Jurnal de pîrît (4). Gînduri despre onoare


Cum nu sînt evenimente pe frontul juridic și nici nu cred să fie o bucată bună de vreme, mintea dă ocol în jurul situației, poate cu speranța să o înțeleagă… Poate o va înțelege în cele din urmă. Pe lîngă micul meu eseu, voi atașa și un link spre un articol al scriitorului Cezar Straton, din Monitorul de Suceava, care, fără să fi existat vreun schimb de opinii între noi, pare să se intersecteze cumva cu gîndurile mele. Ce coincidență benefică! Textul lui CS are avantajul că este probabil mai puțin subiectiv decît este, prin firea lucrurilor, al meu…

 

Jurnal de pîrît (4). Gînduri despre onoare

 

În viața asta, deja atît de lungă încît uneori mă plictisește – noroc că există muzica, cîțiva prieteni, cărțile, dragostea și alte cîteva lucruri – am avut parte de multe plecări și renunțări. Am înregistrat vreo douăzeci de demisii și mai multe refuzuri de a beneficia de privilegii. În toate ocaziile acestea am avut de pierdut, cel puțin în conformitate cu gîndirea comună, care, uneori, nu s-a ferit să mă eticheteze drept prost. Din punctul de vedere comun, gîndirea comună are dreptate! Prin acele gesturi am pierdut poziții, am pierdut avantaje și chiar privilegii, am pierdut adesea și bani. Voi da mai la vale și cîteva exemple, ca să se vadă că, măcar din punctul de vedere al gîndirii comune, am pierdut mult. Doar că toate acele gesturi au fost făcute din motive de principiu și în raport cu valoarea la care țin mai mult decît la libertatea personală, mă refer la onoare. Și, cu timpul, mi-am dat seama că prin onoare nu cîștigi decît onoare, pentru onoare plătești, cu pozițiile tale, cu bunurile tale existente sau viitoare, cu timpul tău, cu nervii tăi. Majoritatea oamenilor socotesc că prețul este prea mare și preferă să renunțe. Eu cred că, oricît de mare ar fi prețul, el trebuie plătit, dacă chiar ții la onoarea ta.

Între 25 decembrie 1989 și 20 și ceva ianuarie 1990, am făcut parte din conducerea țării, nu într-o poziție foarte înaltă, șeful secției Animare culturală – Tineret, parte a Comisiei culturale a CFSN, condusă de Ion Caramitru. Cînd FSN a anunțat participarea la alegeri, lucru pe care l-am auzit seara la TVR, deși fusesem toată ziua în sediul puterii politice!, am demisionat, au făcut-o și alții, nu foarte mulți, cei mai mulți au preferat să-și amenajeze viitorul. Mie mi s-a părut un gest de onoare să plec dintre niște mincinoși, care afirmaseră că nu sînt decît o putere provizorie. Dar, poate mai mîndru sînt că am condus România pe banii mei! Fiind ieșean, am făcut naveta spre București luna aceea. Cum am plecat precipitat, am lăsat în birou toate actele privind cheltuielile mele cu drumul, cazarea, mîncarea etc. Noi conduceam țara, dar nimeni de acolo nu știa cum se decontează cheltuielile. Asta e, patria să fie sănătoasă!

Cînd a apărut legea aceea cu avantaje pentru „revoluționari”, tot felul de luptători din ăștia au tras de mine să-mi fac dosar. Ca și în primul caz, este limpede că aveau nevoie de un paravan, așa mai disident. Bineînțeles că am refuzat. Mai întâi, pentru că la Iași n-a fost Revoluție, ci bătaie cu bulgări de zăpadă. În al doilea rând, pentru că tot ce am făcut și am îndurat eu pînă în decembrie 1989, nu am făcut cu gîndul la avantaje, privilegii, statui și decorații viitoare – și mă bucur că nu m-a decorat nimeni vreodată -, ci numai pentru a-mi liniști biata mea conștiință individuală și a nu-mi fi rușine de fiica mea cînd avea să crească și poate să mă întrebe „dar tu ce-ai făcut în toată nebunia aceea?”. Am refuzat prin urmare și am renunțat la o mulțime de avantaje de toate felurile – spații comerciale, suprafețe de pămînt, indemnizație destul de mare, bașca altele. așa, mai pe lîngă lege.

