Rîs de Paște (5). Cu Dorel Schor…

…și excelentele sale povestiri umoristice și o glumă grafică sosită tot de la el, ca să fie un „pachet” DS complet! Enjoy!

GAURA COVRIGILOR

   Pe vremea când Boris Israelovici Glazpapir era tănăr, frumos si nici nu bănuia că va fi numit şef de sindicat, făcea curte unei fete simpatice şi brunete, de familie bună şi cu origine sănătoasă. S-a întâmplat însă că vara şi chiar toamna au trecut, s-a făcut, cum se spune, al dracului de frig în oraşul lor cu un singur cinematograf şi părinţii fetei l-au invitat pe Boris la ei acasă, ca pe un viitor ginere..

   Boris a fost primit cu multă simpatie şi cu ceai rusesc direct din samovar la discreţie, cu zahăr cubic în farfurioară şi cu o legătură de covrigi cu mac, zece la număr. Covrigii erau numai bine încălziţi la sobă, crocanţi şi gustoşi, exact aşa cum trebuie. Dar Boris a fost întotdeauna un băiat bine crescut şi de aceea a consumat, cu lungi pauze între reprize, numai nouă covrigi. Că doar nu era să-i mănânce pe toţi zece şi să lase impresia de nehalit…

   Părinţii fetei simpatice şi brunete erau oameni foarte simpli care nu cunoşteau aceste reminiscenţe mic burgheze în comportament. Aşa că peste vreo săptămână, cînd Boris a fost poftit din nou la ei, l-au primit cu aceaşi căldură, cu ceai la discreţie din acelaş samovar, cu zahăr cubic în farfurioară, dar numai cu nouă covrigi crocanţi, cu mac… Boris a observat, sau nu, amănuntul, nu a spus bineînţeles nimic, şi ca dovadă de bună creştere, a lăsat unul din covrigi neatins. 

   Iarna prin părţile alea este lungă şi geroasă, aşa că Boris a mai fost invitat de multe ori la familia fete celei simpatice. Şi de fiecare dată era primit cu afecţiune reciprocă, cu căldură la propriu şi la figurat şi cu trataţia tradiţională care consta din ceai rusesc la discreţie, o farfurioară cu zahăr cubic şi o legătură de covrigi cu mac, crocanţi şi gustoşi. Numai că de fiecare dată, Boris mânca unul mai puţin ca să lase o impresie bună şi tot de fiecare dată i se reducea câte un covrig din porţie. Păi, dacă musafirul oricum îl lăsa!

   Spre primăvară, când s-a mai încălzit afară şi puteai ieşi fără palton, Boris nu a mai vizitat-o acasă pe fata cea simpatică şi pe părinţii ei, deşi era mereu invitat. De altfel, a întrerupt şi întâlnirile cu fata la modul general. Întrebat, după mulţi ani şi la mare distanţă care a fost cauza acestei decizii drastice, Boris Israelovici explică:

   – S-au dovedit nişte cărpănoşi. Cu cât trecea timpul şi credeau că suntem mai intimi, aşa ca în familie, mă serveau cu mai puţini covrigi. Când porţia a ajuns la numai doi covrigi, am renunţat. In ritmul ăsta, ar fi trebuit foarte curând, să aduc covrigi din oraş pentru mine şi după o vreme, cine ştie, să cumpăr chiar şi pentru ei…

AZI MĂ CULC DEVREME

   – Astăzi vreau să mă culc mai devreme, îi spun soției, am avut o zi grea. Voi dormi neîntors.

   Așa că la zece eram în pat și la zece și un sfert dormeam. Când m-am trezit era deja… zece jumătate. Se auzea foarte de aproape sirena poliției…

   – S-a întâmplat ceva! spun nițel speriat. Crezi că prin vecini? 

   – Absolut, îmi confirmă soția. E la vecini, la ăștia de deasupra.

   – Vai de mine, dar ce-ar putea să fie? Sunt doar oameni atât de cumsecade.

   – Cumsecade, dar pun televizorul cu sonorul la maximum. Sunt cam tare de ureche… Hai, dormi!

