Sub înalt patronaj – Un fals și mai multe omisiuni


Cum o să vedeți, în final, apare ca Special Guest Star poetul Dorin Tudoran, căruia îi mulțumesc pentru răspuns, fie acesta și indirect. Dar foarte edificator…

Sub înalt patronaj – Un fals și mai multe omisiuni

Un tînăr prieten, fost student, care a participat la vernisajul expoziției cu tema “Rezistenții. Amintire și recunoștință, recent inaugurată la Palatul Cotroceni, eveniment care se desfășoară „sub Înaltul Patronaj al Președintelui Klaus Iohannis”, mi-a trimis cîteva impresii pe care le-a avut la fața locului și de asemenea, un link către o postare de circa jumătate de oră, cu un rezumat consistent al vernisajului și o prezentare detaliată a „exponatelor”. Am urmărit filmul prima dată aseară, cînd l-am primit, iar în dimineața aceasta l-am revăzut cu mai mare atenție, pentru că am rămas după prima vizionare cu senzzația că ceva nu merge. Și nu merge, de pildă, falsul prin care cu totul stimabila poetă Ana Blandiana devine, printr-un fel de hocus-pocus o mare reprezenantă a disidenței. Puteți opri filmul la panourile dedicatei poetei, unde veți citi: „Aflată sub lupa autorităților comuniste, Ana Blandiana decidesă protesteze publicfață de nerespectarea depturilor omului de catre regimul comunist. În 1985, intra pe deplin în atentia autorităților comuniste din cauza unor poezii considerate „subversive”, regimul luând decizia ca volumele poetei să fie trecute la fondul secret. Ana Blandianaa continuat să dea interviuri unor publicații străine și postului de radio Europa liberă unde a vorbit despre situația extrem de grea  din Romania.” Fără îndoială că o persoană mai puțin informată poate lua de bune toate cele de mai sus. Doar că mai există și oameni informați, care rămîn pur și simplu cu gura căscată la aemenea enormități! Nu, Ana Blandiana, ale cărei merite literare le sublienez din nou, n-a continuat să dea declarații și interviuri presei străine și Europei Libere, pentru că pur și simplu n-a început vreodată să facă așa ceva! Gesturile ei de curaj rămîn coloana de poezii „aluzive” din revista Amfiteatru, pentru care a plătit cu demiterea Stelian Moțiu, directorul, care a fost de altfel reangajat tot șef la Informația Bureștiului, al doilea gest curajos al poetei fiind volumul de poezii pentru copii, în care o parte a publicului l-a identificat pe Motanul Arpagic cu Ceaușescu. N-am auzit ca întîmplarea să fi avut urmări. La puțină vreme după aceea, poetei i s-a publicat de altfel o antologie în seria de mare tiraj Bibioteca pentru toți.

Poate n-aș fi fost atent la această metamorfoză dacă nu mi-aș fi amintit un fals similar, de data aceasta petrecut în presa franceză, în legătură cu exelenta prozatoare Gabriela Adameșteanu. În Le Vif, publicație belgiană o cronică de carte se deschide așa: „La grande Gabriela Adamesteanu fut le porte-drapeau de la dissidence roumaine. Elle signe un récit terrible sur le viol de la vie privée en régime totalitaire.”. Voi da linkul mai jos. Problema este cine totuși măsluiește cărțile, din cite știu eu, niciodată GA n-a afirmat că ar fi fost disidentă sau opozantă a regimului, ba chiar a spus cîndva că „nu toți avem stofă de eroi”, ceea ce este foarte corect și onest. Atunci, cine i-a strecurat jurnalistului Belgian aceasă enormitate? Deci, cine măsluiește cărțile? Nu, GA nu este prezentă în expoziție, am prezentat doar în context un alt caz de contrafacere misterioasă a biografiei.

