Rîsoterapie (7). Cu Dorel Schor

V-am lăsat oleacă să aștepțați, dar cum procedez de o bucată de vreme, l-am lăsat pe Dorel Schor așa, la sfîrșit, pour la bonne bouche. Și n-am pus emoticonul cu rîsul, ci pe cel al căzutului pe gînduri, că rîdem noi cu Dorel, dar nu ne oprim la rîs…

SALVAT DE DOCTORI

 

– Multă vreme, îmi spune Menaşe, mi-am bătut capul cum să fac să intru în legătură cu Rozica la ora prânzului.

– In ce problemă? Şi de ce tocmai la ora prânzului?

– În problema prânzului, răspunde logic Menaşe. Ea termină serviciul la ora patru. Eu, pentru că mă întorc după amiază la slujbă, sunt acasă pe la unu. Şi trebuie să pregătesc masa pentru copii. E adevărat că Rozica găteşte, totul e în frigider, dar poate îmi spui tu în care oală se află supa, ce să dau la felul doi, dacă trebuie să încălzesc compotul şi aşa mai departe… Rozica îmi explică dimineaţa, dar eu uit pur şi simplu, am atâtea pe capul meu şi sunt atât de ageamiu în probleme de bucătărie. Să-mi notez nu ajută, asta e situaţia, din când în când trebuie să o întreb…

– Dă-i un telefon.

– Mersi frumos. Poţi să telefonezi o dată, de două ori. După aia nu mai ţine, că doar nu e şefă. Se supără responzabilul cu producţia. Şi atunci mi-a venit o ideie. Îl cunosti pe doctorul Solomon? El m-a salvat.

– Doctorul Solomon? Cine-i ăsta?

– Cine ai vrea să fie?! Eu!

– Tuuu?

– Văd că nu te-ai prins. Dau telefon şi spun „vorbeşte doctorul Solomon, v-aş ruga cu doamna Rozica”. Şi ce crezi? Urgent au chemat-o. A venit şeful cel mare s-o anunţe personal… A ieşit apoi discret din birou ca un om fin, la fel si secretara…

Am fost doctorul Solomon o vreme, telefonam cam o dată pe săptămînă, până mi-a spus Rozica că şeful nu mai e aşa amabil. Ce eram să fac?

– Chiar că nu mai ştiu.

– Păi, e simplu. După cam o lună, cu vocea puţin schimbată, telefonez iar: „Sunt doctorul Alexandru, aş dori cu doamna Rozica”. Habar n-ai ce i-am înebunit. Iar a alergat şeful, au chemat-o pe nevastă-mea să vorbească cu domnul doctor, ce mai, serviciu complect. Numai că peste câteva săptămâni, iar a trebuit să schimb placa.Pe scurt, am fost şi doctorul Sebastian, şi doctorul Marcu, şi doctorul David, dar acum nu mai ţine, asta-i situaţia.

– Te cred, s-au prins până la urmă că erai tu la telefon.

– Da de unde. Ăştia se prind? Dar i-au scos tot felul de vorbe Rozicăi, cum că umblă cu o mulţime de doctori şi că eu, bărbatul ei, am asa niste coarne mari si sunt un idiot!

 

 

 

OFERTĂ DE SERVICIU – schiță filosofică

 

Într-o zi s-a prezentat la cabinetul dentistului Kleinergrois o domnişoară care căuta de lucru. I-a spus că a terminat un curs de asistente şi a prezentat o adeverinţă stampilată, în acest sens.

– Foarte bine, a spus doctorul care tocmai curăţa dantura unui ospătar… Pe tăviţa din dreapta sunt câteva instrumente. Dă-mi, te rog, unul pentru detartraj.

Fata s-a uitat lung şi melancolic la obiectele lucitoare, a ezitat câteva minute şi a renunţat să decidă. Kleinergrois m-a asigurat că orice piesă era bună întrucât erau pregătite exclusiv pentru acea misiune. Tinerele talente trebuie totuşi încurajate, aşa că n-a descurajat-o pe pretendenta la incadrare şi a supus-o discret la altă probă.

– Domnişoară, i s-a adresat el amabil, scoate din dulăpiorul de lângă dumneata materialele trebuincioase pentru un amalgam.

– Pentru ce?! a ciripit ea.

– Pentru amalgam. O să-i preparăm dumnealui o plombă dentară.

