Gata, rîdem! (5). Cu Dorel Schor…


…și alte trei excelente povestiri umoristice, cum ne-a învățat în fiecare week end de o bună bucată de vreme… Și o scurtă și excelentă glumă grafică tot de la el!

SĂ LE FIE DE BINE

   Nu de mult, într-o dimineaţă, Menaşe l-a ajutat pe unul Benedict, care stătea neputincios pe marginea drumului pentru că i se descărcase bateria. Deşi se grăbea şi cu toate că nu-l cunoştea nici măcar din vedere pe individ, Menaşe a oprit, a deschis capota automobilului şi l-a „încărcat” pe respectivul. Mai târziu s-a adeverit că gestul fusese mai mult decât salvator, întrucât acest Benedict era proprietarul unei reţele de magazine de desfacere a salatelor şi tocmai se grăbea la o importantă întâlnire de afaceri.

   Degeaba se spune că nu mai există recunoştinţă şi că în ziua de astăzi toată lumea e egoistă. Nu-i adevărat! Ca dovadă că nu au trecut nici două zile şi la Menaşe acasă a apărut un băiat care i-a transmis Rozicăi o cutie mare, cu două kilograme de salată de icre de scrumbie şi un bucheţel de garoafe, din partea domnului Benedict. Se înţelege că prima impresie a fost favorabilă. Rozica şi Menaşe au apreciat întâi gestul, apoi au evaluat contravaloarea şi abia după aceea şi-au pus problema ce ar putea face cu o cantitate atât de mare de icre de scrumbie…

   – Să punem o parte la congelator! a opiniat Menaşe, dar s-a lămurit repede că soluţia este contraindicată.

   – Să ungem sandviciuri pentru serviciu, felul întâi la prânz şi cina din icre! a încercat din nou, dar a înţeles şi singur că ideia nu rezistă probei practice.

   – Atunci să facem o petrecere şi să-i servim pe toţi cu icre!

   – Bine, a consimţit Rozica, dar trebuie să le spunem de la început că va fi o trataţie modestă, nelegată de niciun eveniment special. Îi chemăm la un pahar de vorbă şi o tartină…

   Chestiunea fiind stabilită, Menaşe a pornit să achiziţioneze ceapă verde, ridichioare şi gogoşari pe post de garnitură la icre, a procurat un coniac sec şi un vin alb, niscaiva măsline greceşti, castraveciori muraţi şi fructe. Rozica s-a dovedit o artistă în domeniul culinar, aranjând şi asortând platourile, ornând în arabescuri tartinele, plasând unde trebuie scobitrile, şerveţelele, păhărelele, tacâmurile. Nu-ţi venea să crezi că dintr-o singură materie primă, adică din icre frecate în ulei, se pot obţine atâtea forme apetisante şi atractive.

   Menaşe a intrat rând pe rând la prieteni şi vecini, i-a chemat pentru miercuri seara la o mică gustare, n-a explicat de ce tocmai miercuri, ce importanţă are ziua, doar nu era să le spună că până sâmbătă sau duminică se alterează salata… Foarte frumos! au spus cu toţii, mulţumim că v-aţi gândit la noi, o să venim cu plăcere. 

   Şi chiar au sosit.

   Salata de icre a avut un succes formidabil, Rozica a fost lăudată, doamnele au cerut reţeta, s-a trecut uşor la alte subiecte, s-a băut, s-a mâncat şi pentru că a doua zi era lucrătoare, musafirii s-au retras la casele lor. Şi o dată ajunşi în propriile apartamente, şi-au spus părerea. Dacă ar fi putut să-i audă, Menaşe ar fi înregistrat următoarele:

   – Ne-au invitat special pentru că icrele au colesterol. Otravă curată…

   – Numai prăjitură de icre n-au avut, ce ideie…

   – N-am să le-o iert niciodată. Pata de la icre iese?