Nu am probleme cu alte personalități cuprinse în expoziție, e un eșantion de deținuți politici, rezistenți în munți, opozanți și disidenți. Am însă o mare problem cu niște absențe. Am văzut filmul de două ori, am citit lista de mai multe ori, dar nu am găsit cîțiva dintre disidenții foafrte active și foarte cunoscuți: Iulius Filip, muncitorul clujean dat afară din slujbe, internat, arestat, torturat mai bine de 15 ani, cel care în 1980 a trimis un mesaj de salut congresului de constituire a Solidarnosc, oaspete de onoare la congresul aniversar din 2005, Mircea Dinescu, autor al mai multor gesturi de protest în anii 80, data afară din slujbă și arestat la domiciliu, Gabriel Andreescu, alt disidenti important, cu repetate acte de opoziție, eliberat din închisoare pe 22 decembrie 1989, Dan Petrescu, cel mai important disident ieșean, autor al numeroase scrisor deschise, interviuri de protest în presa internațională, inițiatorul scrisorii colective de protest împotriva realegerii lui Ceaușescu, act care a reunit scriitori, intelectuali și muncitori din mai multe orașe ale țării. Și era să-l uit pe fratele Vasile Gogea, fără curajul căruia am fi aflat despre revoltele de la Brașov din noiembrie 1987 la luni sau ani de zile distnță! M-a înduioșat extraordinarul Radu Filipescu, cînd în luarea sa de cuvînt a evocat lipsa de spațiu pentru a fi fost cuprjnși toți disidenții. L-a amintit pe Gabriel Andreescu, pentru că l-a văzut în public. Nici nu vreau să mă gîndesc la ce va fi simțit cel din urmă. Și un  ultim fapt ciudat – cei care s-au opus comunismului în diferite forme, care au suferit represalii din pricina asta nu au fost exclusiv etnici români. Au făcut acest lucru și representanți ai minorităților. Măcar din spirit de echitate puteau fi amintiți, să spunem, „neamțul” William Totok, care și-a petrecut mai bine de doi ani în închisoarea politică, fără a mai aminti alte represalii, sau „ungurul” Geza Socz…Ei nu au fost tot cetățeni români?!

În film, sînt amintiți cei care au contribuit la realizarea acestui gest de onorare a  celor care au luptat pentru o altfel de lume. Bănuiesc însă că, înainte de a fi fost inagurată, vreun consilier prezidențial, cel puțin unul este istoric, ar fi trebuit să o viziteze. Nu văd de ce președintele ar fi trebuit să fie expus unor controverse care puteau lipsi…

2 Decembrie 2019, în Iași

PS După ce am terminat textul de mai sus, I l-am trimis lui Dorin Tudoran întrebîndu-l ce părere are. Mi-a reamintit că de circa un an a luat decizia să nu se mai ocupe de subiecte românești. Dar mi-a trimis un fragment dintr-o scrisoare către un prieten, care îi făcuse o propunere onorantă pe care a socotit că trebuie s-o refuze, dar care poate ține loc de un răspuns la zi:

„Anul 2019 va constitui, în mod sigur, un prilej pentru darea în stambă a tuturor eroilor care au tăcut ”asurzitor” înainte de decembrie 1989; a tuturor actualilor foarte guralivi mentori de civism care au rezistat (numai) prin cultură și tăcere înainte de decembrie 1989; a prea multora dintre cei care au servit/cântat/slăvit cu devotament un sistem criminal despre care azi declară că l-au urât mai mult decât au făcut-o martirii uciși în pușcăriile politice comuniste etc. 

2019  va constitui o scenă extrem de generoasă pentru oportunismele de toate nuanțele. Vor avea loc festivități somptuoase; se vor ține discursuri grave dar și înălțătoare; se vor împărți decorații strălucitoare; vor fi reînvigorate mitologii de o falsitate exemplară; vor apare mii de pagini în care se va spune, “în sfârșit, adevărul și numai adevărul despre decembrie 1989”, după care România se va întoarce la ce este – România.

O voce precum a mea – irelevantă și înainte, și după decembrie 1989 – nu ar constitui altceva decât ce a fost considerată mai întotdeauna – o notă discordantă, o pată de culoare. Și nu doresc să alterez euforia unui carnaval așteptat cu sufletul la gură timp de trei decenii.

România s-a descurcat strălucit fără mine în acești treizeci de ani. La rându-mi, m-am descurcat foarte bine fără ea.