În decembrie 1995, am demisonat, tot din motive de principiu, din Uniunea Scriitorilor, Consiliul acesteia și de la conducerea revistei „Convorbiri Literare”. Puteți calcula și singuri care au fost pierderile în ce privește poziția socială, puterea din lumea literară, salariul etc. Ca să nu mai spun că dacă acceptam să fac un compromis și rămîneam în USR, beneficiam acum de suplimentul de 50% la pensia mea modestă, chiar foarte moderată. Dacă adaug și banii din indemnizația de revoluționar, aș fi ajuns aproape de nivelul ultimului meu salariu, care a fost destul de decent. Cum eu am preferat să fiu de partea onoarei, așa-mi trebuie! Are dreptate și gîndirea comună cînd mă socotește un prost. Cei mai amabili spun că sînt un român atipic. Tot e bine că mă mai socotesc totuși român…

De bună seamă, am avut de pierdut și cînd am demisionat din conducerea Alianței Civice, și din conducerea Județului și a PAC, și din conducerea unei edituri sau din Senatul Universității. Odată, mi s-a oferit o mită uriașă ca să aprob privatizarea unui activ serios subevaluat. M-am amuzat două ore la o cafea cu „negociatorii”, i-am băgat în mamele lor, m-am dus la birou și am respins-o. Mita era uriașă pentru că se știa că nu accept nimic peste o cafea, un pahar de apă, un strugure. Au mers pe ideea că tot omul are un preț. Ei, bine, le-am arătat că eu sînt neprețuit! Nu mai fac socoteli, că s-a spăriet deja gîndul! Nu am făcut rememorările acestea pentru a mă autoglorifica sau a mă da ca exemplu. Despre ce autoglorificare poate fi vorba, doar am recunoscut că sînt un prost! Și cui aș putea servi de exemplu în lumea aceasta a tuturor lașităților, compromisurilor, „do ut des”-urilor? Altul a fost scopul meu, acela de a arăta că viața noastră se poate scurge în tot felul de chipuri. De ce acum? Pentru că o persoană vrea să-și refacă onoarea știrbită pe banii mei, pe care nici nu-i am, probabil și din pricina prostiei mele. Asta înseamnă că vrea de fapt să plătesc cu onoarea mea. Ei, bine, majestate, aiasta nu se poate! Asta nu se va întîmpla nici cu prețul vieții mele!

https://www.monitorulsv.ro/Prin-padurea-de-cuvinte/2019-01-11/Ciudat-adevarul-poate-supara-un-filosof

DSCN2260

 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

46 de răspunsuri la Jurnal de pîrît (4). Gînduri despre onoare

  1. Virgil zice:

    Domnule Profesor, Cine va stie, va stie pur si simplu fara sa mai fie nevoie sa faceti o trecere in revista la ce ati facut sau mai bine spus la ce nu ati facut.

    Imi spunea candva un profesor (culmea o lichea din punct de vedere al caracterului ) ca
    „Caracaterul nu este intodeauna proportional cu eruditia” . Pur si simplu ati avut ghinionul sa va loviti de un „caracter” si cumva trebe sa va duceti crucea. Am totusi feelingul ca se va sfarsii cu bine.

    In anii de gratie 1990 domnii LIiceanu si Plesu erau pe lista mea de „idoli” datorita Pnctului 8 si „Apelului pentru lichele. Dupa Mineriada statuia domnului Plesu a inceput sa se „cocleasca” dupa ce a refuzat sa demisioneze.

    Cand Traina Basescu a ajuns presedinte pur si simplu am realizat ca statuile erau fake si am avut o mare dezamagire cu privire la alegerile din tinerete. Asta este viata merge inainte

    Apreciat de 2 persoane

  2. Ion Fercu zice:

    Eseul, emblematic, va ramane in istorie. Cezar Sraton a sintetizat minunat.

