Liviu Antonesei – Un cincinal cu Noica într-un florilegiu epistolar cules de mîna lungă a Securităţii


Ieri, am văzut singurul film în care apare Constantin Noica și l-am postat. Dar jocul memoriei e jocul memoriei, așa că mi-amintit de Noica, de corespondța pe care am purtat-o, de faptul că am regăsit o parte din ea, în halca din dosarele mele de Securitate pe care am recuperat-o, acum vreo zece ani. Atunci, am scris textul de față și l-am publicat într-o revistă, cred că Argeș de la Pitești, la invitația lui Dumitru Augustin Doman, care o conduce. Cred că pusesem documementele însoțitoarere pe pagina mea de Facebook și așa aflase. Nu sînt sigur, oricum textul a fost tehnoredactat de Călin Cocora, care lucra la o revistă ieșeană, Feedback. Poate textul a apărut în ambele. Se poate, la circulația revistelor culturale, n-ar fi de mirare. Reiau textul aici. Am încercat să postez documentele ilustrative la locul lor, sper să fi reușit! Alte probleme –  nu găsesc deocmdată scanările la toate documentele transcrise. Din ce-mi amintesc, primisem 8 sau 9 mesaje scrise de la Noica, pe care le-am publicat îîn 1990 în Convorbiri literare. Din păcate, originalele aveau să dispară din biroul meu de la redacție. Sper că hoțul nu le-a distrus!

          Un cincinal cu Noica într-un florilegiu epistolar cules de mîna lungă a Securităţii

 

 

  1. Preambul

 

Din cele peste 500 de pagini recuperate din variile mele DUI-uri – „Luca”, „Aron”, „Anton” –, dar şi din dosarul tematic „Cameleonii”, care par să fi început în 1981 şi par să se fi încheiat în decembrie 1989, aproape o sută şi cincizeci sînt extrase din corespondenţa mea privată, de natură personală sau profesională – indiferent că era vorba despre chestiuni familiale, culturale, scriitoriceşti, erotice etc. Foarte puţine sînt fotocopiate, majoritatea fiind pur şi simplu copiate „de mînă”, ceea ce înseamnă că Securitatea avea mai mulţi scribi decît xerox-uri! Şi asta în anii optzeci! Foarte puţine sînt copiate sau fotocopiate în întregime, marea majoritate a pachetului epistolar fiind constituit din fragmente extrase după crititerii care, deocamdată, îmi scapă – unele ar fi putut interesa prin eventualele aluzii politice, altele prin informaţia propriu-zisă, însă în legătură cu foarte multe, n-aş putea spune pentru care merite anume au ajuns în DUI-uri ori în dosarele de problemă. Că mi s-a citit întreaga corespondenţă, e cum nu se poate mai limpede şi cum scrisul meu este aşa cum este, adică urît, aproape ilizibil, nu pot decît să regret efortul copiştilor. Sau să nu-l regret – în fond, nu i-am invitat eu să încalce articolul din Constituţia RSR care garanta secretul corespondenţei, mai fiind şi plătiţi pentru asta! Între corespondenţii mei, de la nume celebre de atunci precum Constantin Noica, Ştefan Aug Doinaş, Gheorghe Grigurcu, Dan Culcer, Ioanichie Olteanu etc la tinerele speranţe ale momentului, prietenii şi/sau colegii mei de generaţie Ion Bogdan Lefter, Liviu Ioan Stoiciu, Călin Vlasie, Dumitru Chioaru, Traian T. Coşovei, Ion Simuţ, Nicolae Băciuţ, Marta Petreu, Mariana Marin, Dan Ciachir, Romulus Bucur, Bedros Horasangian, Virgil Mihaiu ş.a.m.d., ba chiar şi o mulţime de persoane rămase necunoscute.

