Jurnal de pîrît (5). Bunele efecte ale Răului


Iată că relativul șomaj în care mă ține deocamdată dosarul mă pune pe compus un fel de filosofeme! Să mă ajute Cel de sus să nu mă transform cumva în vreun filosof!

Jurnal de pîrît (5). Bunele efecte ale răului

 

Regretatul meu tată, poate sufletește cea mai bună persoană pe care am cunoscut-o în viața aceasta, avea o vorbă care, la prima vedere pare un fel de truism, de concentrat al înțelepciunii populare, „viața e complexă, tovarăși!”. Și chiar este un truism, doar că el o folosea în legătură cu situațiile care interveneau pe neașteptate, cu consecințele neprevăzute ale unor acțiuni și presupuneri care excludeau în principiu surprizele, cu ceea ce un serial de televiziune numea întîmplări cu final neașteptat. Și folosea vorba aceasta în cele mai diverse împrejurări, de la pierderea unei persoane apropiate, încercînd astfel să-și mascheze durerea, pentru că era un om exagerat de pudic, și pînă la golul venit pe neașteptate din partea echipei mai slabe într-un meci de fotbal dintre două echipe de valoare sensibil inegală. Cu timpul, numărul persoanelor pierdute s-a mărit, pe cînd de pasiunea pentru fotbal s-a lecuit pe la 50 de ani, lăsînd-o în seama mamei! Adesea, folosea vorba cînd era cuprins de perplexitate de efectele bune ale unor fapte sau întîmplări rele sau dimpotrivă, de situațiile aflate în simetrie inversă.

Mi-a venit replica aceasta în minte datorită unor situații prin care trec de aproape o lună. Moartea lui Amos Oz, un scriitor care îmi place foarte mult, dar pe care nu l-am întîlnit vreodată, moarte care m-a afectat de parcă mi-ar fi fost un foarte bun prieten. Pe cînd se întâmpla asta, am aflat vestea cu procesul deloc filosofic pe care mi l-a intentat un filosof. Sigur că pentru mine asta nu era o veste bună, mai ales că nu cunoșteam detalii și nici măcar motivul, dar vestea a funcționat ca o diversiune perfectă, care mi-a mișcat puțin gîndurile de la plecarea lui Oz. Aici ar fi vorba despre efectele pozitive ale răului. Acum o săptămînă, am pierdut un vechi și bun prieten, fără a mai pune la socoteală că este vorba despre un mare poet. Dar tot atunci, am aflat și primele informații despre cazul meu judiciar, am început să bănuiesc de unde mi se trage, iar după cîteva zile, am aflat ce mi se reproșează și ce mi se cere prin acțiune. Și asta a avut iarăși un efect cumva diversionist, mi-a abătut oleacă gîndurile de la durerea cu adevărat importantă. Da, efectele pozitive, benefice ale răului! Nu este vorba despre îngrijorare, știu că am dreptate și nădăjduiesc să-mi demonstrez dreptatea în instanță, este vorba despre un sentiment de straneietate provocat de situația în sine. Sigur că știu că nu pot exclude surprizele, în fond, și judecătorii sînt oameni, nu roboți ai dreptății, și cum spune o veche și înțeleaptă vorbă, nimic din ce e omenesc nu le este străin. Pot să prefere filosofia poeziei, se pot simți mai aproape de oamenii ursuzi decît de cei voioși, pot da sentințele vinovat sau nevinovat după o ecuație personală. Dar nu asta contează, sînt în fond cîteva instanțe la dispoziția justițiabilului care am ajuns fără voie.