În urmă cu câțiva ani, cineva scria, într-o prezentare binevoitoare, că “Dorin Tudoran a învins comunismul.” Reamintesc aici retușarea adusă acelei considerații: ”Dorin Tudoran a învins comunismul, dar a fost învins de postcomunism.”  Mi-e teamă că este exact ce i s-a întâmplat și României. Dacă în cazul meu o asemenea înfrângere n-a avut cum să-mi afecteze viața post-românească, în cazul României s-ar putea ca înfrângerea suferită să lase efecte de foarte lungă durată.“

PPS În fotografia de sus, muncitorul disident Iulius Filip,, aici fotografiat de mine în 2005, la Varșovia sau Gdansk, la congresul aniversar al Solidarnosc.

Aici, linkul către articolul evocat din Le Vif

https://www.levif.be/actualite/magazine/l-amour-au-temps-de-la-securitate/article-normal-912615.html?cookie_check=1575175179

Iar aici filmul vernisajului. Priviți cu atenție și chiar de la începutul filmului, faceți stop cadru ca să vedeți că sînt foarte precis, char dacă pentru asta a trebuit să mă servesc și de o lupă…

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

50 de răspunsuri la Sub înalt patronaj – Un fals și mai multe omisiuni

  1. eduardantoniu zice:

    Nu pot citi articolul fara sa ma inregistrez mai intai pentru asta insa oricum cred ca e confundata Gabriela Adamesteanu cu Doina Cornea si nu inteleg de ce. Aa vedem si filmul acum.

    Apreciat de 1 persoană

    • Eu m-am înscris, crdeam că poate fi valabil și pentru alții. Oricum, enormitatea e la vedere cu aldine!

      Apreciază

      • Maître,

        Fiindcă ai reușit să mă scoți temporar din tăcere, hai să adaug câteva lucruri referitoare la cele pe care le semnalezi.

        Așa cum îți spuneam într-un mesaj privat, cu două seri înainte de a primi draftul textului tău primisem din București un mesaj extrem de asemănător. Expeditorul mă întreba și el (deși aș zice că era o întrebare mai degrabă retorică): “Dorin, cine manipulează toate astea, chiar și la nivel internațional?? De unde știa autorul ăla de la L’Express despre disidența doamnei (100% inexistentă, recunoaște singură, spunând <>)?.”

        Un posibil răspuns ar fi că manipulările de acest fel s-ar rări (de pierit nu vor pieri niciodată) dacă “subiecții” unor asemenea mistificări de proporții ar avea decența să facă un pas în față când asemenea mistificări ating spațiul public și să declare, tot public :“Nu este adevărat. Mi se atribuie acțiuni ce nu-mi aparțin. Cer celor ce mi le atribuie să facă rectificarea de rigoare”. Abia atunci asemenea “subiecți” ar câștiga respectul nostru. Dar ei preferă – unii de decenii bune –, să trăiască pe socluri de mucava strident colorate. Am senzația că unii dintre ei, locuind de atâta vremea în asemenea minciuni, au început chiar să creadă că totul e adevărat.

        Îmi amintesc cum, după un cuvânt (recunosc, citind transcrierea lui în dosarul meu de Securitate m-am cam speriat retroactiv) rostit la o ședință a Consiliului Uniunii Scriitorilor, un asemenea ”subiect” m-a împins, într-o pauză, pe un culoar mai puțin populat, și mi-a spus cu o disperare tulburătoare: ”Dorine, încetează că te nenorocești și ne faci rău și nouă, celorlalți, care nu avem nicio vină.”

        ”Vinovații fără vină” – cam despre asta e vorba în cazul acestor eroi imaginari.

        Întreb (tot sub formă retorică, firește) după acest – cel mai recent, nu și ultim – episod jenant va avea vreunul dintre ”subiecți” obrazul să facă pasul public, în față, și să ceară corectarea informațiilor oferite despre ei?

        Mai gravă decât tembelismul, incompetența unor autori de sinteze aiuritoare mi se pare imoralitatea celor care acceptă, în tăcere și confort ”moral”, să li se atribuie acțiuni/merite imaginare.

