
Foarte plăcută, cu foarte mulți participanți, dubla lansare de aseară, de la Palatul Culturii, a scriitoarei Lili Crăciun. Și cu o coadă măreață la sfîrșit, la sesiunea de autografe. Cărțile lansate, romanul Pașaport spre Paradis și povestirile inspirate din fosta viață de notar a autoarei, au plecat puternic cu public și nu de acum, ci de la precedentele lansări organizate de-a lungul și de-a latul țării. Mai bine de jumătate din publicul de aseară fusese prezent și, acum un an, în același loc, la lansarea precedentului roman, ceea ce înseamnă că autoarea are deja un public fidel. Cît a contat la asta lansările în lanț, cît pagina foarte activă de Facebook, nu pot să evaluez, pot doar diagnostica efectele asupra publicului. Mîine dimineață autoarea zboară la Madrid, pentru o lansare acolo, luni se întoarce la Iași, de unde pleacă în alte locuri pentru lansarea cărților, înainte de a reveni acasă, la Oradea, de unde a plecat acum cîteva săptămîni. Pare dificil, obositor? Nu pare, ci chiar este, dar este o rețetă bună pentru a ține strîns contactul cu publicul. Nu altfel proceda, în anii 90, Mircea Dinescu, care își scria cărțile, și le edita și tipărea, apoi străbătea țara suplinind lipsa de fler a difuzorilor de meserie! Mulțumesc Dnei Rodica Rodean de pe pagina căreia, cu mare ajutor, am haiducit pozele!
În final, muzicianul și jurtnaistul Silviu Labeș ne-a oferit un scurt recital retro, cu Imagine și alte cîteva piese „de generație”, ca să spun așa. Nu-l mai ascultasem d eceva vreme de Silviu și mă bucur că și-a păstrat atît de bună vocea…


Chapeau maître!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Asemenea, dragi nepoti! Drum ușor!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Bravo, felicitari, ma bucur mult !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cum spunea regretatul profesor Cuciureanu, eminentul italienist, după cîte o lungă agapă la Casa Universitarilor, „a fost un moment plăcut”! Deși noi am ciocnit paharul la final…
ApreciazăApreciază
Un eveniment cultural minunat și două volume frumos prezentate. Felicitări autoarei, minunatei Lili Crăciun și dvs. D/le Liviu Antonesei ptr prezentare și ptr această cronică a evenimentului. Mă bucur că fotografiile făcute de mine competează însemnările dvs.
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc și eu din nou! Fotografiile au fost vitale, fără ele rămîneau doar vorbele mele, așa se vede că au acoperire!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
In fatza mea, la rand, Irina Catighera si Alina Hucai. Undeva mai in spate, langa f^sh galben – Lucian D^rdal~a.
Dam si de aici:
https://www.facebook.com/pro1art/photos/pcb.755687208246863/755686948246889/?type=3&theater – aici 6 poze de la eveniment, sper sa se poate merge cu sageti inainte/inapoi
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Mulțumesc frumos, mă uit acum!
ApreciazăApreciază
Mulțumesc din inimă, Liviu!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Cu drag, nepoata!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumim pentru text și fotografii. Felicitări autoarei și mult succes!
ApreciazăApreciat de 2 persoane
Chiar îl merită, mai întăi pentru talentul să, de bună seamă, apoi și pentru efortul pus ăn serviciul acestuia…
ApreciazăApreciază
Si eu mi-am editat cartea singur, pe banii mei. Si distributia am facut-o tot singur, platita de mine.
Nimeni nu mi-a oferit sa traversez Atlanticu cu barca cu pinze.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Era o ofertă bună! Păi, dacă nu mă înșel, Lili zboră tot de capul ei la Madrid, atît că e organizată o lansare de cei de acolo…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Zboara!? Si ce zice Greta?
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Ce are una cu cealaltă? Poate zboară ca păsările!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Tot trebuie să-mi schimb pașaportul,așa că voi citi mai întâi cartea,desigur urmărind cu atenție și ,,șopârlele”.A fost un eveniment foarte reușit,precum celelalte două anterioare,unde ne-am strâns,așa cum ai observat,vechi prieteni și cunoștințe(inclusiv ale lui ‘mnealui,zis Virgil),iar expozeul tău ca de obicei-la înălțime!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumes frumos, chiar a fost o întîinire plăcută…
ApreciazăApreciat de 1 persoană