Păi, rîdem! (2) – Kyre: Care cum poate


Iată, enigmaticul Kyre vine cu o poveste care m-a amuzat deja de trei ori – cînd am primit-o, cînd am vrut s=o postez prima oară, dar a trebuit sa ies urgent cu niște treburi și acum la postare. Enjoy!

CARE CUM POATE

Martorul se hotărâ să vorbească:

– Da. L-am văzut. Venea clătinându-se şi deodată a început să borască. N-am putut suporta şi am plecat.

Al doilea martor îşi completă depoziţia:

– Stătea în patru labe şi vomita. Vomita aşa de crâncen, de am crezut că o să moară. N-a murit.

Alt martor, aflat întâmplător la faţa locului, a leşinat şi, în drum spre spital, a murit.

Din anchetarea martorilor a reieşit un singur lucru: numele. Pe făptaş îl chema Măcău.

… de fapt, Măcău se simţea rău. Îi era greață. Venea clătinându-se de la ultimele alegeri. Vroia să vomite, dar nu vroia să-şi verse maţele. Şi totuşi, asta s-a-ntâmplat: Măcău şi-a vărsat maţele. Vărsă până când apendicele refuză să-i iasă pe esofag. Măcău începu să se sufoce. Leşină. Când se trezi, constată că apendicele zăcea lângă el, în praf. Intact.

Îşi învinse scârba, îl culese de pe jos şi încercă să-l înghită. Nu putu: era mult prea plin de praf.

Lângă el, la vreo 20-30 de metri se zărea o cişmea. Măcău porni clătinându-se spre ea, târându-şi maţele prin praf. Stomacul plin scotea gâlgâituri sinistre. Colonul transversal se agăţă de un bolovan colţuros. Măcău trase  de el; intestinul se rupse, conţinutul inform şi puturos i se revărsă pe stradă.

Măcău ajunse în sfârşit la cişmea şi se apucă să-şi spele maţele. Spălă mai întâi apendicele, pe care îl înghiţi cu o poftă nedisimulată. Urmă colonul descendent, bine spălat. L-a înghiţit pe etape, bucată cu bucată, ţinându-se cu o mână de nas. Petici apoi colonul transversal şi îl înghiţi – cu pauze tot mai mari.

Colonul ascendent alunecă foarte uşor pe gât. Ca să-şi învingă repulsia, Măcău îşi dori un gât de şpriţ-á-la-Măcău: 1 l lapte de capră, 1/2 l sifon, 1/4 l must de o zi, 1/8 l zeamă de gogonele sau varză, 8 căpăţâni de usturoi (curăţate) şi două cepe mari tăiate mărunt. Înghiţi în sec înainte să-şi amintească de intestinul subţire şi de stomacul ce zăceau în praful şoselei.

Intestinul subţire îl spălă în timp record, apoi începu să-l înghită. După primii 15 metri, repulsia învinse şi îl vărsă din nou în praf. Îl luă, îl spălă din nou, apoi îl unse cu vaselină. “Sper să meargă!” gemu Măcău exasperat.

A mers. E drept că mai erau porţiuni în care praful era de două degete, dar asta nu putea să-i strice. Îi curăţa esofagul de resturi, deci era bine.

Măcău luă o pauză înainte de a-şi înghiţi stomacul. Era voluminos, aproape plin. Strălucea unsuros în soare, stârnindu-i pofta de mâncare. Încercă să-l înghită. Nu reuşi la prima încercare, aşa că decise că trebuie mai întâi golit de conţinut. Se apucă să-l frământe până când, cuprins de convulsii, îi vomită conţinutul în praf. Aşa reuşi să-l înghită.

La urmă culese resturile împrăştiate pe jos, le spălă şi le înghiţi. După care îşi văzu de drum. Următoarele  alegeri nu puteau fi prea departe.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Păi, rîdem! (2) – Kyre: Care cum poate

  1. ontelusdangabriel zice:

    imnul 725

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.