Jurnal de pîrît (39) – Ștefan Baghiu – „Cazul Antonesei…”


Un excelent articol despre procesul intentat mie de Gabriel Liiceanu și editura sa a publicat astăzi pe pagina sa de Facebook tînărul poet, critic și universitar Ștefan Baghiu. Articolul nu este interesant pentru că îmi ia apărarea, în fond peste 99% din luările de poziție publice fac asta, ci pentru că pune punctul pe i în chestiunea motivului care a provocat acest proces – închiderea unei dezbateri în ceea ce privește apariția primilor neocapitaliști români din rîndul intelectualilor, în condițiile în care în 1990, nu aveam capitaliști. Sigur, la procesul inventării clasei capitaliste au participat și directocrație, securiști, foști lucrători în comerț etc, dar în privința acestora lucrurile sînt mai bine cunoscute. Intele-capitaliștii au preferat un fel de umbră, o uitare a trecutului, și trec la un interesant joc de intimidare, ba discursiv bogat în insulte, ba recurgînd la serviciile justiției de cîte ori cineva încearcă să ridice un pic vălul… Doar că nu se lasă toți intimidați!

Aici textul poetului Ștefan Baghiu luat cu copy/ paste, pentru că nu am acces la linkurile de pe FB…

„Cazul Antonesei dat în judecată de Liiceanu este destul de important pentru lumea noastră culturală, deși lumea îl cam evită: cum ar fi ca Mircea Cărtărescu să se solidarizeze cu colegul lui optzecist de la Iași împotriva patronului de la editura la care publică? Ar fi complet neinteligent. Plus că multă lume are o prietenie estetă “de lume bună” cu grupul Humanitas, iar directoarea Lidia Bodea tocmai voia să se vâre ca martor în plus la proces azi. Nu îl cunosc pe Liviu Antonesei, dar urmăresc cazul pentru că mi se pare paradigmatic pentru noii intelectuali democratici de la 1990. În fine, de ce e important:
Gabriel Liiceanu, patronul editurii Humanitas, l-a dat în judecată pe poetul și eseistul optzecist Liviu Antonesei pentru că a zis despre Gabitzu că deși „era în opoziție, a primit cadou fosta Editură Politică, cu tot ce avea aceasta în patrimoniu…“.
Faptul este arhicunoscut și ține de istoria recentă cumva: Editura Politică a fost privatizată de Gabriel Liiceanu prin faptul că și după ce a fost director în mandatul lui Andrei Pleșu. Că “a primit-o cadou”? Nu știu, dar probabil că evident.
Ideea e că orice s-ar fi întâmplat acolo, azi nu mai ai voie să spui că a fost favorizat Gabitzu, că te dă în judecată. Un instrument util când ți se face o nedreptate e folosit azi ca să blochezi un discurs public. Sigur, aici gașca lui Mălin Bot care se pozează cu Liiceanu și vorbește despre oamenii noi și buni nu are nimic de comentat.
Ce e trist aici (și de asta e important cazul) este că acest proces s-a născut ca să mascheze/blocheze o teorie conform căreia după Revoluție anticomunismul și-a favorizat oamenii cu avantaje de la stat pentru construirea utopiei private. Era o teorie interesantă, care nu se mai vrea cercetată sau investigată, fapt destul de grav, mai ales din moment ce în lumina teoriilor “capitaliștilor fără capital” proiectate despre Europa de Est s-au explicat multe în teoria critică recentă. Urmele s-au dus oricum dacă era adevărată, iar pe viitor vom trăi cu ficțiunea că Humanitas s-a născut pe ea însăși din neant și Gabitzu este un erou civilizator. Orice alt discurs este calomnie.
Trist erou civilizator, care dă în judecată intelectuali pe 50 000€ că au zis că a privatizat eroul cu ajutorul prietenilor. În viitor vom trăi în postistoria scrisă de ei, patronii victime. Ironia face că tot ei s-au plâns de falsificarea istoriei în perioada comunistă. Acum nu o falsifică în postcomunism: doar nu te lasă să răspândești idei că ar fi fost altfel istoria.”

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Jurnal de pîrît (39) – Ștefan Baghiu – „Cazul Antonesei…”

  1. Radu Mârza zice:

    Faină luare de poziție. Lucrurile sunt explicate cât se poate de clar. Clare erau însă și până acum…

    Apreciat de 1 persoană

  2. gyll zice:

    Just și mult, mult prea corect și real, despre ce și cum al acelor vremuri.
    Cum „nemții” au plecat mi – am terminat și eu „vacanța”

    Apreciat de 1 persoană

  3. Fercu zice:

    Interesant. Nu mai ai voie să șoptești nimic despre realitățile care put acoperite de colbul istoriei

    Apreciat de 1 persoană

  4. InimaRea zice:

    La Liiceanu, e ciocoism a la Dinu Păturică – contemporan cu Hiedegger, cumva. Unde educația nemțească fu doborîtă de specificul național, despre care tocmai scrisei pe pagina mea de fb.
    Avem și la Suceava un ciocoi filosofic – prof de epistemologie și – pare-se – în fine, ministeriabil, după ce-a bătut la toate ușile politice. A văzut, epistemologic, că tot săritul gardului e soluția.
    Aș zice că-i soarta oricărui amețit care-ncurcă profesia de filozof, cu vocația de filosof.

    Apreciat de 1 persoană

  5. D.D. zice:

    Liiceanu nu este un caz singular,la noi.Comportament de nou imbogatit, postcomunist,,pentru care haina de intelectual este..istorie!Mai avem si categoria Dinescu,cel care confunda cultura cu mahalaua…Felicitari autorului articolului.

    Apreciat de 1 persoană

  6. Dan Petrica Ragalie zice:

    aici e postarea FB :

    Apreciat de 1 persoană

  7. Laurentiu zice:

    Draga Liviu, foarte buna luarea de pozitie. Poate c’ ar fi bine sa aduni toate aceste materiale, ca… hmmm, cine stie…? Si – absolut de acord cu diferentierea intre filosof si profesor de filosofie !

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.