Selectez aici „florilegiul cules de Securitate” din corespondenţa dintre Constantin Noica şi mine, deschizînd însă selecţia cu două documente ale Securităţii – unul emanat de la inspectoratul Iaşi, celălalt răspuns de la Departament – întrucît acestea ar putea explica interesul suscitat instituţiei de această corespondenţă. Cum adresa de la Iaşi evoca deja o „scrisoare interceptată”, pare limpede că supravegherea corespondenţei mele ca atare începuse înaintea primului meu contact cu filosoful de la Păltiniş. De altfel, un alt document al Securităţii locale, pe care îl voi publica cu alt prilej, pentru că e interesant, document compus ceva mai înainte, mă introducea deja într-un grup „pe cale de constituire”, alcătuit din „nemulţumiţi de politica culturală a partidului şi statului nostru”. Aferim! Scrisorile şi documentele reproduse în acest articol sînt aranjate în ordine cronologică.

 

 

  1. Două emanaţii securiste de dinainte de Marea Emanaţie din Decembrie

 

Vorbeam despre cele două documente emanate de Securitate, care ar putea explica interesul faţă de corespondenţa dintre filosoful Noica şi mine. Le-am introdus scanate – Document 1, Document 2 – şi pentru aerul de autenticitate vetustă, dar şi pentru că ele conţin anumite semnături şi adnotări de mînă pe care n-aş fi vrut să le culeg greşit. E interesant, de pildă, că documentul plecat de la Iaşi e semnat la maşină de Şeful Securităţii Judeţului Colonel Brestoiu Horea şi de Şeful Serviciului III Lt. Colonel Boţîrlan Mihail, în vreme ce răspunsul sosit de la Bucureşti e semnat de mînă de Lt. col. MGrama, dar nu ştiu dacă lecţiunea mea este corectă. De asemenea, printr-o notă de mînă, poate a colonelului Brestoiu, că el era Şeful!, se repartizează respectivul document şefului Serviciului III.

 

Document 1 (scan)

 

Document 1  Document 2 (scan)

Document 2

 

Aş mai remarca că, deşi „fost legionar”, filosoful continua să fie urmărit la aproape două decenii de la eliberarea din închisoare şi domiciliul forţat şi parţiala „reabilitare”. La peste 70 de ani, retras aproape complet la Păltiniş în cele exclusiv cărturăreşti, Constantin Noica era constant supravegheat ca un pericol potenţial la adresa regimului!

 

 

  1. Florilegiu epistolar cules de Securitate şi adnotat de mine!

 

  1. Scrisoarea I

 

Scrisoare expediată de Constantin Noica către mine, la reîntoarcea de la Iaşi, unde venise să ne cunoască pe Valeriu Gherghel şi pe mine. Nu e prima scrisoare dintre noi, au mai existat cîteva în care fixam detaliile vizitei sale la Iaşi, dar este prima despre care aflu că a avut antecititori. La dosar, este fotocopiată în întregime:

Noica, olograf, 1

„Exp. C. Noica

2440 Păltiniş – Judeţul Sibiu

 

D-lui LIVIU ANTONESEI

Str. 13 Decembrie 15

Bl. P – 1, etaj IV, ap. 1

6600 Iaşi

 

  1. op. 1981, Păltiniş

 

Iubite prieten,

 

 

Întors la Păltiniş, îţi mulţumesc încă o dată, d-tale ca şi soţiei, pentru primirea făcută.

Sînt îngrijorat de Gherghel. Sper că nu s-a întîmplat nimic serios şi că, în orice caz, nu s-a supărat de sinceritatea şi „severitatatea” aceea de pretins antrenor.[1]

Sînt pe cale să capăt „mai de sus” o învestire pentru a uşura activitatea profesională a cîtorva tineri şi a le da cele 6 – 8 ore de lucru necesare culturii de performanţă.[2]

Cu drag, al d-tale C. Noica

 

  1. S.: Căutaţi-mi tineri din orice specialitate.

 

  1. Adresă 1

 

Acest document intern al Securităţii Iaşi (de la UM 0947 către Inspectoratul judeţului) reuneşte fragmente din două scrisori expediate de mine în care comentez vizita lui Noica la Iaşi. Documentul este dactilografiat şi are aplicată ştampila „Intrare” (la destinatar) cu nr. 0010796 din 29 09 1981. Două săptămîni din Iaşi în Iaşi! Credeam că doar corespondenţa interceptată circula aşa de greu! O notă de mînă de pe document îl repartizează Lt.Col Boţîrlan, iar o alta adresată unor iniţiale!, ordonă: „Analizaţi”! Dar iată adresa:

 

„MINISTERUL DE INTERNE                   STRICT SECRET

  1. M. 0947 Iaşi După completare

Nr. 0022202 din 15 sept. 1091

 

Către M. I. Inspectoratul Jud. Iaşi

– Securitate –

 

O sursă a unităţii noastre[3] ne-a informat că ANTONESEI LIVIU din Iaşi, str. 13 Decembrie 15, Bl. P-1, et. IV, ap. 1 i-a relatat lui VIRGIL MIHAI din Cluj-Napoca, str. Cipariu 9:

„…Noica? M-a vizitat la Iaşi (a dormit la mine). Mi-a arătat formele pentru bursă. În octombrie, mă voi duce la Păltiniş să completăm hîrtiile.[4] Poate are acelaşi gînd cu tine. Nu-l refuza. Mai ales că tu ştii nemţeşte. Pentru început, răspunde-i întrebîndu-l ce înţelege prin antrenament. Că şi asta diferă de la învăţăcel la învăţăcel…”

 

Menţiune: Vizita la Iaşi a filosofului C. NOICA, intermediar pentru obţinerea unei burse în străinătate pentru L. A. din Iaşi. Tot L. A. din Iaşi mai comunică lui STOICIU LIVIU IOAN: „A fost la Iaşi, deja, Domnul NOICA. A dormit la mine, căci la hotel nu am reuşit să găsim o cameră ptr. Filosof. Dacă era vînzător la aprozar, ar fi fost mai simplu. Avea toate cele necesare. În octombrie, am să plec la Păltiniş să completăm formele împreună. Sper să fie într-un ceas bun. Oricum, eu îi dau înainte cu nemţeasca. Dacă mă aleg cu învăţarea limbii şi încă e bine…”[5] L. I. STOICIU e din FOCŞANI, str. 8 Mai nr. 2, bl. B-6, ap. 2.

 

Şeful Serviciului                                  Data 15. 09. 1981

ss indescifrabil

 

Redactat V. C.

2 exemplare

 

  1. Scrisoarea a II-a

 

Este cea de-a doua scrisoare de la Constantin Noica fotocopiată în întregime. Îmi pare rău că această copie xerox pe care o deţin e de foarte proastă calitate şi nu pot astfel reproduce scrisul de mînă al lui Noica.

Noica, olograf 2, pag. 1

Noica, olograf 2, pag. 2

„22. 1. 1982 Păltiniş

 

Iubite prieten,

 

Rîndurile d-tale m-au bucurat, prin dovada ce o faci că eşti aşa cum te-am închipuit de la început. Mă grăbesc să-ţi spun că ai putea traduce pentru Editura ştiinţifică – unde ar urma să apară o colecţie de „texte mari în cuvinte puţine” – pe Jules Lequier, cu „La feuille de camomille” sau „Abel et Abel”. Este vorba de un filosof mai puţin cunoscut din sec. XIX, care a scris despre problema libertăţii. N-are decît o carte, cred, şi sper s-o găseşti la Iaşi sau Bucureşti. Spune-mi, după ce o răsfoieşti, dacă te ispiteşte. Termenul ar fi apropiat.[6]

Titlul cărţii d-tale mi se pare bun. Cred însă că şi Liiceanu a avut dreptate: de ce spunem „stress” sau „snack-bar” şi să nu introducem un cuvînt-cheie pentru omul de cultură?[7]

În ce priveşte pe Scarlat, poate ai dreptate, dar a trebuit să-mi vărs şi eu focul pe cineva şi să arăt concret că avem dreptul să cerem de la un tînăr cu pretenţii şi insistent, cum era el.

Să nu faci mai mult de 1 – 2 ore de germană pe zi.[8] Nu crezi că poţi începe citi ceva uşor, o carte despre? Încearcă să te uiţi într-o banală istorie a filosofiei.