    Apreciat de 1 persoană

  3. Lili Craciun zice:

    Liviu dragă, voiam să scriu o carte despre cîte posibile avantaje am respins eu sau/și Virgil înainte de 1990 sau după. Și cîtă sărăcie a însemnat să ne păstrăm acea demnitate pe care tu o numești onoare. Discutam prin noiembrie despre asta cu el. Eu mă distram: ”Am să numesc cartea ULTIMII DOI PROȘTI AI ROMÂNIEI.” Cred că trebuie să renunț la ”doi”

    Apreciat de 4 persoane

  4. cezar zice:

    Vă mulțumesc. Am scris ceea ce am simțit – nu de azi, de ieri –despre un prieten, o conștiință…o șiră a spinării…numită L.A. Trebuie să-i fim, cumva… cei care îl prețuim și iubim pe Liviu… aproape… Sunt consternat, uimit – am scris, sugerat asta în articolul meu – de lipsa de legătură/influență între talent, cultură, notorietate (pe de o parte)..și orgoliu nemăsurat…poate..frică de a ți se tot reaminti impostura (pe de alta)… Altfel zis: citeam, până deunăzi…cu plăcere din Liiceanu… dar acum… să-ți evaluezi jignirea la 50.000 mii euro (de ce nu la 10 mii …sau la un milion?…care-o fi ”scala”,scara, metrul de măsurare a ”daunelor morale” cerute.. )… mi se pare un demers mizer…. Liviule… ia – glumesc – exemplul lui Moș Ion Roată&Cuza Vodă: unde te-a scuipat boierul, te sărută Vodă (adică, simpatia reunită a prietenilor tăi adevărați).

    Apreciat de 1 persoană

  5. Asta e partea din jurnal care îmi place cel mai mult! 🤗

    Apreciat de 1 persoană

  6. Cutremurator eseu… Dincolo de toate, ai grija sa nu te afecteze somatic situatia asta absurda, nu merita sa platesti cu sanatatea ses- ticalosii chiar asta doresc ! Sa moara ei !!!

    Apreciat de 2 persoane

    • Mulțumesc. Serban, să știi că sînt relaxat, mai milt am senzația aceea a lui Churchill în ces mai grea perioadă a Angliei – o să intru în ei ca un tanc. Cu sănătatea am plătit deja cînd ersm la judet, am plect de acolo cu un diabet. Cum e dar de ls popor, deci n-am plecat de acolo chiar cu mîna goală, trebuie să-l păstrez cu sfințenie,ăsta e dar pe viață!

      Apreciază

  7. mihaela grancea zice:

    Sa o luam pe rand. Am postat pe fb, episoadele povestii. Deja, un fost student de al meu, a afirmat ca GL este procesoman.
    Asa cum a spus si domnul Stratan, toate afirmatiile dv sunt acoperite de dovezi.
    In ceea ce priveste codul onoarei, cod la care tin si eu foarte mult, sunteti un exemplu. O reprezentare. Un Om al cetatii, dupa cum ati fost definit.
    Nu sunt de acord cu prima afirmatie. Viata nu e plictisitoare, nici prea lunga. E un privilegiu sa imbatranesti, ai sansa sa cunosti mai multe. Eu, de exemplu, de cand am devenit mizantroapa, incep sa aflu mai multe despre univers, plante, animale, pe oameni doar ii studiez, asa cum se studiaza trecutul. Mie, oamenii mi-au dat prea putin, nici nu am cerut mare lucru. Mi-am facut, asa cum m-am priceput, datoria de fiica, de profesor, de om…atat cat m-am priceput. Fiind mult mai meritotiu decat mine, ati avut parte de atatea evenimente, scrieti minunant, sunteti iubit…fiti multumit, maestre, sunteti un om iubit si un de onoare. E mare lucru!

    Apreciat de 2 persoane

  8. N-am vrut să fac textul prea stufos și lung, așa că am redus exemplele cît de mult sm putut. Dar mai sînt cîteva care ar merita să fie știute. De pildă, să nu vă imaginațică doar românii se reped cu mita, peșcheșul, comisionul ori cum vreâi să-i spuneți. Nici azi nu m-am lămurit dacă ai noștri i-au învățat pe ei să dea, ori ei i-au învățat pe ei să primească. Am avut ceva exeperiențe, care m-au amuzat. Ei credeau că pentru a face o afacere, un proiect împreună, o investie, trebuie să ungă roțile. Aveam un contract în derulasre cu o importantă firmă germană pentru refacerea stației de epurare de la regia de ape. Eram președinte nou și m-am terzit cu doi repezentanțâi în bizită,amabili și zîmbitori, care aduceau cu ei ditai cadoul, în opinia mea prea scump să fie o atenție așa de bună cunoștință. Am zîmbit, i-am întrebat dacă e vreo problemă în colaborarea noastrp. au spus că nu, și i-am înterbat – cu asta ce e? Au dat din colți în colî, le-am spus să-l ia cu ei cînd pleacă din birou, i-am invitat la o cafea și le-am explicat că habar nu am cum au volabortat cu predecesorul, dar cu mine vor colabora excelent cîtă vreme nu ne încurcăm cu chestii din astea. Pe ei i-am auzit odată discutînd între ei în germană că sînt român atipic. Ju că aș fi as la limba germsnă dar dacă nu bagi în seamă prefixul formula sună aproape la fel!