        În rest, Maître, toate cele bune! Eu mă duc să-mi văd de tăcerea mea.

        Apreciat de 6 persoane

      • Sînt întrutotul de acord. Dacă vreun impricinat ar face pasul în față ca să protesetze împotriva unor asemenea mistificări, probabil c situațiile s-ar rări. Ei nu-și dau seama că un asemenea pas, deși pare făut în spate, chiar ar fi un pas în față… Uneori, te invidiez pentru tăcere. Acum, însă sînt bucuros că ai vorbit… Dacă și tu ai primit un mesaj asemănător, mă gîndssc că măcar nu se lasă toți duși de nas…

        Apreciat de 4 persoane

  2. Fercu zice:

    ,,Dorin Tudoran a învins comunismul, dar a fost învins de postcomunism.” Mi-e teamă că este exact ce i s-a întâmplat și României”….😶

    Apreciat de 3 persoane

  3. Vasilica Ilie zice:

    Așa se scrie ”istoria” de către unii, de aceea, cei care au trăit-o au un cuvânt de spus despre fals și omisiuni…Bravo, Liviu Antonesei, pentru curajul de a spune lucrurilor pe nume!

    Apreciat de 1 persoană

  4. eduardantoniu zice:

    24:00 la proteste colective mai trebuia mentionat si Iasul, tot in 1987: studentii 16-17 februarie, CUG 13-14 noiembrie.

    Directorul Muzeului Cotroceni, Liviu Sebastian Jicman, o fi ruda cu sahista Ligia Letitia Jicman din Timisoara?

    Apreciat de 1 persoană

  5. Se confirmă vechea butadă atribuită ilegaliștilor: „Puțini am fost, mulți am rămas”. Transcende victorioasă vremuri și regimuri.

    Apreciat de 2 persoane

  6. Anca Vlase zice:

    Bunicule… esti unic ❤
    "La noi istoria se scrie, se rescrie si se prescrie….".
    Daca tu ai zis tot,io ce sa mai zic,Bunicule??? -ca mai concis decat ai zis tu,nu cred ca mai are cineva ceva de zis. Sau de adaugat. Sau de obiectat.
    Te pup cu drag.

    Apreciat de 1 persoană

  7. Virgil zice:

    Asta o sa o iau de „motto” :
    La noi istoria se scrie, se rescrie si se prescrie….
    Cu voia autorului am s-a pun pun pe Facebook (stiu ca nu mai sunteti fan a lui Facebook si nici eu nu fac parte din aceasta categorie. Doam ma folosesc de el sa promovez chestii de fizica si cate-odata chestii de genul asta )

    Apreciat de 1 persoană

  8. Dana (Mara) zice:

    Consilierul prezidential Andrei Muraru era poate singurul din asistenta care putea da sugestii pentru o expozitie decenta si oportuna, asa cum se face cind sint subiecte delicate care pot stirni controverse. Dar au preferat sa ii dea un aer mai „tineresc” si de improvizatie si prin implicarea acelui Forum Apulum daca bine am retinut din micul discurs al reprezentantei tinerilor. Intentia lor poate a fost buna dar ii scuza necunoasterea istoriei recente. Probabil vor sa se afirme si aleg subiecte cu greutate, dar cei de meserie, istorici cum este domnul Muraru stiu ca astfel de subiecte sensibile trebuie tratate decent si impecabil. El putea sa dea sugestii de bun simt si pertinente. De ce nu se implica si nu o face? Eu ma mir ca tineri interesati de aceste probleme sau care se declara asa nu au cautat in toti acesti ani editoriale, carti, eseuri ale fostilor disidenti si sa se edifice din prima mina, din sursa primara. Acesti oameni au propriile bloguri care sint foarte valoroase si cum am mai spus, pentru cei care nu au avut gindul bun si inspiratia sa poposeasca pe blogurile de exceptie ale domnului Vasile Gogea, Dorin Tudoran si al dumneavoastra ar trebui cumva conservate, salvate intr-o baza de date pentru generatiile urmatoare. Mai demult erau colectiile de periodice din biblioteci. Asa trebuie conservate si blogurile care contin informatii valoroase ale unor oameni care au scris practic istorie, pentru ca desi va caracterizeaza modestia practic sinteti printre putinele modele morale pe care le mai avem care realmente ati opus rezistenta aberatiei comuniste. Fiecare cit a putut, dar rezistenta a fost efectiva si riscurile la care va expuneati foarte mari. Eu ca o persoana modesta nu pot decit sa fac o reverenta in fata domniilor dumneavoastra, sa ma consider un om norocos ca am fost printre cei care au citit constant in ultimii 10 ani aceste minunate bloguri, sa depun marturie ca blogul domnului Dorin Tudoran a fost o institutie in sine, a fost urias, alternativa la toata presa scrisa din Romania acelor ani, veritabil document istoric. Daca erau mai multi oameni inimosi – istorici, literati, profesori de liceu sau universitari care sa recomande citirea eseurilor si cartilor acestor disidenti nobili poate si acesti oameni tineri care au organizat expozitia aveau alta perceptie mai bogata si intensa despre fostii disidenti.
    Numai bine si sanatate, tot respectul si sper sa va descopere tot mai multi tineri.

