Liviu Antonesei – A șaptea scrisoare către Bogdan Suceavă


Am reușit să răspund la cea mai recentă scrisoare a lui Bogdan și mă bucur dat fiind că mîine voi fi prins cu niște probleme de o anumită natură, care nu mi-ar permite probabil să scriu nici după ce revin acasă… Cum marele scriitor Svetislav Basara este evocat și în această epistolă, păstrez fotografia în trei de la FILIT…

Liviu Antonesei – A șaptea scrisoare către Bogdan Suceavă

Dragă Bogdan,

Mă bucur că ai ieșit din blocajul care te-a ținut departe de schimbul nostru de scrisori aproape jumătate de an și care mersese cumva ritmic de pe la sfîrșitul iernii. Din experiența proprie nu-ți pot spune mare lucru despre asemenea blocaje, care apar după terminarea unei opere de proporții, cu o puternică dimensiune autobiografică pe deasupra. Cărțile mele, de poezii, eseuri sau povestiri s-au scris în timp, prin adăugare. Nici una nu mi-a cerut un efort constant întins pe o foarte lungă perioadă de timp. Singura scrisă „dintr-o bucată”, eseul Despre dragoste. Anatomia unui sentiment s-a scris cumva singur în vreo trei săptămîni de vară, dimineață de dimineață, înainte de a mă trimite canicula la piscină. Dar știu destule din literatura memorialistică și epistolară a confraților noștri, unii uriași, și din ceea ce auzi chiar și fără să vrei în viața literară. Din ce știu, aș spune că ai fost norocos că ai avut un program atît de dens, cu două sosiri în România, orele din semestrul de vară și celelalte ocupații, care au umplut golul instalat după terminarea romanului Avalon, de la care a și început discuția noastră.

Din sursele amintite, știu că mulți dintre confrații noștri care nu aveau o ocupație secundară care să-i pasioneze, au încercat să umple golul, vidul acela de după terminarea unei cărți – și nici nu contează dacă avea o dimensiune autobiografică sau nu – consumînd fără măsură alcool sau alte psihotrope, adesea cu urmări cu totul nefericite, de la simpla dependență la prăbușirea morală, secătuirea talentului sau moartea prematură. Și unii erau giganți care ar mai fi avut multe de spus, pardon, de scris. Nu, nu vreau s-o fac pe lupul moralist, Doamne ferește!, îmi exprim numai regretul. Poate și un fel de egoism, mi-aș mai fi dorit să citesc cărți scrise de ei. De bună seamă că nu voi da nume, dacă le știu eu, le știi și tu, le știe și publicul blogului meu, eventual și al cărții care ar putea să se nască din această discuție.

Am avut, totuși, și eu un blocaj, dar nu la terminarea unei cărți de mari proporții, ci la relativ puțină vreme după ce am început-o. Acum patru, poate cinci ani, în cîteva sătpămîni din mai și iunie, am scris primele cinci capitole dintr-unul din cele vreo 4 – 5 romane care mi se învîrt în cap, pentru unele avînd și planuri, schițe ale personajelor, notații etc. Cînd a venit sesiunea de vară, cu sutele sale de teze de corectat, m-am oprit și mi-am propus să reiau lucrul după sfîrșitul sesiunii. Nu știu cum se face, dar parcă sesiunea nu s-a terminat pînă azi! Nu a ajutat nici faptul că am publicat un capitol într-o antologie de proză și altul în revista Vatra, cu gîndul că de rușine mă voi debloca. Nu s-a întîmplat asta. Oricum, m-am decis să nu mai vorbesc despre proiecte, ci doar despre cărți încheiate…

Dragă Bogdan,

Îmi amintesc și eu cu mare plăcere de întîlnirea pe care am moderat-o în octombrie, la FILIT, cu tine, Domnișoara Iurkin, tînără prozatoare din Basarabia, și marele prozator sîrb Svetislav Basara, deja bine afirmat în literatura lumii. Nu pot decît să regret că în românește nu a fost tradus decît romanul Mărirea și decăderea bolii Parkinson, în vreme ce în culturile mari are traduse între cinci și aproape zece cărți, îndeosebi romane. Dar îmi amintesc și că în timpul discuției am avut un fel de revelație, cea a mutării centrului creativității literare mai înspre Europa Centrală și de Est. Sigur, procesul nu a început acum, ci cu vreo generație mai înainte – Kundera, Kadare, Mrozek, Hrabal, Danilo Kis, Kerestesz etc. -, dar acum procesul pare să fi căpătat o oarecare masivitate. Nu contează că unii n-au creat toată viața în țările lor, ei au plecat în lume cu bagajul lingvistic, cultural și imagistic de acasă. De altfel, și în actuala generație, în plină putere și afirmare, unii trăiesc acasă, precum Olga Tokarsuk, Andrzej Stasiuk, Svetlana Aleksievici, o mulțime de ruși, ucraineni, unguri etc, alții aiurea, Sikșin în Elveția, Kurkov la Londra, Makine la Paris. Ce să mai spun de funambulescul Limonov care a plecat din Rusia, a bîntuit Franța și SUA, pentru a se întoarce în Rusia și a crea un partid bolșevic de „stînga dreapta”, ba intrînd în pușcărie, ba trăind în clandestinitate?!

Dragă Bogdan,

În finalul scrisorii, te întrebi dacă vei putea scrie vreodată un roman neromânesc. Întrebarea e cumva inutilă. Vincent, recent reeditat la Polirom, este un roman neromânesc, ba chiar și cumva în afara timpului, chiar dacă noi l-am integrat ciclului la care lucrezi și care acoperă mai bine de o sută de ani. Pe de altă parte, nu cred că ciclul despre care vorbim este încheiat, tu însuți mi-ai evocat momente care trebuie acoperite, pentru a da ciclului o anumită completitudine și rotunjime. În sfîrșit, deși locuiești de vreo două decenii peste Ocean, tu ești un scriitor european, mai precis est-european și foarte precis român! Scrii în limba română, iar cu excepția Vincent, temele, imaginarul, obsesiile sînt românești. Ca să faci ceea ce scrii tu, ar trebui să devii alt scriitor, să te reinventezi din toate încheieturile!

Cu toată dragostea,

Liviu

17 Noiembrie 2019, în Iași

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Liviu Antonesei – A șaptea scrisoare către Bogdan Suceavă

  1. Eu pot confirma. După ce-am terminat „a doua viață”, în iulie 2017, n-am mai putut scrie. Nu mi-am revenit nici acum. În loc să mă apuc de băut, am tradus. E un drog foarte bun, care mai și ține loc de act creator. 🙂

    Apreciat de 2 persoane

  2. ontelusdangabriel zice:

    monsieur teste nu are de ce să se-ngrijoreze// se pot observa încercări destabilizatoare/ rafinat & ghiolbănește intenția de a juca țonțoroiul pe mormântul meu e cu iz dulceag/ diversiuni pentru curmarea zen-ului/ dar este dreptul fiecăruia de a împlini unul sau altul dintre scenarii/ totu-i cine le-a scris/ dacă așa era scris/ sau li s-a (pre)scris/ și bineînțeles că imaginea cea mai recentă/ de câteva zeci de minute/ e cel puțin la fel de frumoasă/ că armonia-i în om/ vibrând la complexa minune ce l-o pălit/ de face iuuui, iuuui, iuuui/ însă trebă să-i treacă/ iară de nu/ obișnuit cum se află cu polisemia zdrobirii inimii/ va lăsa realul implacabil cu determinațiile-i parțial obscure să-și consume/ potențialul de atractori stranii & sisteme fuzzy/ vas-y

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.