 

De vreo două zile nu mai am noutăți despre situație, nici nu mai aveam cum, cum nu voi avea o lungă perioadă de-acum înainte. Prin urmare, caracterul diversionist al acesteia s-a efasat, efectele bune ale răului au dispărut. Sînt iarăși în fața problemelor mele adevărate. Știu acum că, exceptînd puținele cărți încă netraduse, nu voi mai putea citi cărți noi de Amos Oz, știu acum că nu-mi voi mai revedea bunul prieten vreodată. Sigur,știu și că, chiar la vîrsta mea, nu chiar atît de fragedă, mai pot să apară pasiuni literare noi. Cum știu că mai am cîțiva prieteni. Numai că nici scriitorii, nici prietenii nu sînt substituibili, fiecare este unic și nu are cum să nu-ți lipsească cînd pleacă…

Dimineață m-am trezit la 4.30. Nu sînt insomniac, dar am un program atipic de somn, așa ca românul atipic. Este o oră la apropierea căreia mai degrabă adorm decît mă trezesc. Dar e drept că am adormit mult mai devreme decît se întîmplă după programul meu obișnuit. Am deschis ochii cu imaginea prietenului meu pierdut în față, cum se întîmplă adesea să mă trezesc cu imaginea tatei în perioada aceea de dinainte de a intra în somn. Poate pentru că azi se face o săptămînă de cînd el a plecat și a vrut să-mi dea un semn de acolo unde este acum. Poate a vrut să-mi spună că e alături de mine, ceea ce, cu indefectibilul său simț al dreptății, nici n-ar fi de mirare. Poate din alte motive, nu știu. Ceea ce știu acum cu acuitate este că nu vor mai fi cărți noi de Amos Oz, că nu-mi voi mai vedea prietenul niciodată, nu în această lume. Și mai este și palida consolare că există recitirile și că prietenul meu ne-a lăsat o mulțime de poezii minunate în dar…

 

12 Ianuarie 2019, în Iași

DSCN2260

 

Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

48 de răspunsuri la Jurnal de pîrît (5). Bunele efecte ale Răului

  1. Eu cred că veți avea de câștigat, chiar dacă judecătorii vor fi filozofi, ca să zic așa. Deși cred că veți avea succes în instanță, pentru că nu ce vrea domnul respectiv este imposibil, adică să vă impună să credeți ca el. Pentru mine oameni ca el sunt într-o zonă psihologică și logică de care sper să mă păzesc.
    Prietenii vin și pleacă, dar cel mai important, cred eu, este că au fost în viața noastră. Considerați-vă norocos că ați avut prieteni. Vorba unui filozof verde: ”Mourn them do not. Miss them do not.”

    Apreciat de 1 persoană

  2. Erată: ”pentru că ce vrea”

    Apreciază

  3. Frumos text. Cu o precizare. Cînd un om drag, dispărut, îți apare în vis, înseamnă că îl mai vezi în viața asta încă. Visul e și el viață din viață. 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  4. Coande zice:

    Filosoful e cineva cu sistem (a), dar sunt si filosofi ai fragmentului. Cioran, care nu gandea putin, spunea ca prefera sa fie Privatdenker.
    Tu-ntr-acolo sa tintesti!

