Scriam în incipitul de la postarea poemului meu că poeții reacționează fpsrte diferit la vremea acestei molime. Mă refeream acolo la ritmul scrisului, care merge de la ebulițe la tăcerem abținere. Dar la fel de diferit reacționează și din punct de vedere editorial. Trec peste cazurile, cum este și al meu, al poeților care nu au la îndemînă un volum încheiat. Dar știu poeți care au volume gata și le amînă, sperînd în sfîrșitul pandemiei și vremuri mai bune pentru difuzarea de carte. Alții în schimb par să sfideze condițiile și publică mai intens decît îndeobște. Mă gîndesc la vechiul meu prieten Dorian Obreja, din care voi posta mîine, dar mai ales la Gelu Ungureanu care, după un prim volum în 2019, a publicat de cînd cu molima trei volume! E adevărat că a debutat tîrziu și poemele s-au adunat în timp. Săptămîna trecută am publicat o poezie din volumul Întrebîndu-l pe Orfeu, acum am desprins unul din volumul Secvențe… Și ilustrez din nou cu copetele celor patru volume, de altfel foarte reușite…

Înlăturarea piedicilor
Cu vinovăție
am dat la o parte
toate perdelele
și am scos drugii ferestrelor
tot așa am împins
cu migală (dar conștiincios)
ceața de pe lângă casă
am deschis geamuri prin acoperiș
să pot pătrunde mai lesne
în propria noapte
cu vinovăție am mutat vecinii
mai la deal
sau
mai la vale
acum văd liniștit
și impasibil
nimicul de peste tot !
Știți bine ce să alegeți: Din poemele pe care le-am citit semnte de Gelu Ungureanu, acesta mi s-a părut cel mai reușit.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
M-am mai ajutat și cu Liviu Mățăoanu, care știe tot!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
***
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Excelentă aleasă imaginea. Ca și la alte video de-ale lor…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Foarte frumos!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și mie îmi place acest text foarte mult, pe sub regret apare o usoara ironie care face lectura o placere.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Excat!
ApreciazăApreciază