Tânăra era frumoasă şi elegantă dar, pe cât se pare, nu prea în temă. A ridicat din umeri şi a oferit o explicaţie gen „am lipsit de la lecţia asta” sau „când eram mică am suferit de otită”…

Bunăvoinţa lui Kleinergtois nu se termnase însă, i-a mai oferit o şansă, dar tipa era cu totul în aer.

– Nu-i nimic, orice început e greu…Uite ce o să facem: mâine dimineata la ora opt te prezinţi la cabinet. O s-o asişti pe asistenta mea. Ce nu înţelegi, întrebi. Ce nu ştii, o să-ţi explicăm. Dacă după o săptămână te descurci binişor, te-am primit.

A doua zi la opt n-a venit… La ora nouă nu apăruse… La zece, a înţeles că nu mai vine… La unsprezece a apărut.

– Să-mi pun halatul? a întrebat ea dulce.

– Nu, a spus dentistul. Ascultă ce i s-a întâmplat vecinului meu.  Într-o zi, a venit la el un tânăr, fiul unui prieten din copilărie. Eu, a spus tânărul vreau să deschid o afacere, dar nu am decât jumătate din suma necesară. Te rugăm, tata şi cu mine, să mă împrumuţi şi eu mă fac forte să-ţi înapoiez la timp ce şi cât datorez. Foarte bine, i-a spus vecinul. Prezintă-te mâine dimineaţa la şapte fix şi vei primi cele cerute. Numai că tânărul a apărut abia la nouă! Îmi pare rău, i-a spus vecinul, dar nu pot să te împrumut. Dacă acum, când trebuie să primeşti banii, ai întârziat cu două ore, ce va fi când va trebui să-i înapoiezi!?  Ai înţeles, domnişoară?

– Sigur că am înţeles, dar ce legătură are asta cu mine? Eu nici nu-l cunosc pe băiatul ăsta şi nici măcar pe vecinul matale…

 

 

 

LEGEA SERIILOR

 

Stau cu Manaşe la un pahar cu bere la  bodega din colţul străzii. De regulă, când ne întâlnim, vorbim vrute şi nevrute, dar astăzi Menaşe are toate motivele să fie foarte necăjit.

– Ieri am avut un accident cu maşina. Un tip cu Mercedes a intrat în mine, a lovit

daradaica mea lateral, în uşa din faţă şi a boţit-o parţial. Culmea că el nu a păţit nimic, automobil de altă calitate.

– Hmm. spun eu, măcar i-ai luat numărul…?

– L-a luat el pe al meu, eu am fost vinovat, nu el. Dar sper să mă lase în pace că maşina lui e bine mersi.

– Atunci fii mulţumit că ai scăpat sănătos.

– Eu da, dar Rozica e cu o mână în scutece. Am dus-o la spital. I-au prescris antinevralgice şi i-au recomandat odihnă trei săptamâni… Cum o să mă descurc?

– Cu gospodăria?

– Lasă gospodăria… Cu reparaţia la portieră. Nu vreau să mă adresez la ăştia cu asigurarea, că pierd prima anul viitor. O fac pe cont propriu, mi-a cerut unul şase mii, dar vrea banii toţi odată. Se cheamă că e ieftin.

– Da, spun eu gânditor, legea seriilor funcţionează.

Rămânem amândoi tăcuţi, meditând la legea asta, a seriilor, care când e vorba de necazuri, lucrează perfect, dar la lucruri bune, nu tocmai. Între timp, tot felul de cetăţeni, care trec pe stradă, pe lângă masa noastră, ne salută, sau îl întreabă pe Menaşe ce mai face.

– Foarte bine, răspune Menaşe, niciodată nu mi-a fost aşa de bine ca acum.

– Cine-i tipul? întreb eu.

– Unul care dacă îi spun ce-am păţit, se bucură. Nu-i fac eu plăcerea asta.

Sau altul, un bărbat pântecos cu chelie:

– Aaa, Menaşe, ce mai face Rozica?

– Mersi de întrebare. Excelent, excepţional!

Şi după ce tipul dispare:

– Pe ăsta îl ştiu încă din Fălticeni. Mare crai, mare amorez… A fost concurentul meu la Rozica, era pletos şi atletic, toate fetele mureau după el.

– Păi, văd că nici lui nu-i faci plăcerea…

– Ştii ceva, am învăţat de la taică-meu, încă de când eram copil, o regulă. Decât să te compătimească lumea, mai bine să te invidieze. Asta când îţi merge ca dracul. Şi când îţi merge bine, invers!  Să simtă şi ei legea seriilor.