Daniela Marin – Amintiri, Cartea Daath, 2018


În primăvara anului trecut, am citit acest volum în versiunea sa electronică. Mi-a plăcut mult, așa că am scris o prefață. Nu de mult, volumul a apărut și în versiunea pe hîrtie, care arată foarte frumos și grafic/ tipografic. Mă gîndesc să sărbătoresc cumva evenimentul reluînd aici prefața mea…

amintiri

O poetă a memoriei în stare acută

 

Liviu Antonesei

 

Daniela Marin este o poetă foarte bună – sensibilă și cu un excelent simț al articulării lirice –, dar este și una exagerat de discretă. Din fericire, ca autoare de teatru și de spectacole de teatru, dar asta numai prin firea lucrurilor, nu prin cea proprie, trebuie să se și lupte uneori cu discreția aceasta și, ca efect secund, asta o poate ajuta și pe poetă. Cred că ne-am cunoscut acum vreo cincisprezece ani, cînd, împreună cu regretatul Ioan Gyuri Pascu și tinerii din trupa La Strada, au organizat un eveniment cultural, poezie, muzică și dialog cu publicul, la Casa Cărții din Iași. De atunci, ne-am revăzut o singură dată, cu prilejul unui tîrg de carte de aici, cînd a venit ca editoare a excelentei relatări a lui Zully Mustafa de la pelerinajul pe care aceasta l-a întreprins, după toate regulile tradiționale, la Santiago de Compostela.

Dar să las amintirile, oricît de plăcute, unele dureros plăcute, și să revin la poetă. Deși, poate ocolul acesta memorialistic mi-a fost stimulat și de titlul simplu, dar elocvent pentru înclinația poetică a autoarei – Amintiri. În fapt, cum am descoperit acum vreo patruzeci de ani – și nu am găsit pînă acum argumente contrare –, prin raportarea la timp, care este o dimensiune esențială a vieților noastre, dacă nu cumva este viața însăși, există trei feluri de poeți, trei naturi lirice, dacă dorim să sune mai prețios. Sînt poeții care par fixați în prezent, iar poezia lor se manifestă ca numire, unii fiind veritabili logotheți. Alții au privirile ațintite spre viitor, iar poezia lor este invocație, nu de puține ori profeție. În sfîrșit, există poeții, sensibili și adesea melancolici ai trecutului, poezia acestora fiind evocare. În cazul lor, memoria, involuntară și afectivă de bună seamă, pentru că despre poezie este vorba aici, nu despre memorialistică, funcționează ca motor liric, proton kinoun/ kineoun akineton esențial. Nu am dubii că o astfel de poetă este Daniela Marin – și nu doar în acest volum, ci în toate volumele pe care i le-am citit. De altfel, pe lîngă poeziile inedite din carte – ciclul inaugural, De ce tot zbor? – autoarea include, în final, și mai multe poeme din volumul din 1999, „revizitate” cum spune ea, volumul Ea. În ce privește continuitatea de viziune în privința raportării la timp nu sînt dubii și nici nu cred că aceasta ar fi efectul „revizitării”. O să-mi reproșați că autoarea frecventează și celelalte dimensiuni ale temporalității și o să vă dau dreptate! Dar eu vorbesc despre dominante. Și, în al doilea rînd, fac precizarea că raportarea cu pricina se face tot din trecutul privilegiat. Iată un exemplu, poezia Gresia tinereții din 1999:

 

„Pleoscăie lacrimile pe podea precum ploaia strecurată prin acoperişul spart.

Degeaba încerc să le şterg.

Se fac una cu piatra rozalie, carnea mea crudă zăcândă pe jos.

Nici nu mai sunt lacrimi, ci pietre ce-şi cântă căderea.

Podeaua e-aceeaşi.

Aceeaşi gresie a tinereţii călcate de-atâtea picioare-ncălţate.”

 

Și iată altul din ciclul cel mai recent al autoarei, În ochii tăi:

 

„Marea şi cerul se răstigniseră în trupul meu întins peste valuri.

Îmi lipseai.

Ţi-am strigat sufletul până când ochii tăi veniră să mă soarbă.

Atunci ţi-am arătat cum zbor cu aripile-n mare,

cu aripile-ntinse, cu pleoapele închise, m-am înălţat în lungi vârtejuri înspre soare

până când ochii tăi m-au înghiţit cu totul.

 

Acum ar trebui să mă vezi oriunde priveşti.”

 

De ce tot zbor?,  se întreabă Daniela Marin în primul ciclul al volumului. Există un răspuns complicat și nu am puterea să-l formulez, dar există și un răspuns scurt, clar, limpede, direct – pentru că, pentru cel care s-a obișnuit cu zborul, cel mai greu lucru este să nu zboare! Iar eu, cititorul, promit să urmăresc zborul acesta mai departe, să-i aștept semnele sale scrise. Și asta oricît ar încerca să și le ascundă!

 

15 August 2017, în Iași

 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Daniela Marin – Amintiri, Cartea Daath, 2018

  1. mihaela grancea zice:

    Frumos, Maeste! Mulltumesc.

    Apreciat de 1 persoană

  2. Va multumesc tare mult!

    Apreciat de 1 persoană

  3. A republicat asta pe daniela marin și a comentat:
    Multumesc din suflet poetului Liviu Antonesei!

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.