Rîs încă estival (4) – Mahai: Tetrică (ultimul episod)

Și iată al patrulea episod și ultimul din micul și foarte reușitul serial Tetrică, reușit literar, dar și din puntul de vedere care ne interesează aici, umorul, de orice fel ar fi acesta. Ce va fi săptămîna viitoare vom afla…

TETRICĂ

– episodul 4 –

            Din episodul precedent: Membrii “Societăţii Pioase a Inimii Caritabile”, de asemenea cunoscută şi ca “Organizaţia Duşmanii lui Tetrică”, folosesc nedeea locală pentru a-şi certifica însemnătatea în Broscovaca. Ei umplu satul de afişe, şi îl aduc pe însuşi Preşedintele. Tetrică vede aici o ocazie nesperată pentru a-şi curăţa onoarea, iar noi, cititorii, vedem o frumoasă continuare a vendetei începută în chiar primul episod. Tot felul de personalităţi locale se adună în curtea Căminului Cultural.

            În vremea discursului primarului Drujbărete, Preşedintele are ocazia unică într-o viaţă de om să guste şi el din senzaţionala pălincă pentru oaspeţi de soi a lui Fănică, cea atât de des menţionată în episodul de mai-nainte. Al doilea pahar, adus de Worfeu, are însă o aromă puţin ciudată. Mai mult, apariţia acestuia produce în grupul Beţivilor o veselie deosebită. Rămâneţi pe frecvenţă şi veţi vedea de ce.

1. Discursul Preşedintelui.

“Dragi săteni ai acestei minunate comune de munte!” îşi începu Preşedintele discursul, cu bărbia mişcătoare, ochii înlăcrimaţi şi vocea gâtuită de o sfântă simţire. “Întotdeauna sunt foarte emoţionat, atunci când stau de vorbă cu oameni simpli ca voi, oameni ai timpurilor noastre, care… dar, permiteţi-mi să mă dreg un pic.”

Paharul cu pălinca adusă de Worfeu era acolo, şi Preşedintele îl goli cu o sete demnă de vremuri mai vechi.

Nici nu observă că în fabulosul buchet, se strecurase un uşor iz amărui. Iar valul de căldură ce-i cuprinse obrajii ţepoşi îl puse pe seama tăriei. Îşi dădu puţin ochii peste cap, căci începuse să se simtă uşor ameţit. Îşi drese vocea, şi începu din nou:

“Domnul Preot Stelică, domnul Primar Drujbărete şi alţi oameni de frunte ai acestei localităţi binecuvântate de Dumnezeu, m-au adus cu greu din mijlocul problemelor presante care mă presează, ca să deschid prin cuvântul meu această serbare sătească.”

Începu să-şi simtă limba puţin înţepenită, şi ceru nişte apă minerală. Iar problemele presante începuseră să se mişte puţin mai jos de Bucureşti, şi anume, în zona fermoarului de la pantaloni.

“Îmi este tot mai greu să vorbesc, dragi săteni, fiindcă emoţia mă copleşeşte din toate părţile. Mai ales că în această sală văd că, pe lângă oamenii de frunte prezenţi cu atâta entuziasm, se văd şi fiii şi mai ales fiicele lor, fiice cu care ţara noastră se poate mândri pe toate meridianele.”

Privirea emoţionată dar plină de prestanţă a Preşedintelui de la începutul discursului se transformase într-o căutătură galeşă, iar zâmbetul său plin de încredere la început, deveni libidinos şi pofticios. Saliva. Îşi linse buzele imperceptibil şi continuă, cu un glas subţiat şi greu stăpânit:

“Ohohooo, şi încă ce feete… Nu pot să nu remarc, iubiţi săteni, ce mlădiţe frumoase cresc pe aceste meleaguri. Mai ales, dacă îmi permiteţi, domnule primar, aş vrea s-o remarc pe fata dumneavoastră, pe care mi-aţi prezentat-o mai devreme. Astfel de copii fac cinste întregii comune, şi de ce nu, României întregi.”

