Haz/ necaz (8) – Mahai: Drama Excegetului Român


Ehei, după proze stranii, Mahai s-a decis să treacă la eseu. Și nu de orice fel, ci despre drama exegetului, pardon excegetului pămîntean…

Drama Excegetului Român

– eseu –

“Beei, uite un exceget!” zice lumea. “Dă-l dracu!”

“Nu-i a’evărat”, zicem noi în deplină cunoştinţă de cauză. Dac-ar şti lumea ce-nseamnă aia excegeţii şi cede le datorăm noi, societatea civil-civică, n-ar mai fi așa de-a naibii. Şi egzact în această idee, ca să-şi dea lumea seama, să realizeze în însemnătatea ei faptul de-a fi un exceget, am scris următoarea poveste, care explică la lume despre excegeţi, ca sa nu mai îi urască lumea pe ei.

De fapt lumea, ea nu chiar îi urăşte, da’ nici la suflet nu îi prea are, dovadă ce zice ea. Ea zice: “Dă-i dracu!”. Păi aşa zici, băi? Nu ţi-e ruşine? În primu’ rând că-i păcat – mare păcat – să-njuri omu’ în halu’ ăsta. Păi lumea ar trebui să ştie asta, că doar suntem creştini, ce mama dracului! Dup-aia, da’ ce i-a făcut excegetu’ la lume[1], de trebe toţi să-l înjure cum îl vede pe stradă?

Da şi excegetu’ nu se lasă mai prejos. “A, lumea… Lumea…” spune el cu un oftat superior. Pentru cititorii care nu-nţelege ce-a vrut să spună excegetul, asta înseamnă un fel de “Lumeee, lume!”. Da’ ce fel de “Lumeee, lume!”? Păi da! Că omu’ (excegetu’) nu zice “lume”, ci “lumea”, care-nseamnă că “Moi, Excegetul” şi “Ei, lumea”. Iar puncte-punctele se traduc prin: “nişte…”.

Astfel, “Ah, lumea…” se dovedeşte a fi de fapt o expresie recursivă, căci conţine în ea alte trei puncte şi se auto-sustine la infinit: “nişte dobitoci, nişte…”, apoi: “nişte dobitoci, nişte grosolani, nişte…” e.t.c. pănă la expresia finală, o serie:

unde ai sunt coeficienţii modelului ales de exceget pentru această expresie. Deci după cum vedeţi, când excegetu’ spune ceva, apăi zice, nu glumă, iar când dă o-njurătură – să te ferească sfântu’ să nimereşti între coeficienţi, că te-a belit!

Da’ la noi, după cum e şi titlul acestui eseu, excegeţii o duc prost, pentru că lumea nu-i suportă. Da, lumea nu-i suportă faptele excegeţilor de la noi. Odată, că cum vede lumea pe unu’ cu barbă ceva mai mare, imediat zice: “Ce-ai bă, eşti popă? Iaaa rade-te, băi că te radem noi dacă nu!”. În faţa acestor luări de poziţie, excegetu’ n-are ce face, că lumea deja zice că-i de bună seamă nebun dacă are barbă şi nu-i popă. Chiar dacă excegetu’ se rade, lume îi zice “Bine că ţi-a venit minţile la cap!”, da’ tot nu-l mai crede normal. Și oricum, dacă face ce zice lumea, el nu mai e exceget, ci e un “puncte-puncte, morţii mă-sii de recursiv” pentru toţi ceilalţi excegeţi.

Acuma, n-ar fi mare pagubă că lumea nu-i suportă – la o adică sentimentu’ e reciporoc. Beleaua mare e alta: Femeile. Ei daa, căci fiindcă lumea nu se are cu el, nici femeile nu se are cu el şi nu prea are ce face decât să se dea tot cu excegete. Nenorocire! Are idee vreun cititor ce greu e să ţi-o pui cu-o excegetă? Păi: Tre’e să-i duci flori. S-o iei la teatru. Să nu te puie nevoia să-ţi placă piesa dacă le place la lumea din sală si să caşti dacă lumea doarme, că excegeta e cu un ochi pe piesă şi cu unu’ pe tine. N-ai voie – fi atent! – să vorbeşti prea mult, iar dacă zici ceva, trebuie să ai grije mare ce, că odată te faci de cacao şi gata, te-ai lins pe bot. Pentru excegete, cică nu contează cum arăţi, da’ ia-ncearcă matale să te duci la o-ntâlnire arătând ca un bişniţar sau un generaţiapro-ist.

 Ca un sfat pentru ăia care vrea să agaţe odată o excegetă, pentru nişte senzaţii tari (treaba trebuie să fie făcută departe de casă, că de te prinde lumea, ăla eşti), pune mâna şi citeşte nişte reviste literare adevărate. Altfel, le dau eu o frază s-o folosească, da’ ai bă grije să nu zici numa’ fraza asta. Mai schimbă şi tu nişte cuvinte din când în când, că frazele au tendinţa să se împută când sunt folosite prea tare. Fraza asta e de mare încredere: am luat-o chiar din jurnalul unei excegete, aşa că cască ochii:

“Mi se întâmplă uneori să văd brusc lumea ca şi cum ar fi deja trecută, aşa cum ar vedea-o cineva din viitor, ca şi cum aş fi un duh atemporal oprit fără voinţa lui într-o epocă căreia îi simte caducitatea inerentă”

Orcum, lipsa de femei arătoase printre excegeţi reiese mai ales din chestiile pe care le fac, da’ nu mai am chef să vă bat la cap cu ce fac excegeţii, aşa că cred că o să rămână la locul ei impresia că excegeţii nu fac nimic. N-are dacât, oricum pe ei nu-i deranjează.

Aşa că închei aici.

Notă:

Fără să aibă pretenţia de a exhaustifica în adâncimea ei condiţia excegezei şi a excegetului în acest spaţiu carpato-danubiano-pontic în care ne vedem obligaţi să trăim, lucrarea de faţă aduce o abordare nouă, care ne îndreptăţeşte s-o catalogăm ca pe-o insipiditate, acolo… 


[1]           Trebe să ne-ntrebăm şi asta, deoarece nu cred că nici excegeţii nu i-a făcut nimic la lume, căci nu se lega lumea chiar degeaba de ei.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Haz/ necaz (8) – Mahai: Drama Excegetului Român

  1. ontelusdangabriel zice:

    imnul 789

    Apreciază

  2. Anonim zice:

    Dracogetii si lupul fioros !

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.