    Apreciat de 2 persoane

    • Da, am sugerat că la Palat există cel puțin un istoric între consilieri, am avitt să-i dau numele penrru că, deși este unde este, îl respect din alte motive! Cu blogurile, care par eterne, nu știu ce se va întîmpla. Acesta este al șaptelea blog al meu. Mai ouțin unul pe care l-am închis eu, nemaiconveindu-mi contextul de atunci de pe VoxPublica, celelaște au fost pur și simplu pulverizate în cyberpașiu. Ultimul de foștii mei colegi de la Adenium și Timpul, celelaște habar n-am. Ironia sorții face, dacă e adevăfrat ce-am auzit, că cel de pe VoxPublica ar mai fi acolo, cu textele sale… O să verifric.

      Apreciat de 1 persoană

      • Daniel StPaul zice:

        Re: Blog L.A. pe VoxPublica
        Nu stiu ce anume informatii v-au parvenit in legatura cu acel blog; actualmente exista pe VP o arhiva de 583 pagini a contributiilor si autorilor (fara comentarii) . De la urma, p. 583, adica de la inceptie -25.02.2007- regresind catre p. 7 – se ajunge la ultima pagina care mai arhiveaza blogul „vechi” , datata 20.11.2009. Din ce se poate vedea, se pare ca asocierea dv. cu platforma debuteaza la p.66, arhivind contributii din ziua de 02.11.2009. In ce va priveste, deci, nu chiar trei saptamini de asociere. E posibil/stiti sa existe si alta arhiva ?

        Apreciat de 1 persoană

      • Cred că ar trebui să existe, am colaborat totuși cîțiva ani acolo, pînă în momentul în care m-am supărat cumva pe Costi, care a acceptat și paginile a ceea ce eu numeam „politruci”. Mulțumesc pentru informație, o să mă aouc și eu de săpat, dacă tot am un reper de la care să pornesc…

        Apreciază

  9. ontelusdangabriel zice:

    Domnul Dorin Tudoran a pus punctul pe i. Dincolo de răstălmăcirile intenționate, în cele mai multe dintre situații, indiferent că sunt interne sau externe, adevărata și dureroasa problemă e aceea a non-reacției celor implicați. Explicația, în cele mai multe cazuri e simplă: vanitatea. Tocmai în era informațională, când minciuna ascunsă ori amestecată cu jumătăți de adevăr poate fi lesne probată, o slăbiciune omenească veche de când lumea conduce la exagerări, denaturări, manipulări, pescuire în ape tulburi, întru absoluta relativizare a valorilor, meritelor, ierarhiilor, temeiurilor, principiilor, cuvintelor, conceptelor, nuanțelor etc.

