Cercul Poeților Apăruți (1) – Ionuț Caragea: Cod roșu de furtună în suflet


Iată că reîncepe Cercul! Începe la o oră mai tîrzie decît mi-am propus, așa că vom continua pînă mîine la prinz. De vină este un somn mai lung decît mi-am ptopus, dar asta e, măcar începe în forță, cu un poem splendid al lui Ionuț Caragea. Poate în glumă, el socotește că e o capodoperă. Eu nu am instrumente pentru evaluat capodoperele, nu sînt nici critic, nici istoric literar, dar pot spune foarte limpede că este un poem care îmi place foarte mult… Enjoy!

Cod roșu de furtună în suflet





tu ştii că sufletul meu

trage de sforile sângelui,

să bată clopotul inimii?





tu ştii că sângele meu

e râul ce se varsă

în Marea Singurătății?





tu ştii că Moartea

își ascute coasa

cu inima mea împietrită

de durere?





tu ştii că inima mea

îşi face munca silnică

în ocnele de sare

ale durerilor mele lăuntrice?





tu ştii că cerşesc amintiri

pe strada copilăriei pierdute?





tu ştii că pot găsi într-o lacrimă

mai multe perle

decât în toate mările

și oceanele lumii?





tu ştii că mă-nvârt

în jurul aceleiaşi inimi,

până rămân fără lacrimi?





tu ştii că inima mea

e fântâna pentru toate speranţele

alungate de seceta plânsului?





tu ştii că lacrima mea

este singurul cer ce încearcă

forma inimii?





tu ştii că-n lacrimă mea

se află cântecul abandonat al inimii?





tu ştii că și pietrele de pe fundul apei

visează să asculte cântecul inimii mele?





tu ştii că inima mea

este o pioneză pe harta lumii?





tu ştii că inima mea bate

ca o toacă scufundată în beznă?





tu ştii că până şi umbra

are nevoie de paşi să respire

o bătaie de inimă?





tu ştii că inima mea

este şi vie şi moartă,

pe jumătate înşelată

de propriul ecou?





tu ştii că jungherul

acela sălbatic numit dragoste,

odată intrat în inimă,

nu mai iese decât

cu maşina de găurit visuri?





tu ştii că atunci când iubesc

îmi strâng speranţele

în cămăruţele inimii,

iar când nu sunt iubit

îmi strâng tristeţea în podul palmelor?





tu ştii că inima mea s-a născut

într-o colivie de oase,

dar nu se teme de cerul ochilor tăi?





tu ştii că inima mea

este o batistă împăturită

iar când o despăturesc, e cât cerul?





tu ştii că inima mea

e sala de aşteptare pentru

toate trenurile iubirii?





tu ştii că iubirea mea

e un imens continent

scufundat în sânge,

lăsând la suprafaţă doar rana,

o insulă pe care naufragiază

oamenii singuri?





tu ştii că alerg

în labirintul de sânge

după muze pierdute?





tu ştii că este mai uşor

să dormi cu mortul în casă,

decât cu muza în inimă?





tu ştii că cele mai rezistente aripi

către Dumnezeu

sunt genunchii?





tu ştii că sufletul meu

e mâna invizibilă

care se furișează printre cuvinte

pentru a mângâia copilul din tine?





tu ştii că inima mea

își plânge copilăria,

când sângele proaspăt venea

direct din pântecul mamei?





tu ştii că lacrima mea

poartă spre necunoscut

ultimul zvâcnet al inimii?





tu ştii că pasărea focului

doarme în sângele meu?





tu ştii că aripi de sânge

tulbură liniştea

viselor mele?





tu ştii că sunt

o pasăre oarbă cu ciocul încovoiat

spre propria inimă?





tu ştii că în sufletul meu

răsare o Lună de sânge?





tu ştii că-n copacul sângelui meu

înfloreşte o inimă?





tu ştii că sângele meu

e un şarpe-nţelept încălzindu-se

la focul nestins al inimii mele?





tu ştii că inima mea e o stâncă vie?





tu ştii că-mi pot dona sângele

chiar şi unei statui?





tu ştii că îmi vânez speranţele

cu lasoul de sânge?





tu ştii că timpul e mut

dar sângele meu îi dă glas?





tu ştii că inima mea

e aşchia înfiptă în toracele timpului?





tu ştii că de secundarul inimii mele

atârnă greutatea tuturor amintirilor?





tu ştii că timpul trece repede

ca un birjar, dând bice inimii mele?





tu ştii că-mi pun inima-n praştie

pentru a dărâma zidul

dintre oameni şi veşnicie?





tu ştii că îmi fumez sângele

cu degete fără filtru?





tu ştii că în inima mea

renaşte un Iisus

cu plete cărunte?





tu ştii că eu sunt ICAR

căzut în sângele scurs

din propria rană?





tu ştii că rănile mele

sângerează fluvii de nemărginire?





tu ştii că viaţa mea

e-o floare ruptă din veşnicie

şi pusă într-un vas plin cu sânge?





tu ştii că sunt dispersia luminii

într-o picătură de sânge?





tu ştii că-n inima mea

cuvintele-şi caută

locul de veci?





tu ştii că poezia mea

este aurul negru din candela inimii?





tu ştii că destinul meu

e creionul ascuţit

înfipt drept în inimă?





tu ştii că-ţi pot oferi

o clipă eternă de dimineaţă

suspendată între şoaptele inimii?





tu ştii că te-am cules

frânturi de iluzii şi gânduri

şi te-am închis in inima mea

închisoare de maci?





tu ştii că sculptez

chipul lui Dumnezeu

în inima de piatră a lumii?





tu ştii că e cod roşu

de furtună

în sufletul meu?

spune-mi,

tu ştii?





Ionuţ Caragea,





3 septembrie 2020,

Oradea

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Cercul Poeților Apăruți (1) – Ionuț Caragea: Cod roșu de furtună în suflet

  1. Radu Mârza zice:

    Foarte foarte frumos. Dintr-o suflare pare scris !

    Apreciat de 1 persoană

  2. ontelusdangabriel zice:

    imnul 593

    Apreciat de 1 persoană

  3. Jurnal de campanie zice:

    De la nord și din țara de sud,
    Suflă vânt – Bistrița-Năsăud.
    Suflă vânt politic, arzând tot,
    Să votăm cu struțul hotentot,
    Să votăm alți niculai, mischii
    Promițând alte pârtii de schi.
    Bistriță-Năsăude, toți doresc
    Să conducă spațiul iepuresc.
    Fățarnici dar învârtesc, făloși,
    Doi bani în punguță la cocoși.

    Apreciat de 1 persoană

  4. alin7130 zice:

    Chiar este un inceput in fortă.

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.