Îngerul Emil Brumaru s-a înălțat…

În noaptea asta, cu puțin înainte de miezul nopții, poetul Emil Brumaru s-a retras în rezervația de îngeri. E greu să scriu, am amintiri cu el de peste 45 de ani. Pe la jumătatea anilor 70, cînd se năștea și în mine un fel poet, dintre poeții ieșeni ai vremii, îmi plăeau cel mai mult cei cinci din generația numită 70 – Petru Aruștei, Dan Laurențiu, Mihai Ursachi, Cezar Ivănescu, Emil Brumaru. I-am scris în ordinea în care ne-au părăsit, m-au părăsit. M-am bucurat de apropierea lor, am scris despre ei, i-am iubit mult, îi iubesc și acum. Emil împlinise de curînd 80 de ani și era într-o formă de invidiat, cel puțin așa mi se părea mie. Joi seara, a făcut un ACV, a fost internat la spital și supus terapiei intensive, în după- amiaza de azi, își revenise, a spus poezii asistentelor, a mîncat, a glumit. După cîteva ore, a venit vestea că a avut două stopuri cardiace și a intrat în comă. Am sperat totuși într-un miracol. Nu s-a petrecut. La 23, 15 a plecat. A plecat, nu a murit, îngerii nu mor niciodată, se retrag numai în Rezervația de Îngeri, așa cum acum nu foarte multă vreme, prietenul nostru comun Luca Pițu s-a retras în păpușoi. La revedere, nu adio, prietene. Dacă ți-am greșit cu ceva vreodată, te rog să mă ierți. Multă putere Andreea, voi fi oricînd la dispoziția ta…