1 Aprilie 2019 – Milan Kundera 90


Da, astăzi este 1 Aprilie, dar nu e nici o păcăleală, marele prozator – și eseist – ceho-francez chiar împlinește 90 de ani. Mă gîndeam încă de la începutul lunii trecute să nu ratez aniversarea, dar dacă nu era poetul Nicolae Coande să-mi reamintească, e clar că o ratam. Din acest motiv, din multele zeci de articole aniversare din presa din lumea întreagă, îl voi posta pe cel trimis de NC.

Am început să-l citesc pe Milan Kundera la sfîrșitul anilor 70 – începutul anilor 80. Grație lui Luca Pițu și furnizorilor săi. Citisem tot ce apăruse pînă în toamna lui 1990, cînd am ajuns la Paris, inclusiv Nemurirea, apărută spre sfîrșitul anului anterior, dar asta nu m-a împiedicat să-i cumpăr toate cărțile în toamna lui 1990, cînd am petrecut o lună și jumătate la Paris. Acum sînt la zi, am procurat toate cărțile de după aceea, am găsit una la o librărie din Cracovia, alta la Oslo, cîteva mi-au fost aduse de prieteni, mai ales de Mihai Dinu Gheorghiu. Am tot Kundera în franceză, dar și cîteva volume în traducere, de pe cînd aveam relații mai friendly cu editura care îl tipărește aici. Nu le-am luat ca să le citesc, prefer să-l citesc în franceză, inclusiv cărțile apărute mai întîi în cehă, în traducerile autorizate de el, ci ca să stimulez vînzările unuia dintre cei cîțiva autori de romane din secolul trecut și începutul acestui secol pe care îi iubesc foarte mult, sînt mai mulți de 15!

În toamna lui 1990, în timpul acelui sejur mai lung de laParis, l-am și întîlnit pe Kundera în parcul de la EHESS. Mihai avea de rezolvat ceva și eu am ieșit la plimbare. Kundera se primba și el prin parc. L-am recunoscut, l-am salutat, s-a oprit, am schimbat cîteva cuvinte plecînd de la modul cum năp recomandasem, drept un mare cititor de-al său din România. Apoi, ne-am continuat plimbările fiecare în legea lui.

https://quillette.com/2019/03/31/historical-amnesia-and-kunderas-resistance/

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

8 răspunsuri la 1 Aprilie 2019 – Milan Kundera 90

  1. Radu Mârza zice:

    Să trăiască Kundera, să fie sănătos și să scrie în continuare, pentru că avem nevoie de umorul său absolut particular.

    Apreciat de 2 persoane

  2. mihaidg zice:

    Cred ca ti-am povestit ca în decembrie 1986 sau ianuarie 1997 m-am plimbat cu Milan Kundera vreo jumatate de ora, daca nu mai mult, pe strazile din apropierea MSH/EHESS, dupa ce avusese loc „lansarea” uneia din cartile lui. Era curios sa-i povestesc despre ce se petrecea atunci în România. A fost singura data când l-am întâlnit „fizic”.

    Apreciat de 3 persoane

  3. mihaidg zice:

    PS Este de aceeasi vârsta cu Nicolae Tertulian, care a împlinit 90 ede ani în luna martie trecuta.

    Apreciat de 1 persoană

  4. ontelusdangabriel zice:

    la milan kundera se citea curent// ac milan învingea steaua cu 4-0 acum aproape trei decenii/ în finala cupei campionilor europeni/ mai exact 24.05.1989/ era la trei ani după magnifica seară de 7 mai 1986 de la sevilla/ când duckadam apăra patru penalty-uri/ intrând în cartea recordurilor/ la milan kundera se citea curent/ dovadă că gullit și van basten au înscris fiecare câte două goluri/ într-o partidă suspectată de blat/ proprietarul clubului era silvio berlusconi/ pe cai mari cu cele trei posturi private de televiziune/ pregătit nu neapărat de către loja p2/ deși mai știi/ pentru a prelua cu polo di liberta forza italia/ locul lăsat liber de către corupții andreotti craxi et comp/ sigur bunga bunga toată schema/ dreptate ochii închiși cer să te vadă/ cum avea pe frontispiciu odată românia liberă/ atunci ochii erau închiși la anumite abuzuri/ așa cum clerul catolic era magnific sub ioan paul al doilea/ pentru ca acum unii să constate derapaje/ deși scandaluri de pedofilie gâlgâiau ori ținute sub obroc/ știți și dumneavoastră metoo u2 o șansă păcii/ apostazia modernității/ pe care g.c. n-a vrut s-o publice în timpul ieșean/ deși formal d.ș. își dăduse ok-ul/ în fine doar pentru cunoscători/ oricum să arzi cărți în 2019 sub acuza de popularizare a magiei/ e o întinare a memoriei lui jerzy popiełuszko/ triste vremuri/ tristă lume/ mircea mihăieș remarcă onest în românia literară/ preluat de marginalia/ că atunci când li s-a propus unor critici tineri să continue/ sub icr-ul lui patapievici/ edițiile critice dar necroșetate de dinainte de 1989/ unii spuneau că pentru două articole în ziarul x luau cât ar fi primit pentru o ediție de opere complete/ la ce bun cultura atunci/ banii frate contează și la cărturari/ niște șmecheri cu ștaif/ cei mai mulți/ nu e bine să generalizăm/ fiindcă la milan kundera se citea curent

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.