    Apreciat de 1 persoană

  10. vasilegogea zice:

    Dragă Liviu,
    despre „expoziție în genere” nu e mare lucru de spus. Pe lîngă că nu aduce nimic nou, omite și ceea ce se știe deja (poate nu de toată lumea!).
    „Ideea” de bază a fi aceea că într-un deșert, orice tufă pare un baobab! Prin urmare, „defrișare”!
    Pentru că m-ai amintit (sigur, îți mulțumesc pentru asta) trebuie să adaug, și cu acest „prilej” că nu știu cît „curaj” sau „inconștiență” a stat la „baza” gestului meu din 1987 (desigur, pe fundalul general al „epocii” care mă „deranja” teribil!), curajul extraordinar al celor doi ziariști francezi care, la două săptămîni după revolta din 15 noiembrie, au sosit incognit-o la Brașov, s-au cazat ca „turiști” în Poiană și au coborît pe jos, seara, la adăpostul întunericului în oraș să „culeagă” informații! Le dau numele, pentru că, de peste treizeci de ani, la fiecare evocare a acelor zile din 1987, numele lor este omis: Michel Labro și Adriana Lavastine (pe Michel l-ai cunoscut și tu, în 1990, la Paris). O noapte întreagă (la mine acasă) le-am narat „filmul” zilei de 15 noiembrie și a celor imediat următoare, de cîteva ori, subliniind caracterul politic, anticomunist al revoltei, pentru că nu au notat nimic, au memorat totul, ca să nu li se găsească notițele la plecare, pe aeroport, unde li s-a făcut un control „la sînge”!
    În rest, subscriu la cele scrise de Dorin Tudoran.
    Și, desigur, cu gratitudine, la cele scrise de tine.

    Apreciat de 3 persoane

    • Frate Vasile, crede-ma că nimeni dintre noi, să spunem cei care au miscat in front, habar nu are cît curaj, cătă exasperare, cît inconștiență, cîtă frică de a nu înnebuni etc stă la originea actelor sale. Asta e, pînă la urmă, poate curajul este trecerea peste toate acestea… Îmi amintesc cu mare plăcere că l-am cunoscut pe Michel Labro, cum îmi amintesc că atunci, undeva în oraș, am reuzat să ne serbăm revedere cu vreun „demi”, am mers la mai mare, după cum era și bucuria…

      Apreciază

  11. InimaRea zice:

    La un congres de istorie, Ceausescu stabilea linia stiintifica: Istoria e politică.
    Si asa fu, nu doar la noi, și nu doar de atunci. De-aia se tot rescrie și prescrie.
    In cazul vinovaților fără vină, conceptul de istorie politică se rescrie istorie comercială. Vesticii știu ce se vinde la ei, așa că i banda pe volumul cuiva din Est – cu mențiunea disident, rezistent anticomunist – vinde bine, chiar dacă mai putin decît mențiunea „pe lista Premiului Nobel”.
    Revoluția română de acum 30 de ani n-ar mai avea public fără marketing profi, made în West.

    Apreciat de 1 persoană

  12. cosmavirgil zice:

    Tatăl meu, fost deținut politic, mi-a demonstrat – documentat – cum se falsifica istoria pe viu, în timpul vieții lui (1912 – 1995). Faptul că asta se întâmplă și în timpul vieții mele îmi demonstrează că, ideologic și procedural, nu ne-am îndepărtat prea mult de acea perioadă.
    Scrie undeva, în vreun act oficial al vreunei instituții a statului (academie, universitate, institut) că un grup de politruci din eșaloanele II și III ale fostei nomeklaturi, consistent sprijinit de Moscova, a dat o lovitură de stat în decembrie 1989? Nu. Că apoi același grup și-a fidelizat întregul fost aparat represiv prin a îi fi favorizat accesul deplin și exclusiv la toate resursele? Nu.
    Atunci de ce aș crede ce se mai spune azi despre fosta disidență? Să reamintesc că – invocând acea „Agramaților” – până și Păunescu se pretindea a fi fost disident?
    Ridicol. Și mă tem că mistificarea este ireversibilă. Nepotul meu, acum în vârstă de șase ani, îl va vota cu aplomb pe fiul lui Adrian Năstase, peste vreo 15 ani, convins de faptul că este un politician onest, care a studiat la Oxford și a fost școlit în Parlamentul European.
    Odată cu expierea generației noastre, dovezile vor fi îndepărtate discret și istoria va fi transmisă urmașilor așa cum o vedem de pe acum: falsificată.

