Reacțiile publice și de presă – în mod curios mai ales în cea de limbă română din străinătate, cum ar fi Europa Liberă, Deutsche Welle etc – față de sentința stupefiantă a judecătoarei Mihaela Niță în procesul asasinilor lui Gheorghe Ursu se înmulțesc. Iată, presa băștinașă reacționează și ea, e drept prin articolul scriitorului Bedros Horasangian și al revistei Observator cultural, dar este vorba despre „recidiviști” ca să spun așa, nici scriitorul, nici publicația neocolind pînă acum acest subiect atît de dureros. Celor care se întreabă dacă ajută la ceva aceste reacții le răspund – dacă nu altceva, ele ajută ca să se vadă că nu sîntem chiar toți prostiți și mancurți, că măcar unii ne dăm seama că, dincolo de cazul în speță, avem de-a face cu amplă operațiune de albire a Securității, de spălare a ei de păcate inclusiv de crimele efective!

Buna crestere nu-mi permite sa-mi spun parerea despre hotarirea judecatoreasca. Desi, in contextul, procesulii Liiceanu vs Antonesei, nu ar fi bine sa injuram justitia 🙂 , cine stie ce afiliere locala ar putea exista
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ha, ha, ha! Ce legaturi pot exista in anumite minti, mai inclinate filosofic, nimeni nu poate sti!
ApreciazăApreciat de 1 persoană