Normalitatea unui mare om


Deși a fost fondatorul și lierul istoric al Solidarnosc, primul președinte al Poloniei de după căderea comunismului și laireat al Premiului Nobel pentru Pace, Lech Walesa a rămas un om cît de poate de mormal, și-a păstrat simnțul natural al umorului și deschiderea față de ceilalți, oricine ar fi aceștia. Nu de mult, a fost internat în spital, cu probleme cardiace. Vorba lui, medicii „l-au rezolvat”, dar i-au recomndat un program complex de slăbire și refacere fizică într-un sanatoriu specilizat. Pnă la urmă, a fost ascultăror, și acolo, dincolo de faptul că se mai plînge de lipsa de gust a măncării, de pildă supa de dovlecei, de interzicerea condimentelor, respectă programul prescris. Face și orele de înot, de plimbare, de exerciții fizoce. E încjurat de toată lumea cu dragostr, personalul medical, ceilalți paciwnți, vizitatorii, și disuctă cu oricine are poftă să stea de vorbă cu el. Se fotografiază cu cei care doresc asta. Pe pagina sa de Facebook postează zeci de poze din timpul acetsei experiente, pe seama căreia glumește de cîte ori are ocazia. Trece senin și detașat prin aceste corvezi impuse de medici… Postez cîteva fotohgrafii haiducite de pe pagina sa. Cine are pagină pe respectiva rețeau de sociualizare, poate vedea mai multe, dacă știe polona, poate intra și în dissucție cu Lech, cum spuneam, a rămas un om deschis în ciuda tutror onorurilor de care s-a bucurat în a doua parte a vieții… Cum vedeți poată mereu tricouri cu inscropția Konstytucja, pricnipalul său repet, și cînd era preșdinte, și acum, cînd aceasta este cumva sub asediu…

PS Poate n-am făcut aceasrră postare azi din întîmplare, poate m-am gîndit că nu strică să ne amintim de un adevărat bărbat politic, acum cîns presa e plină de politrucii noștri, pebtru care Constituția e un oft…

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Normalitatea unui mare om

  1. Vasilica Ilie zice:

    Respect! Este omul care nu uită de unde a plecat, așa trebuie să fie un om normal, nu ca atâția, care, dacă au ajuns în vârf, nu numai că uită de unde au plecat, dar se cred Zei pe pământ!

    Apreciat de 1 persoană

  2. Anca Vlase zice:

    Fiecare cu iubirile sale, Bunicule. Tu cu Lech Walesa de toda la vida ❤ yo con Pepe Mujica pa sempre ❤

    Apreciat de 1 persoană

  3. ontelusdangabriel zice:

    imnul 665

    Apreciat de 1 persoană

  4. alin7130 zice:

    Excelent omul şi o subtilitate în ironie la el care te dă pe spate.
    Nu pot uita discursul la o intâlnire cu Bush, care incepea aşa ” Domnule preşedinte, ma adresez domniei voastre umil, dumneavoastră care sunteți cel mai puternic om de pe pământ…”
    Bush se umfla în pene, noi pe jos de râs..

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.