    Apreciat de 2 persoane

  13. cosmavirgil zice:

    La una dintre dezbaterile bucureștene asupra romanului de debut al lui Lili, acum vreo 3 ani – cel cu avortul empiric în ultimii ani ai comunismului românesc – două dudui, vrând să pară interesante, afirmă nonșalant că situația nu a fost atât de dramatică, fiindcă regimul închidea ochii în multe cazuri, rata de deces în asemenea cazuri nu ar fi fost nici pe departe atât de mare, că se găseau anticoncepționale în farmacii și că toate astea făceau chiar obiectul tezei de doctorat al uneia dintre ele. „De unde aveți voi datele pe care le citați?”, sare Lili ca friptă. „De la Ministerul Sănătății”, răspunde foarte serios una dintre ele. În sală s-a stârnit un hohot imens de râs, iar fetele – sunt convins – nu au înțeles nici până astăzi de ce râdea sala.
    Cam așa și cu „rapoartele” actuale despre ceea ce a însemnat la noi opoziția la sistemul comunist. Bazate pe sursele cvasi-oficiale, mistificate grosolan, nu pot fi decât ridicole.

    Apreciat de 1 persoană

  14. Petru-Alexandru Galai zice:

    Directorul declara in discursul de deschidere ca expozitia e o selectie si din ce se vede e mai degaraba un gest al unor tineri decat o atitudine a presedintelui…intre noi fie vorba treaba asta e o expozitioara „de bine” si cam atat. Dumneavoastra ati constatat hibele politice si istorice, pe mine ma izbira alea artistice.
    Una peste alta expozitia asta nu e reprezentativa, e mai degraba un gest al catorva tineri gazduit de Cotroceni decat atitudinea oficiala a presedentiei, in galeria asta sunt tot felul de expozitii, de comemorari, de simpozioane si cu siguranta nu-i oficiosul cultural al presedintelui. Exista o oarecare selectie dar nu cine stie ce

    Apreciat de 1 persoană

    • Eu am fost izbit mai întîi de fals, apoi am făcut alte observații. Adevărul este că la meritele sau lipsa meritelor artisticw nici n-amreușit să mai fiu atent! Mulțumesc.

      Apreciază

    • petru-alexandru galai zice:

      In ce-o priveste pe Ana Blandiana, nu stiu ce dizidenta putea face, ea nefiind membru de partid si nu stiu cum s-a vazut din Iasi dar pe aci motanul Arbagic a facut furori, pe Covaci se vandeau blandienele trase la xerox mai ceva decat tigarile si valuta, nu era om sa n-aiba o blandiana, ba mai mult aparusera blandiene si pe la Lizeanu, prin tiganie, printre piese de schimb, ventile, radiatoare, sifoane de chiuvete si ce mai vandeau aia . Tin minte ca ajungand cu necazuri pe acasa pe la Severin nu puteam bea in liniste o cafea la turci ca venea ba unul, ba altul sa ma intrebe daca n-am adus macar cateva blandiene, tin minte ca odata sprituit raspundeam la salut cu un „n-am blandiene” ca sa inchid discutia inainte de a incepe. Cred ca Arbagic i-a adus notorietatea de care era nevoie in CFSN de unde a demisionat exact atuci cand trebuia si e de remarcat ca numai ea a urmat gestul Doinei Cornea demisionand exact atunci cand lovitura de stat devenise evidenta si cand puterea nou instalata avea nevoie de paravane credibile ca sa ascunda grozavia si nu e de ignorat nici faptul ca nu s-a batut niciodata cu caramida-n piept si am si o oarecare certitudine ca daca nu era luarea, dumneavoastra, de pozitie nici nu stia de expozitia asta, asa cum n-am observat ca s-ar straduit vreodata sa fie, sau sa apara in fata sau pe undeva sa nu poti sa treci fara sa te izbesti de ea

      Apreciat de 1 persoană

      • Păi, amintesc și eu poeziile din Amfiteatru și Arpagicul, doar că nu am găsit nicăieri interviurile pe care ar fi continuat să le dea presei străine și REL. Nici nu aveam cum, că nu începuse vreodată să le dea!