    Apreciat de 1 persoană

  5. InimaRea zice:

    Am pus asta și pe fb. Poate mă mănîncă-n cur…

    Văd că nu stîrnește vreo reacție interviul acesta deși-i vorba despre doi intelectuali români de marcă, ajunși la cuțite… juridice. E-adevărat că nici contexul nu ajută, numărul fiind dedicat memoriei lui Brumaru, recent plecat dintre noi. Dar, oricît de tristă, vestea morții sale nu excede sfera normalului, poetul era deja octogenar. Așa că tristețea-i mai mult din obișnuința noastră de a cinsti memoria unui artist, decît din pricina vreunei injustiții – divine, omenești, nu contează.
    Cu procesul intentat lui Antonesi, e altă tristă poveste, din actualitatea imediată dar și nedeterminată-n timp decît tot de-o veste, cum cea despre Brumaru. Cîtă vreme sîntem vii, însă, e normal să ne preocupe – cel puțin în aceeași măsură – și ce ne privește ca trăitori care mai au de așteptat pînă la ”trista veste a morții lui…”. Or, aici ne privește pericolul de-a spune adevărul – ori ceea ce e luat drept adevăr – despre ce mai e pe la noi, ori despre ce s-a făcut cîndva și cum s-a făcut. Un pericol real fiindcă nu-i de glumă să te pomenești că te pune unul să-ți vinzi casa fiindc-ai spus despre el ceva ”ce spune toată lumea”. Pericol mai mare pentru cei ce cred – cum Liviu Antonesi crede și-acum – că ”gura lumii, slobodă”, că-i garantat constituțional dreptul la liberă exprimare. Pericol tot mai mare – deși ignorat aparent – de cînd cu netul, cu rețelele de socializare tip blog ori fb (twiter etc) unde oamenii-și dau drumul la gură și spun ce le vine, fără grija c-ar putea-o păți într-o bună, zi, că se trezește vreun vituperat să-i dea-n judecată pentru calomnie. Dreptu-i că mai acționează ”poliția fb” – de pildă – dar sancțiunea-i doar un fel de mustrare pentru comportament inadecvat. Chiar Liviu Antonesi a pățit-o, și chiar a renunțat la fb, fiindc-a socotit absurd felul în care s-a raportat la niște postări în care el reproducea opere de artă dar ”poliția” le-a considerat indecente.
    Pentru mine-i de-a dreptul ridicol faptul că aceiași oameni, care se vaită că’s supravegehați de Big Brother, lasă dracu’ orice precauție cînd se lansează pe net, dar au grijă ce vorbesc la telefon. Ori poate că n-or fi tot aceiași dar, una peste alta, cam așa arată comedia umană la care asistăm.
    Deci, Gabriel Liiceanu și Editura Humanitas l-au chemat în judecată pe Liviu Antonesi, pentru afirmații publice calomnioase, cerînd 50 000 de euro daune morale. Pîrîtul e-n situația de a proba că nu’s calomnii următoarele: că Editura Politică s-a privatizat și-a devenit Editura Humanitas; că asta s-a făcut prin două acte normative, din care unul e semnat de ministrul Culturii de la acea dată, Andrei Pleșu; că același Gabriel Liiceanu face parte din grupul ”intelectualii lui Băsescu”, care-au beneficiat de mari avantaje materiale datorită obedienței pe care i-au arătat-o; în fine, că Editura Humanitas fentează Fiscul cu scutiri de plată a impozitelor datorate, ceeace este incorect – moral – față de de alte edituri, incapabile de-ține obține așa înlesnire, și față de practica liberei concurențe (liberă dar și loială) de pe piața cărții. At last but not least (probabil) Antonesi îi reproșează lui Liiceanu faptul că n-a luat atitudine atunci cînd Băsescu a afirmat că preferă tinichigiii, intelectualilor; și-atunci cînd același Băsescu și-a făcut mezina europarlamentar.
    Aparte, eu nu i-aș fi reproșat șohan asta, lui Băsescu, fiindc-a creat un ideal moment de-a se face de rîs, doar ne mai amintim ce prilej de glume a fost prestația celei poreclite Ebba. Cui nu-și amintește, îi dau exemplul Veoricăi de azi, care-i tot pe-acolo cu prestația publică. Dar aș reproșa asta – și-am și făcut-o, la vremea respectivă – concetățenilor mei care-au tăcut chitic la așa manifestare disecreționară a președintelui Băsescu, la așa probă de dispreț al democrației – de la cea de partid, pînă la cea promovată de UE. Printre aceștia, ”intelectualii lui Băsescu”, dintre care s-a remarcat Gabriel Liiceanu epithalamic. Dar, iată, eu nu spun că zelul său a fost interesat ci chiar presupun c-a fost vorba de-o sinceră admirație a unui filosof patentat, față de-o așa promițătoare mlădiță a președintelui în funcțiune. De altfel, dlui era tot așa admirativ și față de Elena Udrea, ceea ce mă face să cred că filosofia lui Heidegger ajută decisiv la dreapta prețuire a ”femeilor adevărate”. Că Ebba n-a confirmat speranțele puse-ntr-însa, altă poveste. Eu o prefer în varianta tristă, în care Liiceanu deplînge filosofic inconstanța Femei, pe motivul La donna e mobile. Ce apăsare-i produce trista soartă e Elenei Udrea, nu m-aventurez a mai presupune dar simt eu că omu’i negru de supărare, că suferă-n tăcere pentru aceste pariuri politice pierdute. Așa-l văd eu, sensibil – și-asta, de cînd l-am auzit la un tîrg de carte – acum vreo 15 ani – povestind cu-amărăciune cum a fost el nevoit să mănînce pâine cu marmeladă, în copilărie. De m-am și bucurat ca un copil, că n-a fost nevoit să mănînce mămăligă cu marmeladă – ori goală – că l-am fi pierdut și-am fi rămas în veci neconsolați.
    Ei, eu cred că frustrarea din copilăria-i chinuită de marmeladă este motivul adînc al pornirii sale justițiabile de azi. Omul nu mai suferă injustiția, nu mai suportă nedreptăți de felul celei cu care-i scot ochii atîția oameni, de cînd s-a pricopsit ca director – apoi proprietar – al Editurii Humanitas. El vrea – și mi se pare normal să vrea – să i se recunoască meritele culturale, iar nu să fie blamat ca o lichea, cînd tocmai el a lansat Apelul către lichele. E drept că se referea la alt tip de dar știm cumu’i, nu vorbești de funie etc.
    https://www.observatorcultural.ro/articol/liviu-antonesei-dat-in-judecata-de-gabriel-liiceanu-editura-humanitas/