În ochii sărmanului mare om politic, sătenii începură să simtă o adiere de sminteală. Iar oamenii lui Tetrică începură să-şi dea coate în modul cel mai barbar, şi să icnească înfundat. Câteodată, unul mai răbufnea în râs, spre disperarea primarului, care nu dorea ca Preşedintele să fie întrerupt. Mai ales că acum era vorba de Frificica, singura lui fată, pe care visase întotdeauna s-o mărite cu o personalitate de înaltă clasă.

“Hai, măi dragoste, nu fi timidă” continuă preşedintele pe un ton din ce în ce mai năbădăios. “Hai, urcă pe mine… alături de mine!”

Frificica se uită la Primar, căutând aprobarea lui. Iar Drujbărete dădu uşor din cap, a “DA”. Şi, roşie toată, fata sări pe scenă într-un graţios luft.

“Să nu mai stăm pe gânduri, oameni buni” continuă preşedintele prinzând fătuca de după umeri, “să nu mai stăm pe gânduri şi să apreciem cum se cuvine ceea ce ne-a dat Dumnezeu cu atâta bunăvoinţă, şi mă refer la aceste gingaşe copile (zicând asta, domnul Preşedinte începu s-o strângă tot mai tare în braţe pe Frificica), aceste copile care prin minunata lor înzestrare de la natură (mâna Preşedintelui ajunse în dreptul nurilor mai mult decât bine croiţi ai fătucii) sunt în stare să ne ofere cele mai sublime plăceri!”.

Chiar când fraza fu terminată, cineva stinse lumina în sală. Şeful Statului îşi pierdu orice urmă de control şi o trânti pe Frificica sub tribună, gest urmat de un scurt ţipăt al fetei şi de o mare agitaţie şi confuzie în sala de conferinţe a Căminului Cultural.

“Domnule Preşedinte!!” ţipa ca din gură de şarpe Drujbărete, “Aveţi domnule grijă că fătuca mea-i fată mare, domnule Preşedintee!”

Fănică, Stelică şi babele din Conciliu priveau stupefiaţi scena ce se desfăşura rapid sub cortina îmbrăcată în catifea roşie.

Frificica era peste măsură de flatată de gestul marelui om politic. Ar fi fost mare păcat să piardă tocmai această şansă nesperată ce îi ieşise în cale tocmai la terminarea liceului. Aşa că, fără prea multe ifose, îşi desfăcu picioarele şi-l ajută pe domnul Preşedinte să o descotorosească de inutilele veşminte.

Johann al Coii şi cu Bică găsiră că faptele Preşedintelui trebuie urmate întocmai, iar domnişoarele Ancuţa lu’ Guşcelcu şi Giluţa a lu’ Jantea păreau şi ele doritoare de a o imita întocmai pe Frificica, cea care părea a fi prima fată cu adevărat realizată din întreaga comună Broscovaca, dacă nu din întreg judeţul.

Sereiştii erau şi ei oarecum derutaţi de cele întâmplate, pentru că ei erau plătiţi să asigure protecţia Preşedintelui faţă de eventualul prea mare entuziasm al oamenilor, şi nicidecum să îi apere pe oameni de entuziasmul Preşedintelui. În cele din urmă, cedară şi ei ispititoarelor priviri ale feluritelor alte tinere mlădiţe ale comunei.

În cele din urmă, întreaga sală căzu pradă dezmăţului. Chiar şi Fănică îşi aminti nostalgic vechea lui iubire pentru Chivuca, de dinainte ca ea să se mărite, dar mai mult nu mai prea putea, săracu’.

Iar Tetrică şi Worfeu intrară triumfal cu o ladă de bere şi o mare damigeană de rachiu alb în sală, provocând urlete, răcnete şi gemete de bucurie. Apoi, dând pe gât restul de cantarină rămas după Preşedinte, se aruncară în vâltoare.