    Apreciază

  9. mihaidg zice:

    Liviule, esti adorabil,ai câstigat inimile noastre demult. Daca ridicolul ar ucide, sau ar fi ucis, Liiceanu nu mai ajungea sa te dea in judecata.

    Apreciat de 1 persoană

  10. Valentin Feyns zice:

    (1) V-ati ales cu un diabet, de pe urma cuiva sau a unei fel de soarte. Multumiti lui Dzeu (sau cui credeti) ca asta nu s-a intamplat acum vreo 30 de ani. Ati fi fost probabil deja „on the wrong side of the grass”. Unii dintre noi ne-am ales cu placerea asta ca plocon pentru libertatea de a avea de-a face cu stressul competitiei cu o lume „pe bune”.
    (2) Astept cu palpitatie, evolutia si deznodamantul procesului Dvs. Daca veti fi condamnat la daune (puschia pe limba, trebuie sa existe o farame de dreptate si ratiune intre Tisa si Sulina) sunt gata sa contribui cel putin cinci dolari la durerea Dvs.
    (3) Contribui la (2) dintr-un sentiment de recunostiinta. Din ’96-’97 ma tot intreb: „Mai exista notiunea de „ai nostrii”?? Din ce scrii tu, si mai mult, din comentarii, am o voga speranta ca mai exista.

    Apreciat de 1 persoană

    • Mulțumesc foarte mult. Da, m-am ales cu diabet duoa doi ani de exercitarea a demnității aceleia publice. Cum diabetul de tip 2 este întotdeauna provocat de stress, îl iau ca un fel de dar de la poporul pe care asm încercat să-l slujesc și îl respect. De altfel, dacă nu l-aș respecta, efetele ar fi… Mulțumesc pentru contribuție, dar toate datele pe care le cunos, mă fac să cred că nu va fi nevoie. Bun, pot să apară și surprize! În mod neașteptat cumva, noțiunea de si noștri pare să mai existe…

      Apreciază

  11. floriniaru zice:

    Zi, măi, de-a dreptul:
    Mai bine prost decît profitor. 🙂
    Ce te doare? Să nu mă simt singur, nu de alta.

    Apreciat de 1 persoană

  12. Sorin Antohi mi-a scris asta în privat și i-am cerut permisiunea să postez aici, ca să nu se piardă, pentru ce ceea ce scrie el merită o discuție mai amplă: „O parte din raportul tău cu instituțiile și organizațiile se explică, în opinia mea, printr-o natură instinctiv/congenital rezistentă la aranjamentele fixe, închise (inclusiv festiviste, pompoase, ipocrite, legate de putere etc.). Abia apoi vine onoarea, care este o noțiune reflectată. Dar faptul că firea ta adîncă de rebel (unul care, între altele, are alergie la onoruri) nu te-a făcut refractar la onoare (tot un cod social restrictiv și, desigur, contextual, pînă la un punct arbitrar, față de care mulți au rezerve) este remarcabil. Rebelul poate ajunge mai ușor la dezonoare decît la onoare. Fuga de onoruri nu te duce obligatoriu la onoare. Ca să ajungă la onoare, rebelul are și el nevoie de o bună doză de autocontrol. Halal de tine!” S”. Mi se pare interesant pentru că eu nu am încercat să ajug la cauze. Ămi trece acum prin cap că e un fel de sentiment al omoarei cumva aproiat de cel al hoților în lege din Rusia. Mi-am mai dat seama că singurele legi pe care le simt consubstanțiale sînt „legile tatălui”, nu tatăl ceresc, cipropriul meu tată. Care nici măcar nu mi le-a propăvăduit, ci numai le-a practicst. Sub ochii mei…

    Apreciat de 2 persoane

  13. eugen zice:

    …era prin anii 70-71, când răposatul Ion Caraion îmi scria într-o scrisoare: .”…să nu faci atari fapte pentru care seara, când pui capul pe pernă, conștiința ta să pută.” Da, distinse Domnule Antonesei, omenia se maculează doar o singură dată, după care… ”e de-al nostru”. Vă prețuiesc
    pentru că sunteți așa cum sunteți.