   Dar Menaşe nu putea să-i audă, aşa că în timp ce ştergea farfuriile pe care i le plasa Rozica, spuse entuziasmat:

   – O clipă m-am gândit să nu opresc maşina, că doar eram în întârziere. Cine s-a gândit la icre? Dar, orişicât, dacă omul s-a simţit, măcar să se bucure şi alţii. Imi pare tare bine că vecinii au plecat mulţumiţi… Să le fie de bine!

SALVATORUL

   În urmă cu aproximativ trei ani, într-o marţi (asta ţin minte precis pentru că se spune că marţi sunt trei ceasuri rele), pe la opt dimineaţa, aşteptam disperat să vină autobuzul şi, bineînţeles, autobuzul nu venea. Eram în mare întârziere la slujbă şi riscam chiar să mi se taie o zi din salariu. Şi atunci, spre surpriza mea, a oprit în staţie o motocicletă cu ataş, iar motociclistul, un vecin din blocul de alături, m-a invitat să poftesc. Şi m-a dus până la poarta instituţiei.

   – Domnule dragă, i-am mărturisit deschis, m-ai salvat!

   Mai târziu aveam să regret aceste vorbe. Nu a trecut mai mult de o săptămână şi cineva a sunat la mine acasă pe la miezul nopţii. Era el, tipul care mă salvase.

   – Salvează-mă şi dumneata, a glumit el. Am rămas fără ţigări…

   L-am poftit în casă, i-am făcut  o cafea şi m-am repezit la Menaşe, 

prietenul meu fumător, să cer nişte ţigări. Eram foarte jenat că nu fumez, dar a doua zi am cumpărat pentru el un cartuş de ţigări Kent.

  Altădată, mă întorceam de la servici şi m-am auzit strigat de la una din mesele

risipite pe trotoarul unei cafenele.

   – Bună, bună, am răspuns vesel, recunoscându-l pe salvatorul meu, care îmi făcea semne insistente:

   – Vino să serveşti ceva cu noi!

   Erau vreo şase inşi masivi, tatuaţi pe braţe şi cu mustacioare subţirele. 

   – Amicul meu, m-a prezentat vecinul. Dacă o să vă povestesc cum l-am salvat,  n-o să mă credeţi…! O băutură? o gustare? o ţigare? Ceva tare?

   Mă simţeam copleşit. Am spus că mă grăbesc, dar ceva simbolic, ceva mic, micuţ o să servesc…

   – Şuarmă la toată lumea, a comandat amicul generos. Şi trei sticle din vinul cel mai bun. Cafele mici şi tari, chelner.

   Am stat cu ei vreo patru ore, nu am putut pleca decât explicând că am rând la dentist. Bineînţeles, eu am plătit… La urma urmei, tipul mă salvase, îi eram îndatorat. 

   Nu trecu multă vreme şi am constatat că sunt cunoscut în cartier ca un cal breaz. Intram la băcănie şi femeile însărcinate îmi zâmbeau complice:

   – Tu eşti cel salvat ? Norocosule…

   La bancă, când ajungeam la ghişeu, funcţionarul mă asigura:

   – Dumneata eşti cel salvat de… Mare, mare noroc ai avut!

   Şoferii de linie, copiii de grădiniţă, clubul pensionarilor, zarzavagiul din colţ, profesorul de sport, poliţistul de cartier, ginecologul de peste drum, agentul de asigurări, toţi mă întrebau de sănătate şi de felul în care fusesem salvat. Erau câteva variante. După unii, se întâmplase pe şosea, după alţii, în timpul unor manevre militare… Sau în străinătate, în munţi sau pe mare… Nu se ştia exact nici cum anume…, îmi donase sânge, se aruncase după mine în foc, sau într-o fântână… Principalul era că mă salvase.

   Şi atunci, mi-am retras economiile, am făcut un împrumut bancar şi am cumpărat un automobil modern, o bijuterie de maşină, cadoul meu pentru salvator. Ca să mă plătesc…Şi să scap… Chiar le-am spus unora care mi-au pomenit despre salvator:

   – I-am făcut omului cadou o maşină nouă!

   – Am auzit, mi-au spus tipii plictisiţi….Una mică!… Meschin mai eşti…


… NOROC SĂ AI !