        Apreciază

  15. petru alexandu galai zice:

    fals e mult spus, nepricepere grosolana e mai aproape de adevar, n-ajunge sa vrei sa faci o treaba buna, trebuie sa te mai si pricepi. In ziua de azi daca n-ai mare lucru de facut in cultura te apuci de activitati de astea, gasesti un ONG si te bagi in seama pe undeva prin fata pe unde sa se ciocneasca lumea de tine. Scandalul asta ii ajuta, le da notorietate

    Apreciat de 1 persoană

    • petru alexandru galai zice:

      Galeriile de la parlament si de la Cotroceni sunt spatii bune dar moarte, faci vernisajul, bifezi si poti sa inchizi linistit, nu strabate nimeni Bucurestiul ca sa-l dezbrace niste unii la intrare, sa-ti golesca buzunarele pe opis si sa ratacesti pe holuri interminbile, cautand intai spatiul de expunere si dupa aia pe cineva care are cheie sa-ti descuie

      Apreciat de 1 persoană

      • Asta e regretabil, dacă tot se mai fac expoziții, de orice fel, ar fi bine să aibă și public… Aici nu se fac desigur la fel de multe expoaiții, dar măcar sînt la vedere…

        Apreciază

    • Nu cred că e mult spus cînd un autor destul de cuminte politic este scos luptator „încă de la 48, neicusorule…”!

      Apreciază

  16. petru-alexandru galai zice:

    N-au cum, spatiile sunt generoase dar improprii, nu-s pentru public, sunt pentru activitati „conexe” si pentru trafic de influenta….pentru cele din parlament mi s-a cerut acum niste ani sa ma ocup, le-am cerut buget, personal calificat si acces, prima si ultima nu se puteau sub nicio forma si nu se pot nici acum, trebuie schimbata o lege si regulamentul Camerei si asta ca sa faca altceva decat treaba pentru care sunt votati deputatii. La Cotroceni s-ar putea face cate ceva dar nu exista nici mentalitatea, nici dorinta, galeria aia e acolo ca asa-i modelul si „facem cate ceva ca sa bifam”..si presedintii fac la fel, li se citeste agenda si daca e ceva care ajuta (e un vernisaj cu anticomunistii si dizidentii de exempul sau marele artist X care-i de-al nostru si ne place) mergem salutam, facem doua poze zambind si pa daca nu ne intereseaza si nu ne ajuta nu trecem, nu facem poze, nu zambim nu alea alea.
    Mai mult nici nu poti face sau poti dar cu eforturi mari si cu efecte minime, aci nu poti face politica de galerie profesionista, nu poti selecta publicul si artistii pentruca intervine protocolul si n-ai cum sa le desparti si nici n-are rost sa faci performanta culturala in curtea presedintelui care-i votat sa faca altele si care are un buget de protocol si nicidecum unul de comert cu arta….asa ca o sa vedem numai de astea. Daca ne uitam daca nu ne uitam nu pierdem mare lucru si nici . Cu Ana Blandiana daca ar fi dupa mine ar trebui respectat orice gest anticomunist si punct,, daca incepem sa-i impartim o sa gasim maldare de motive ca sa umilim un gest sau altul, mai bine le pretuim pe toate, ii pretuim si-i respectam si pe cei care au murit sau au fost ucisi si pe cei care au luptat, si pe cei care au facut inchisoare si pe cei care si-au sacrificat cariera, familia, viitorul si pe cei care au luptat scriind, cantand, pictand, pe cei care au plecat in exil, fara sa le dam premii si certificate ca ne nenorocim

    Apreciat de 1 persoană

    • Ne înțekegem cu spațiile, am înâekes cum stau lucrurile și, desigur e păcat. În cealaltă privință e mai greu, eu sînt sătul de rescrierea biografiilor încă de cînd apăruseră mai mulți ilegaliști comuniști decît fuseseră membrii de partid pînă la 23 august 1944. Ce a făcut cu adevădat stimata poetă am semnalat și eu de altfel…

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.