav avariat de cenzută la prima apariție, dar refăcut acum de autor conform cu manuscrisul…

***

cu un trup netrebnic în spinare, pictat,

sprijinit în

hârleţ, nebărbierit, o

progenitură a zeilor (care creşte pe dealuri… tot un

zid) făcu semnul cozii

peştelui şi îşi

scuipă drumul: rădăcinilor!, îi strigăm lui şi

cui se mai ridică la tron… şi eu vă citesc din

triod:

„o văpaie prin ţeavă”… vânzătoare de porfiră şi

tu, fumegând, pe

o piele de viţel de mare, sub

smochin îmi

faci divinaţie prin nisip: ce durere, ce

durere…

şi mai scoatem o lipitoare din borcan şi o

punem la inimă, pe

un platou în formă de carte de joc în silă:

caravanele, de cămile încărcate

cu tămâie nu

se opresc la mormânt: închide, dragă, ochii

gura

nasul, toate orificiile, trage

cortina de fier: aici, în

nimica

unde zacem în propriile noastre

excremente

păcătoşi, în

utopie