    Apreciat de 2 persoane

  14. dorin zice:

    Nu sînteți singur, v-o spune alt „prost” – firește, mai mic 🙂 – în sensul că nu am avut atîtea ocazii pe care le-am refuzat, dar cele pe care le-am avut, da… dar, prefer să muncesc într-o „fabrică” (ca să spun așa, eufemistic, dar nu departe de adevăr) decît să fi făcut vreun compromis cu „ei”, oricare ar fi fost „ei”. Așadar, țineți-o tot așa, calea dreaptă e cea mai grea, dar e singura dreaptă! Pentru că sînteți un model, pentru noi toți, cei care recunoaștem că sînt „proști”…

    A fi pe dos într-o lume pe dos, înseamnă de fapt a fi drept!

    Apreciază

  15. dorin zice:

    A republicat asta pe dorindavid's blog și a comentat:
    Această postare merită share and re-share de milioane de ori, pînă ajunge în mintea tuturor… un exemplu de onoare!

    Apreciat de 1 persoană

  16. Dana (Mara) zice:

    Tot respectul domnule Antonesei! Din pacate ocupati cu cioplirea si lustruirea propriilor statui multi „dilematici” nu au avut generozitatea sa citeasca in nota onesta mesajele puternice si sincere de pe blogurile Antonesei Blog – Certocratia – Gogea Blog care functionau ca un sistem si aduceau o gura de oxigen fata de toxicitatea raspindita in timpul regimului Basescu de publicatii precum revista 22. Dar aceasta de buna seama nu a convenit si s-au adunat frustrarile. Cum am mai spus si pe blogul domnului Gogea trebuie gasita o metoda de stocare a informatiei de pe aceste bloguri si depozitarea ca un bun de pret national in marile biblioteci ale tarii. Pentru ca oameni ca dumneavoastra, domnul Dorin Tudoran si Vasile Gogea sinteti adevarate repere morale, ati scris si scrieti istorie. Si gesturile mici conteaza, importanta este onestitatea si moralitatea.
    Numai bine si sanatate.

    Apreciat de 2 persoane

  17. Dana (Mara) zice:

    Stocarea datelor este deasemenea un lucru important. Exista – sunt sigura ca stiti – asa numita masina de stocare a datelor din internet –the Wayback machine. Sugerez lui Liviu si Vasile sa mearga la aceasta adresa si sa salveze pentru eternitate fiecare articol inserind linkul la Save Page Now: http://web.archive.org/
    Mirela Roznoveanu
    Iata si link-ul sugerat de doamna Mirela Roznoveanu care a avut generozitatea sa il impartaseasca pe blogul domnului Gogea. Sper sa va foloseasca si sa fie de folos aceasta minunata solidarizare a oamenilor de mare calitate morala, care din pacate au fost nevoiti sa paraseasca Romania.

    Apreciat de 1 persoană

  18. Paganel zice:

    Vă mulțumesc! 🙂
    Nu mă mai simt singur, din acest punct de vedere! În plus, citind rândurile de mai sus, m-ați ajutat să mă decid în legătură cu o „cestiune” față de care stăteam „în cumpănă”!

    Apreciat de 1 persoană

  19. Larsen Elena zice:

    Eu sunt nimeni,onoarea insă există şi am distribuit interviul dvs de când a aparut.
    Onoarea există iar dvs prin dvs ñe simtim si noi oameni de onoare.
    Imi dau lacrimile de câte ori vă citesc.

    Apreciază

  20. Dragul meu,am asteptat citeva zile sa vad ce se intimpla…Sincer,eu cred ca distinsul filozof de renume mondial domnul Gabriel Liiceanu foloseste terenul doar ca pretext de gilceava,stiindu-se faptul ca stirile „bomba” il preocupa pe roman care nu se mai satura si pace de acest fenomen.Indiferent de rezultatul pe care il va da instanta filozoful a fost bagat in seama,deci exista.Asta-i o tehnica a la base…Sper din tot sufletul ca personajului sinistru sa i se dea peste nas.Doamne ajuta!

    Apreciat de 1 persoană

  21. magda ursache zice:

    Numai totalitonţii cred că adevărul e al lor.Succes , Liviu, dar ,din proprie experienţă, ştiu că e al naibii de greu, nu să ţi se dea, ci să ţi se facă dreptate. Magda u.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.