Liviu Antonesei – Povestea scribului care ne-a furat fericirea

Probabil că poemul ar fi mai bine înțeles de cei care știu povestea modificării Facerii de către scribul J, la vreo mie cinci de ani după apariția orginalului sumerian. Am postat cîndva un film despre asta, iar acum citesc cartea lui Pierre Jovanovic, protagonistul filmului. Dar cum poemele trebuie mai degrabă simțite decît înțelese…

 

Povestea scribului care ne-a furat fericirea

 

Amarnic de frumoasă este vara care se prelungește

în toamna aceasta care a început, vara indiană,

după o tradiție care a trecut de curînd Oceanul…

Soarele e mai blînd, dar are încă puterea necesară

pentru a susține vitalitatea, hibernarea pare departe,

cu ploile ei nevrotice și zăpezile moi și murdare.

verdele e încă stăpîn în frunzișuri, dar petele roșii,

galbene și castanii încep să ocupe paleta, de parcă

un pictor aruncă culorile după logica întîmplării –

vor începe și școlile înalte și boboacele au inundat

deja străzile în ținute subțiri, lăsînd hectare întregi

de piele arămie descoperită la îndemîna ochilor

nu lacomi, cît fericiți de un spectacol fermecător.

 

Nu, nu e păcat să te bucuri de frumusețea corpului,

nu e păcat ca femeia să se bucure de trupul ei

și în trupul ei, acestea sînt minciuni recente,

n-au decît trei mii de ani, cînd scribul ticălos

a furat textul plăcuței de argilă de la începuturi

și l-a siluit pînă i-a ieșit la socoteală povestea

păcatului dintîi și afurisirea pentru eternitate

a Evei și a frumoaselor sale urmașe…

Cîtă ură, cîtă neputință, cîtă fervoare nebună

pentru a ne destina unei căderi fără capăt!

Vom regăsi oare bucuria, ne vom întoarce

voioși la zeii cei vechi dintre marile fluvii?

 

 

17 Septembrie 2018, în Iași