   Aţi auzit povestea lui Aurel Roşcovanu?

   Douăzeci de ani a lucrat conştiincios, nu a lipsit nici o zi de la lucru, puteai să-ţi potriveşti ceasul după programul lui, atât era de punctual… Şi deodată, după douăzeci de ani, se scoală într-o dimineaţă fără chef de serviciu, se gândeşte că n-o să se facă gaură în cer dacă o dată în paşte o să tragă chiulul şi el, aşa cum fac atâţia alţii şi nu-i dă nimeni afară de la slujbă… Aşa că Aurel Roşcovanu rămâne acasă, îşi face o cafea, se bagă înapoi în pat şi „citeşte” o revistă porno, ca orice burlac de vârsta doua.

   Şi ce credeţi?  Tocmai în ziua aia s-au gândit să-l viziteze hoţii, să-i fure nişte dolari pe care îi ţinea în frigider într-un borcan de muştar. Da! Dar Aurel Roşcovanu era acasă, la chestia asta nimeni, nu se aştepta, cu atît mai puţin hoţii. Nu se aşteptau ca Aurel, care nu era acasă niciodată, tocmai atunci să fie…

   – Ce noroc formidabil!!! Să fie acasă!

   – Da, şi pentru că l-au găsit acasă, au băgat în el un cuţit!

                                                 *

   Dar povestea lui conu’ Bercu o ştii?

   Conu’ Bercu nu a fost niciodată un om bogat, până în urmă cu vreo doi ani când a primit o moştenire grozavă.  De la cine? Habar n-am şi m-aş mira dacă chiar el ar ştii exact. Dar de atunci lumea îi spune „conu”. Pe scurt, după ce a primit moştenirea asta, Bercu s-a hotărât să se lase de serviciul lui la Supersol, secţia legume şi fructe şi a început să joace la bursă. Cumpăra ieftin, vindea scump, ştiţi voi cum vine chestia asta…

   – La modul teoretic.

   – Ei, dar Bercu devenise un mare specialist, avea şi noroc probabil, a ajuns să manevreze milioanele ca mărunţişul. Şi deodată, în urmă cu câteva luni, se întâmplă prăbuşirea de la bursă, criza mondială.. Au fost oameni care s-au speriat, au vândut repede totul, au pierdut în două zile averi adunate în luni şi ani… Iar Bercu avea tocmai nişte acţiuni din astea care s-au prăbuşit! 

   – Săracul…

   – Da, dar el n-a vândut nimic. Şi după zece zile, acţiunile au început din nou să crească, după alte zece zile erau chiar mai bune ca înainte.

   – Ce inspiraţie, domnule…

   – Care inspiraţie? Bercu făcuse un infarct când acţiunile au pierdut din valoare şi de atunci era în spital la secţia de reanimare cardiacă…

   – Ce noroc fantastic, totuşi! Şi un infarct trebuie să ştii când să-l faci!

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Gata, rîdem! (5). Cu Dorel Schor…

  1. Radu Mârza zice:

    Multe bancuri s-au mai făcut cu sida…

    Apreciat de 1 persoană

  2. ontelusdangabriel zice:

    jacques paganel devine îngândurat// tristă soartă a celor care publică știință/ în aceste vremuri viermuitoare/ dar scientometria nu uită și nu iartă/ e comparabilă cu big brother/ are aprehensiuni și paradoxal/ cunoaște periodice accese de maladie alzheimer/ este cotată publicația aceea/ câți cititori autorizați s-au pronunțat despre text/ ai completat corespunzător fișa de evaluare/ ești cuprins în programul de cercetare x/ ai granturi gnostic-gnoseologice/ la câte simpozioane naționale și internaționale ai participat/ ți-ai completat corect cv-ul/ câte pagini de lucrări ai acumulat/ cine te-a citat în cărți periodice colocvii/ în felul său un ascet e savantul/ iar prin comparație artistul apare drept un pervers polimorf/ numai om de știință să nu fii/ în epoca progresului

    Apreciat de 1 persoană

  3. Om de știință e nasol oerixăns, fie Inchiziție, fie progres…

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.