    Apreciat de 2 persoane

    • Mulțumesc frumos, pare un comentsriu pentro OC. Da, acolo lipsesc reacțiile drocsmdaată, dar în restul media aș spune că-s prea multe! N-aș pune în opoziție/ contrast vestea plecătii lui Emil cu nenorocitul ăsta de proces…

      Apreciază

  6. neamtu tiganu zice:

    Eu am spus de la inceput ca acest proces va avea un efect extrem de favorabil intregii culturi romanesti. As face chiar o paralela cu duelul lui Puschin, duel care i-a dat ocazia lui Lermontov sa scrie acel minunat poem, Смерть Поэта. Se stie ca un artist se manifesta plenar daca ii e foame sau daca e atins de ceva puternic, foame, moarte, boala, iubire, tragedii politice, nationale, sau, in cazul nostru, un proces. Deci ma astept la multe pagini memorabile care vor ramine in memoria literaturii.

    Ca om al cifrelor as vrea sa subliniez altceva si anume valoarea onoarei d-lui filozof Liiceanu, adica cit cost aaceasta onoare? Dupa cum stim acuza e „am lezat onoarea și demnitatea d-lui Gabriel Liiceanu și imaginea firmei Humanitas”. Pt asta se cer 50000 euroi. Buun! Nu se specifica insa cit din astia 50000 sunt onoarea d-lui si ce parte e imaginea. Ce e mai scump, filozofic vorbind, onoarea sau imaginea firmei? Adica daca ar fi sa-mi vind onoarea cit as cere pe ea. E si o treaba de incredere in sine, as zice ca cineva care e absolut convins de onoarea lui, ar zice ca asta e, pur si simplu, nenegociabila, ca nu si-ar da onoarea nici pe cea mai mare avere din lume. Imaginea unei firme mi se pare mai importanta, daca se afla ca aceasta firma a fost obtinuta prin excrocherii, ca cultiva nepotismul, ca contabila firmei e sotia unui mult publicat de aceasta editura, ca firma a avut probleme financiare, ca e amestecata intr-un lung sir de combinatii ICR, presedentie, influenta politica etc. pai atunci firma isi pierde clientii.

