Cercul Poeților Apăruți (2) – Nicoleta Dabija: Mîine vei trăi prea mult

Un nou poem, mie mi se pare chiar foarte nou, glumesc, nu mi se pare, știu sigur, pentru că e datat, al Nicoletei Dabija, în continuarea zilei pe care o dedicăm poeziei…

mâine vei trăi prea mult

există un singur om

căruia știu să-i dăruiesc totul.

i-am umplut casa de fericire

până robinetul m-a împroșcat cu apă rece,

ca la spitalul de nebuni.

fetițo, ai grijă, mâine vei trăi prea mult,

mă avertizase sora mea moartă

în noaptea dinainte.

dar normalitatea e un zid murdar,

pe care-l sugrum cu un fir

subțire, subțire, scos tot din vis,

și ce-i normalitatea când iubești

când libertatea îți umflă venele

ca un sânge infectat,

există explozii de emoție și-atât

cum s-a întâmplat deunăzi

auzind genericul de la Norii negri

o întoarcere violentă în timp,

în copilăria mea împrejmuită

cu sârmă ghimpată,

repetam scenariul serialului polonez,

modificându-l puțin, esențial,

eu, prințesa Ana, luam calul și

plecam la luptă,

pe colonelul Dowgird îl încuiam

în sufrageria noastră de la țară.

așa vin acum la tine,

facem dragoste, bem, înnebunim

și-n rest, #stai acasă.

apoi iar îți adulmec urletul,

trăiesc după tine, în urma ta,

ca un râs dumnezeiesc

îți cobor în plămâni și te oblig

să mă respiri, să mă tușești la nevoie.

nu măsor iubirea în centimetri pătrați,

n-am frică să-mi risipesc sufletul

se trăiește frumos, să știți,

capete suferinde

de măsură și moarte.

o, da, azi am existat prea mult,

destul cât să-mi deschizi ușa și mâine…

(25 aprilie 2020, Iași)