A doua viață, un roman de Nicoleta Dabija

Tocmai a ajuns în mîinile mele romanul Nicoletei Dabija A doua viață (Editura Paralela 45, 2019), pe care l-am citit de altfel în două versiuni de dinainte de a fi tipărit, sau poate trei. Cine a citit volumul de poeme Sora mea de dincolo de Ileana Mălăncioiu poate ghici tema tratată. Doar că nu este vorba despre poezie, ci despre un roman, chiar dacă cele 32 de capitole sînt numite cînturi. Un roman traversat uneori de note de lirism, dar mai ales de note dure, adesea atroce. Un roman care mi-a plăcut foarte mult. Sînt conștient că orice aș scrie eu despre acest roman poate fi bănuit de subiectivitate, poate nu pe nedrept, așa că voi adăuga mai jos cele scrise de scriitorul și filosoful Vianu Mureșan pe coperta a patra:

„Nicoleta Dabija citește moartea în destinul surorii ei, dar înțelege că ceva încă rămâne, că există ceva în urma acțiunii morții, o altă viață sau o a doua viață care nu are nimic de-a face cu o presupusă lume de dincolo. O a doua viață aici a Marianei, care se produce prin transfer, prin developarea unor momente, situații, evenimente și stări trăite în sensibilitatea și memoria surorii, care le ordonează și le fixează într-o narațiune pentru a le păstra vii. Dar și o a doua viață a surorii, viață adăugată prin „sarcina” rămasă de la Mariana, care continuă să lase efecte în amintire, în sensibilitate, să modifice când abrupt, când discret felul autoarei de înțelegere și raportare la nesfârșita vulnerabilitate a omului. Noi suntem mai mult decât noi înșine în măsura în care devenim viață a morților noștri, cedând rememorării sau comemorării lor părți importante din timpul în genere consumat în grija de sine și pentru propria împlinire. A doua viață este o carte care deturnează mersul firesc al curiozității cititorului, îl smulge din sistemul bine asigurat al superficialității lui firești, îl face să privească într-o oglindă de care în genere se ferește: fața morții… Iată-te!”