    Deci as presupune ca din cei 50000, circa 30000 sunt pretul imaginii si ramin 20000 pretul onoarei d-lui filozof, cu alte cuvinte dinsul ar fi dispus sa-si vinda onoarea cu aceasta suma. De aceea, daca as fi avocat, as imparti acuzele in doua, onoarea si imaginea sa fie tratate separat.

    P.S 50000 e cu TVA sau fara? Sunt impozabili acesti 50000?

    Apreciat de 1 persoană

    • neamtu tiganu zice:

      cu totul altceva ar fi daca filozoful ar zice cer daune de xxx euroi pe care-i voi dona unei asociatii de caritate, sau ar zice cer un simbolic un leu pt ateneu, ar fi ceva elegant, frumos

      Apreciat de 1 persoană

    • Ha, ha, ha! Memriabilă intervenție Neamtzule Tziganule, pentru că și eu am curiozitatea asta! De altfel, una din gafele acțiunii desechise este că nu se precizează cum se împarte prada, iar curtea a cerut precizări. Reclmanții au achitat și greșit taxa de timbru, au depus 120 de lei, or taxa de timbru e dependentă de statutul părțilot care au deschis acțiunea…

      Apreciază

      • Pașcalău Gheorghe zice:

        Și iată-vă înscris la cursurile de ,,drept”… Dacă tot vă încredeți în ,,bula” sfaturilor prietenilor, asigurațivă că sunt solidari și la eventuala pedeapsă pecuniară. Logica curentă, bunul simț, dreptatea,nu au valoare într-un proces. D-l rector T. T. (în care d-na AMP are ,,încredere deplină”) v-ar putea ,,lămurii” (așa ca între ieșeni). Kafka? Așa am simțit și eu, pe propria piele!

        Apreciat de 2 persoane

      • Problema ar fi căeu n-am încredere î dl recor cu pricina. Ceea ce e car acum este că indiferent de rezukatrukl confruntăii judiciare, am cîștgat deja partida, iar filosoful național e pus acolo unde merită… Restul chisr bu conteaxă…

        Apreciat de 2 persoane

  7. păi da zice:

    ianuarie 2019, rezumat emotional

    – emil brumaru – amos oz +liiceanu= zero
    –>

    liiceanu= emil brumaru+ amos oz

    –>

    avem valori

    Apreciat de 1 persoană

  8. Mihaela Grancea zice:

    O sa adaug pe fb si partea aceasta de jurnal. Despre efectele benefice ale raului stiu si eu cate ceva. Va inteleg. Si..priviti relaxat. Este un proces care va intra in istoria literaturii romanii. Ganditi-va ce rau s-a simtit Caragiale cand a fost facut plagiator. A fost o conspiratie in spatele acuzei. Porcesul a fost corect, dar Caragiale era prea scarbit. Si stim urmarea.
    Se intampla ca persoanele decedate sa ne apara ca un flash. Inseamna ca aveati cu E Brumaru o relatie speciala. Rugati-va pentru sufletul marelui poet. Mi-au mai povestit si alti oameni astfel de secvente. Da, sunt si cele 40 de zile..
    Eu am fost asa de trista cand a murit Zoe Petre…si dupa o zi…a murit si tata. Da, culmea, am dus mai usor povara mortii tatalui meu.

    Apreciat de 1 persoană

  9. alin7130 zice:

    Liiceanu are nevoie de bani.Restul…
    ” Restul chisr bu conteaxă” vorba lui master 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  10. Lili Craciun zice:

    Interesant în procesul acesta ar fi ca pîrîciosul să depună actele care au stat la privatizarea editurii și a acordării ulterioare de facilități fiscale. În fond, dacă n-are nimic de ascuns… 😀 Sau instanța, în virtutea rolului său activ în aflarea adevărului, să ceară aceste acte. Visez.