   Dacă știu despre ce-i vorba, mie nici nu-mi pasă. Așa că am adormit rapid. Pe la unsprezece m-a trezit o altă sirenă. De astă dată sunetul era strident și ondulat.

   – Război? tresar speriat. E alarmă!

   – E alarmă, confirmă nevasta, dar nu e război. De câte ori sare o pisică pe mașina lui Abulafia, se declanșează alarma. Dormi liniștit că în cinci minute încetează. 

   Dacă știu despre ce-i vorba, eu nu-mi fac probleme. Am reluat somnul de acolo unde îl lăsasem. Pe la miezul nopții am auzit un țiuit din acelea menite să-ți spargă urechile. 

   – Pisica!? întreb mormâind.

   – Ce pisică? vrea să știe consoarta.

   – Pisica lui Abulafia…

   – Pisica nu-i a lui Abulafia. Mașina e a lui, pisica e a lui madam Popovici. Dar ce se aude e alarma de la magazinul de zarzavaturi de peste drum.

   – Au pus alarmă la zarzavaturi?

   – Dar ce-ai crezut, că toți sunt niște prăpădiți ca tine? Știi tu ce valoare au astăzi  legumele? Faci tu vreodată aprovizionarea să știi? Ia mai bine și dormi.

   Asta nu e o problemă. Dacă știu despre ce e vorba eu dorm. Și chiar am dormit neîntors. Până pe la patru jumătate dimineața când a venit mașina de la salubritate să ridice gunoiul. Au un talent ăștia să răstoarne recipientele…

   Gunoierii au plecat după un sfert de oră. După alt sfert de oră a sunat alarma la magazinul de zarzavaturi, după altă jumătate de oră pisica lui madam Popovici a sărit pe mașina lui Abulafia și după încă zece minute a sunat ceasul meu deșteptător pe care eu cu mâna mea l-am pus să sune, că dacă tot mă culc devreme…

CUM SĂ SLĂBIM

   „Cum să mâncăm oricât dorim şi să slăbim”. Acesta este numele cursului la care m-am înscris săptămâna trecută, cu toate că, personal, nu am nici un motiv să dau jos din kilograme, ba chiar dimpotrivă… Dar aşa sunt eu, teribil de curios. Secretara cursului m-a privit oarecum ciudat, eram singurul cu greutatea netto aproximativ normală, dar nu a spus nimic. Conferenţiarul ni s-a adresat prietenos, a vrut să ştie cam la ce nivel să vorbească publicului şi, când s-a lămurit, a pus o întrebare care să ne cucerească:

   – Cine nu vrea să mănânce un muşchiuleţ rumen la grătar? 

   Şi tot el a răspuns:

   – Toată lumea! Privim carnea trandafirie din galantar, e atât de proaspătă că-ţi face cu ochiul, dar noi ştim că regula permite furnizorului să suplimenteze pînă la 25 la sută apă. De ce? Ca să câştige în volum, să pară mai multă… 

   – Uite al naibii…

   – Da, numai că apa are tendinţa să se scurgă, nu se ţine. Şi atunci, se pun în carne fosfaţi.

   – Şi noi cumpărăm carne cu fosfaţi ?!

   – Încă nu, pentru că fosfaţii dau cărnii un aspect de gel. Necomercial… Şi atunci, se adaugă proteine care oferă altă consistenţă.

   – Şi asta-i carnea pe care o cumpărăm?

   – Nu, acum carnea este palidă, nu are acea culoare roză, apetisantă. Este momentul când se întroduce o cantitate de nitraţi care îi dau o aparentă prospeţime.

   – Acum e bună de mâncat? 

   – Nu, pentru că şi-a pierdut gustul. Numai după ce se suplimentează cu E-uri, substanţe care-i dau mirosul  şi gustul ştiut, conservante şi altele care păstrează calităţile naturale, carnea e bună de mâncat.

   M-am uitat în jurul meu. Toţi erau evident descumpăniţi. Nimeni nu dorea deloc să mânănce. Cel puţin pentru o perioadă, probabil că nu se vor atinge de carnea astfel prelucrată. 

  Lecţia următoare se ocupă de paste făinoase şi dulciuri.