Rîdem cu… (1). Cornel Simighian: „Mais ou sont les neiges d anțârț?”


Cum ați văzut deja. dimineața am avut cîteva teme grele de postat și care nu puteau fi amînate, aș că trecem la rîs mai după-amiază, cînd și începe week end-ul. Și nu încep cu „selecția săptămînii” ca de obicei, ci cu acest text nostalgic și plin de umor postat pe la începutul săptămînii de excelentul jurnalist Cornel Simighian pe care, noi, ieșenii, îl știm în ultimul sfert de veac și mai bine drept autor de editoriale și articole de opinie serioase – serioase, dar nu scorțoase! Or, în aceste amintiri, Cornel își eliberează, cum se și cuvine, umorul. Sper să o facă mai des, pentru că această pagină îl așteaptă!

Mă uit la fotografie și mă întreb – o fi geologul, o fi jurnalistul? E limpede că e la treabă!

Cornel SimighianMais ou sont les neiges d anțârț?

Ei, de mult, de mult, tare de mult, da nu când eram chiar mic, mai târziu un pic, (io m-am cam născut mare deja), cam prin anu trei de facultate, (ce facultate! ce fete, ce Iași!) era cât pe-aci să rămân cam repetent!
Facultatea era mișto, cam stranie, fo trei ani ca la Politehnică, inginerie grea frate, mate, rezitența materialelor, fizici, chimii, da dupe aia, cam ca la Medicină, memorie cât cuprinde, de mamut cu cocoașă gheboasă, manualitate, tăvi cu pietroaie și fosile de nerecunoscut. Noi aveam, după Mediciniști, cele mai multe ore, fo 40, ei fo 42, pe săptămână, iar boierii de la Drept, decât 12! da bibliografie, de cetit adecă am spune, câte un raft! Dacă n-aveai mansarda de acasă, erai terminat, nu mai pupai procuror, jude, ori măcar milițian cu studii.
Revenind, nu că nu prea mai mergeam la cursuri, (că nu mai stăteam la căminele din Pușkin, era naseul cu o enclavă de cămin fleașcă de testoteron prea aproape de Universitate, de Pușkin, de Codrescu și mediciniste, prea multe fete, prea multe griji și dureri testiculare, la Balenă), așa că eram deja maziliți în Târgușor. Ei, și prin anu trei, ziceam, ca de nicăieri, ne apucăm serios de bridge, adică învățat ca lumea, cu manual, cu cărți, cu toate alea alea, sașe inși în cameră, trei echipe, cu levate și furcheturi cât cuprinde noaptea, că ziua aveam alte obligații, socializări cu fetele, o beută două, un full contact cu arabii, pălmi cu picerele și alte moșmande, din ghemuit în depărtat. Da peste zi, până la bridge-ul de noapte, aveam Lectoratul de franceză, cu filmele de cinematecă încă neintrate în circuitu comercial, integrale, netitrate da necenzurate, aveam Casa Studenților la Ethos unde era mereu full, deja apăruse Divertisul cu chiuituri și stropi și nu puteai lipsi nici dacă ratai masa la cantină, bașca concertele non stop, Roșu și Negru, al nostru cu Tudan, da apoi Sfinxu lui Dan Andrei Aldea, un om bun cu chitara lui cu dublu grif, plus Phoenix-u, ăla adevărat, din Bega, cu Covaci și Baniciu, fleașcă de muguri de fluieri. Iar dacă acolea nu era totuși nici o zbârnă, era sigur dincolo de BCU, în Justin Georgescu, un regal de jam session cu trupa lui Mihai Baciu jr, ori mai sus, la Conservator, o audiție ceva, un Barry quest cu Cornel Chiriac și Europa Liberă, un Vangelis cu Tubular Bells, ori la Național, o piesă cu Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, cu Harap Alb, cu Mălăiele tare de tot, ori Dragonul cu Traian Pârlog, Nicoară și Uritescu, de-i știam de-acasă de la Piatra, spectacole sold out, cum se spune azi…
Cum să nu tot rămâi repetent?! Chiar aveam un coleg care, ori cu care, am făcut o beție memorabilă, cu hore și sârbe cât cuprinde, câteva zile, la aniversarea celor 10 ani de felurite facultăți, că tot începea una-două la doi-trei ani, nu le mai termina, că prea era mișto studenția la Iași. Ne-am trezit dimineța, la etaju trei, în C5 din Pușkin, cu o cabină de telefon public la luminator lăbuită din strada mare, cu un avertisment scris pe pancartă că suntem în zona Parchetului -forestier-, cu un buluc de melețieni sictiriți că iar le-am tulburat liniștea publică, cu un director educativ care ținea musai să le bage gaborilor liniștea publică în cur, și cu niște profesori mișto la facultate care, glumă neglumă: bre, o să cam rămâneți repetenți. Când frate? În anu trei? Cel mai greu din toată facultatea?
Păi cum? La Geologie, cea mai mișto facultate din Iași, cu două practici prin țară, tot prin munți, nici una agricolă, cu o excursie anuală de studii, singura cambuză universitară de la Cuza -că doar Cuza era universitate, restu erau institute, făcături cum am spune azi, fakeuri- care avea facultate de inginerie-, baștani frate, boieri Bibescu, credeam noi atunci. Atunci, când era să cam rămânem repetenți, prin anu trei, spuneam.
Ei, a trebuit să ne cam revenim, am făcut un brain storming la scurt și din picere, șase inși cu șase stecle de Stalinskaia, Krepkaia ori Wiborowska, oricum adevărăciuni, de la Superu din Copou, am dat cu zaru și ete, am renunțat la bridge. Pe moment ori definitiv. Pe mine, pe care oricum mă înjurau colocatarii că-s un integralist ordinar și de cacao, m-a lovit damblaua să mai trec pe câte unu la obiectele alea indigeste, Filsofie, Socialism Științific, Istorie, Economie, umpluturi pentru noi, scriam o teză pe sec, în alb pentru camaradu pe-afarist și eu îmi răspundeam abrupt subiectul, la prima citire, fără ciornă, direct la prof. Oricum n-aveam nici bursă și mă cam durea la bașcheți de medie, ce să-mi facă lumea? De regulă ținea, chiar dacă, cred, uneori se mai prindeau și ei, profii, de mânăreală, că aveam dascăli deștepți. Dacă era groasă, mai o aranja și USCR, apărea picatu absent, bolnav, oricum, să nu pice și al treilea examen, să nu fie repetent, că abia atunci era cu nașpeta ca pe mână, părinții erau cam triști, umblau la bani, vedeau absențelea alea de care vorbeam, se năcăjeau și ei și ete, noi aveam mereu alte griji, la Chirițioaia în Copou, la Bolta Rece când primeai banii buluc, ori pe la Soiosu, pe Sărărie, când era trist bugetu sau pe daiboj chimiru…
Mais ou sont les neiges d anțârț?

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Rîdem cu… (1). Cornel Simighian: „Mais ou sont les neiges d anțârț?”

  1. McStronțiu zice:

    Da chiar! că nu mere cocârț pe chaleur…

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.