Rîdem? (6) – Copiii despre amor și căsătorie


Postarea aceasta ne dovedește că, la început, copiii sînt inteligenți, iar dacă se petrece cu ei ceea ce-a văzut în postarea anterioară, este foarte posibil ca șocala să fie de vină! Mulțumesc poetei Maria Grădinaru pentru transport, iar pentru gluma ilustrată, atît de potrivită, lui Willy Shalev…


Ce e căsătoria?

Căsătoria e când păstrezi fata şi nu trebuie să le-o mai dai înapoi părinţilor ei”- Eric, 6 ani

Ce fac îndrăgostiţii la prima întâlnire?

„La prima întâlnire îşi spun numai minciuni unul altuia şi asta îi face suficient de interesaţi să se mai vadă şi a doua oară” – Martin, 10 ani

„Nu fac decât să mănânce cotlete de porc cu cartofi prăjiţi şi vorbesc despre dragoste” – Craig, 9 ani

Care e vârsta potrivită pentru a te căsători?

„Imediat ce termin grădiniţa, o să-mi caut o soţie ” – Bert, 5 ani

„84 de ani – pentru că la vârsta asta nu trebuie să mai lucrezi şi ai tot timpul din lume să-l iubeşti pe celălalt” – Judy, 8 ani

Când se îndrăgostesc oamenii?

„Nimeni nu ştie de ce se întâmplă, dar am auzit că are legătură cu felul în care miroşi. De asta parfumul şi deodorantul sunt aşa de cumpărate” – Jan, 9 ani

„Când un om are pistrui şi găseşte pe altcineva care are pistrui” – Andrew, 6 ani

„Mi se pare că trage cineva cu o săgeată în tine, sau ceva de genul ăsta, dar restul nu e chiar aşa de dureros” – Harlen, 8 ani

Cum e să te îndrăgosteşti?

„E ca o avalanşă şi trebuie să alergi ca să te salvezi” – Roger, 9 ani

„Dacă atunci când te îndrăgosteşti e ca atunci când înveţi cum să spui cuvinte pe litere, eu nu vreau. Îţi ia prea mult timp” – Leo, 7 ani

De ce se ţin îndrăgostiţii de mână?

„Le e teamă să nu le cadă verighetele, pentru că au dat o grămadă de bani pe ele” – Gavin, 8 ani

Când poţi să săruţi pe cineva?

„Nu ar trebui să săruţi niciodată o fată înainte de a avea suficienţi bani ca să-i cumperi un inel şi un videoplayer, pentru că o să vrea să vadă imagini de la nuntă” – Allan, 10 ani

Cum e mai bine: singur sau căsătorit?

„E mai bine pentru fete să fie singure, dar nu şi pentru băieţi. Băieţii au nevoie de cineva să cureţe după ei”- Anita, 9 ani

„Mă ia durerea de cap când mă gândesc la asta. Sunt doar un copil. Nu am nevoie de astfel de necazuri” – Will, 7 ani

Opinii sincere despre căsătorie

„Sunt pentru dragoste, atâta timp cât nu se întâmplă când e Simpsons la televizor” – Anita, 6 ani

„Dragostea te va găsi, chiar dacă încerci să te ascunzi de ea. Eu tot încerc să mă ascund de când aveam 5 ani, dar fetele mă găsesc orice-aş face” – Bobby, 8 ani

„Nu mă grăbesc să mă îndrăgostesc. Clasa a IV-a mi se pare suficient de grea” – Regina , 10 ani

„Dragostea e o prostie, dar s-ar putea să o încerc din când în când” – Floyd, 9 ani

 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la Rîdem? (6) – Copiii despre amor și căsătorie

  1. Emanuiel Pavel zice:

    Zic că aia cu fuga de avalanșă este cea mai tare! 🙆.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Minunate! De unde se vede că în timp, cu educația, ne cam prostim.

    Apreciat de 1 persoană

  3. ontelusdangabriel zice:

    imnul 350// ea este splendoarea lumii pe care pot eu să o cunosc/ mă împacă seren cu tot ceea ce există/ ea este acel albastru în care se refugiază cei dezamăgiți de orbire și întuneric/ acum înțeleg de ce am îndrăgit inconștient albastrul de când mă știu/ pulsația luminii își află originea în respirația ei/ cu câtă bucurie respir aerul care intuiesc că i-a trecut prin plămâni/ la răstimpuri îi aud fără diez și fără bemol procesele vitale/ asta e una dintre magiile pe care le înfăptuiesc muzicile & textele sale/ de ce-aș căuta-n lume echivalențe/ la ce bun să fug după analogii și erori de percepție/ gândul tainic la ea/ la sufletul ei nemărginit/ la trupușorul ei binecuvântat/ ah gândul acesta incomensurabil mă îmbunează/ mă liniștește/ mă determină să nu mai vreau nimic/ ea este fericirea

    Apreciat de 1 persoană

  4. Larsen Elena zice:

    Care Ovidiu, care sociologi modernist, influenceri?
    Iată înţelepciunea !
    Învăţaţi dacă vă mai ţin curelele!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.