Cercul Poeților Apăruți (4) – Camelia Iuliana Radu: efectul ploiești


Un nou poem din Toluen, puternicul, impresionantul volum inspirat din drama pe care o pacurge de decenii republica multipoluată Ploiești. Un poem la fel de sfîșietor ca și cel de săptămîna trecuyă, la fe de sfîșietor ca volumul în întregul său. Cînd l-am primit, l-am citit „dint-ro bucată” și nu a fost ușor, încîntarea și oroarea m-au cuprins amîndouă…

efectul ploiești





unul cade pe stradă

unul se ține de ziduri





cu fruntea plecată

sufocat

nu vezi nu auzi





ca tine sunt eu

ca mine ești tu





gândurile

același șarpe încolăcit

în paltoanele noastre negre

trecem zi după zi





în ritual funebru repetitiv

unul cade pe stradă

unul se ține de ziduri





mâini ascunse încleștate

în carcera aerului mort

înțepenite de câteva generații

suspendate în gestul neterminat





trec sarcofage negre

înăuntru sunt eu

înăuntru ești tu





sacoșele atârnă

viețile noastre atârnă

 în buzunarul zilei de ieri

este tot ce va fi

otrăvit în ziua de mâine





trecem pragul casei

și credem că am scăpat de coșmar

hainele put

inimile mințile noastre put





în aerul negru

în tăcere

unul a căzut

unul se ține de ziduri

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Cercul Poeților Apăruți (4) – Camelia Iuliana Radu: efectul ploiești

  1. ontelusdangabriel zice:

    imnul 800

    Apreciat de 1 persoană

  2. ontelusdangabriel zice:

    imnul 801// fascinată povestea o colegă de cancelarie despre triburi/ un joc pe calculator/ habar n-am ce-i cu adrenalina acelui ludic/ însă intuiesc similarități cu felul în care se merită ultrașii liberali și cei conservatori/ îi zic aparte reacționarului/ lasă-l pe bietul om să greșească/ se va înfunda ori se va salva/ nu-i asupri liberul arbitru/ apoi suflu la urechea progresistului/ dacă părinții tăi erau oleacă mai open minded tălică erai avortat/ n-ai mai fi înfierat troglodiții/ dar de ce să-i supăr pe unii și pe alții/ mânia îi înfrățește splendid/ și eu îmi râd în barbă și de unii și de ceilalți/ fără să mai execut faimosul joc triburi

    Apreciază

  3. eduardantoniu zice:

    Am aratat asta si profesorului Silviu Gurlui, care a venit la lansare de carte de pilda si la fratii Vacariu – si care e implicat activ in combaterea poluarii inclusiv in orasul Ploiesti.

    Apreciat de 2 persoane

  4. Radu Mârza zice:

    Foarte frumos, plin de forță, mulțumim!

    Apreciat de 2 persoane

  5. Poetry855 zice:

    ce surpriza! multumesc mult. conteaza foarte mult. adevarul este ca Dan Gulea a scris acolo o fraza despre psihologia cartii. ca am internalizat toate starile. tot orasul si toata tragedia. cat am putut eu. dupa ce am terminat si corectura draftului, aveam sentimentul ca nu mai sunt eu. dar cum viata nu te lasa sa dormi, oricat ai dori, am avut probleme, am ajuns la spital, am revenit in convalescenta, a fost o intreaga terapie prin supunerea la socuri noi, cum s-ar spune, acum sa vedem ce va mai fi. ca inainte de operatie, am scris ca nebuna, de spaima evenimentelor. dar vorbim despre asta, la anul. 🙂 inca o data multumiri

    Apreciat de 1 persoană

  6. De citit și recitit!

    Apreciat de 1 persoană

  7. Volumul pare extraordinar. Felicitari autoarei. Si pentru miza morală si, why not?, politică – in sensul ăla american de policy. Textele sunt tari, repetitive, șocante in sensul cel mai bun.

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.