    Apreciat de 1 persoană

  11. Vlad Slavoiu zice:

    1. Mie unul tot nu mi-e clar anume ce ii imputa dl Liiceanu dlui Antonesei si in ce temei.

    2. Editura Humanitas a fost infiintata in februarie 1990 printr-un ordin al ministrului Culturii de atunci, dl Andrei Plesu, ordin care nu pare sa contina nimic gresit (cu exceptia unei erori gramaticale). Era o editura de stat (subordonata ministerului respectiv), care a preluat patrimoniul Editurii Politice (a carei existenta inceta cu aceasta ocazie) si la directia careia, prin acelasi ordin, a fost numit dl Gabriel Liiceanu.

    3. In februarie 1991, editura a fost transformata,printr-o hotarare de Guvern, in societate comerciala cu raspundere limitata, societate care – desi legea in baza careia aceasta hotarare a fost data prevedea ca societatile astfel infiintate au la inceput, un unic proprietar: statul – era detinuta, de la bun inceput, in proportie de doar 23,5% de stat, respectiv de 27,5% de cetateni romani (directorul editurii si, cred, angajatii ei) si 49% de doi francezi. In plus, din partea subscrisa de el, statul a pus o treime la dispozitia Agentiei Nationale pentru Privatizare, in vederea derularii viitoare a respectivului proces.

    4. Imediat dupa infiintare (in 30 de zile de la), statul a avut obligatia de a-si varsa in noua societate intreg capitalul subscris; ceilalti participanti varsau initial aproximativ o treime din contributia lor, urmand sa se achite de restul obligatiei pana la finalul lui 1991.

    5. Aceasta este, in rezumat, povestea aparitiei SC. „Humanitas” si, totodata, povestea inceputului privatizarii unitatii economice de stat „Humanitas”.

    Apreciat de 1 persoană

  12. PETRE GRIGORESCU zice:

    CHIAR De unde şi „DAR-ul adversativ” şi „Bunul Răului”.
    Urmăresc şi eu de undeva, mai nou „Războiul intelectualilor” citind pe ici pe colo şi aici
    Jurnalul amarpîrîtului şi comentariile,
    fiind evident, în acest conflict de baltă, de partea L(os) A(ngeles)-ului.
    Sînt surprins de „axiome” intelectualiciste scoase din job-en, de stilul : „viaţa este insuportabilă după o vîrstă” (nu se spune nici cît de insuportabilă şi nici de la ce vîrstă, căci ar trebui să fie subtilînţelese !)
    care nu sînt deloc valabile decît pentru unii care vor să fie nu doar „interesanţi”.
    Dar fie, fiecare are voie să spună ce[nu]-i trece chiar prin cap, prin creier, şi prin minte eventual.
    Apoi, chestia cu „tot răul spre bine” este într-o lume normală, în general, valabilă, DOAR CĂ :
    la „noi” normalitatea nu prea mai există demult, şi totul depinde de natura şi perversitatea Răului.
    În plus mai este vorba şi despre în„spre binele” Cui ?
    Dar cum natura viscerală a „disidentului” este să facă bine cu orice preţ Adevărului şi Cinstei, a se vedea undeva mai jos mărturiile despre diversele sacrificii, nu prea înţeleg de ce împricinatul nu abordează „polemica” actuală ca o superbă ocazie întru afirmarea Adevărul, şi tocmai nu doar unul personal, ci Adevărului de care are atîta nevoie societatea românească în luptă cu balaurii intelectuali ai Sistemului.
    Aş putea spune că i s-a oferit „eroului nostru”, ca pe tavă, un DAR !
    Tehnic vorbind mai rămîn : Morile, Vîntul, Timpul.
    A! era să uit, şi PAUL GOMA !

    Apreciat de 1 persoană

  13. Despre Opera zice:

    Mă întreb de ce nu acordă un interviu și dl Gabriel Liiceanu?

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.