Azi spre prînz am ridicat de la curier De bunăvoie, autobiografia mea, ediția definitivă a cărții lui Dorin Tudoran, apărută prima oară în 1985 la Copenhaga. Arată splendid. Formatul, paginația erau vizibile și în ediția pdf, postată nu de mult aici, dar tipărită parcă e și mai și – hîrtia, cartonul copertei, tiparul sînt de top. Mulțumesc lui Dorin și editorului că m-au trecut între destinatarii de primă instanță. Reamintesc că editura Amphion din Bacău a pus deja la dispoziția doritorilor ediția electronică gratuit. Și anume la linkul
Doritorii ediției on paper pot contacta editura pe site-ul de mai sus.
@ntonesei's blog 
imnul 686
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Aț zice că se potrivește…..
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumim. Felicitări autorului!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și editurii!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
imnul 687
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Un bocet duios, unul din excelentele cântece ale lui Doru. Muzicuța lui, flautul lui Sorin Minghiat – de neuitat. Epoca de Aur este aici epoca de aur a Cenaclului Flacăra, adică primele 7, 8 luni, poate chiar un an, când Cenaclul era cu totul alceva decât avea să devină unde aluneca-va sub impulsul lui Păunescu. Când m-am despărțit și de Adrian, și de revistă, și de Cenaclu (al cărui cofondator fusesem alături de Adrian), și de prieteni mai noi (Doru, Sorin, Dan Chebac, Cornel Ionescu, Păunița Ionescu, Catenele Ancăi Vijan etc.), și de prieteni vechi (Ancuța Călugăreanu, Tufi – aka Dan Tufaru –, Moțu Pittiș) dragostea mea pentru ei a rămas aceeași. Ce ne strânsese la Cenaclu , acel „happening” neașteptat pentru multă lume, era respectul pentru anumite valori artistice și morale, plus o speranță aproape irațională că într-o zi – și grație culturii – ar fi putut fi mai bine. Ce ne-a despărțit au fost opțiuni personale, pe care ni le-am asumat fiecare cum ne-am priceput mai bine, când, după opinia mea, Cenaclul începuse să devine altceva decât fusese gândit. (Mircea Florian, pe care-l iubeam ca pe un frate, „dezeratase” cu câteva luni înaintea mea. Îmi amintesc încă lunga noastră discuție într-un autobuz ce ne readucea la București de la Slobozia…) Varianta postată aici este una, aș zice, „de maturitate”, cu multe sunete „sintetizate”. Reascult, alte două variante ,”de tinerețe”. Șoapta este aceeași, tonul și vocea ceva mai pregnante. Una peste alta, în umila, sentimentala mea părere – o capodoperă a genului, de care Doru poate fi mândru.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc, Dorin, penteu această operă de arheologie culturală… Bineveniră.
ApreciazăApreciază
Mulțumesc, Maitre.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Cu nare drag
ApreciazăApreciază
Pingback: Dorin Tudoran despre Cenaclul Flacara si exceptionalul cantec „Ai,hai….” | Ioanavram's Blog
De la Dunăre la Rin,
Sărbătoriți pe Dorin!
Praznicul e suveran,
Doritori de Tudoran.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Așa facem!
ApreciazăApreciază
Prin anii 80, Cezar Straton îi aducea în Corpul S de la Brașov pe Doru Stănculescu și pe Sorin Mânghiat. Erau concerte faste, aproape intime. Și discuțiile de după cu protagoniștii, doamne!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
O informție care mă bucură, Cezar nu mi s=a lăudat cu asta…
ApreciazăApreciază