Spune-mi te rog, cînd vrei să-ţi dau hîrtiile, dacă-ţi vezi şanse. Ar dura luni de zile, aşa încît te-ai pune la punct pînă atunci cu limba.[9]

Din franceză, ai mai putea traduce pe Derrida, dacă preferi un contemporan. Este singurul care merită.[10] Dar editura preferă să nu aibă de plătit drepturi de autor.

Gînduri bune lui Gherghel.

Al d-tale, cu drag, Constantin Noica

P. S. Mă bucur că ai cartea mea şi că o citeşti (mai ales cartea a 2-a!). Aş prefera totuşi pentru d-ta să-mi citeşti patronii, în original…

 

  1. Nota 1

 

De aici, încep „notele”, de fapt, extrase din scrisori, nu ştiu după ce criterii inefabil alese, autorii lor semnează cu iniţiale, iar fiecare notă are un număr, data şi unele informaţii codate. Majoritatea sînt redactate de mînă, cîteva sînt dactilografiate. Unele au adăugate indicaţii „operative”. Deci, prima:

 

„M. G.

 

NOTA

 

ANTONESEI LIVIU, str. 13 Decembrie, Iaşi, a firmat către C-TIN NOICA Păltiniş, Sibiu că:

 

„Cu limba germană stau mai degrabă prost. Am învăţat cîte ceva, am urmat şi un curs post-universitar, dar progresele nu sînt prea mari. Am făcut progrese destul de mari la latină. N-am putut să mă apuc de greacă. Mi-a promis M. Rădulescu de la Institutul de Teologie din Bucureşti că încearcă să-mi facă rost de acolo de instrumente…”

 

CE/ S/ 50.25646/ 16 XI 83

  1. ex. 2
  2. nr. 1

S/ Serv 3/ PC”

 

 

  1. Nota 2

 

NOTA

 

„NOICA C-TIN, Păltiniş, jud. Sibiu, a afirmat către ANTONESEI LIVIU, str. 13 Decembrie nr. 15, Iaşi, că:

 

„…Mă temeam că ai renunţat la efortul de a ieşi din statistică.[11] Dacă n-a mers cu germana în doi ani, va merge în 10. Încearcă să citeşti pagini din reviste filosofice. Cu latina îmi spui ceva neaşteptat. Nu te angaja cu greaca. Cu filosofia culturii, vei avea multe de făcut. Poate îmi spui ceva bun peste cîteva luni.”

 

CE/ S/ Isf 50/ 0025646/ 27 XI 1983

  1. ex. 2
  2. nr. 1

S/ Serv. 3/ M. Gh.”[12]

 

 

  1. Nota 3

 

„NOTA

 

ANTONESEI LIVIU, din Iaşi, a afirmat către NOICA C-TIN , Păltiniş, jud. Sibiu:

 

„… În august, voi pleca în concediu undeva în jud. Botoşani, la o livadă, şi acolo voi încerca să definitivez traducerea aceea la care n-am mai lucrat din ianuarie…”[13]

 

CE/ S/ 50/ 0046675/ 13. 06. 1984

Nr. ex. 2

Ex. nr. 1

S/ Serv. 3/ G. P.”

 

 

  1. Nota 4

 

De data aceasta este un document ortografiat. Slavă Domnului, pentru că m-a ajutat să verific codurile de pe cele scrise de mînă!

 

„NOTA

 

NOICA C-TIN, Păltiniş, judeţul Sibiu, a afirmat către ANTONESEI LIVIU str. 13 Decembrie nr. 15, Iaşi:

Noica batut... la masina de scris!

„…Mă grăbesc să-ţi scriu spre a te sfătui să primeşti bursa pentru Nancy, dar să propui un subiect care să-ţi autorizeze cîteva luni în Germania. E o soluţie pe care au practicat-o mulţi în trecut, cu bursele în Franţa. În felul acesta, ţi-ai însuşi mai bine limba şi ai pregăti o eventuală nouă plecare… De ce să nu sperăm totul cînd avem gînduri curate? Doamnei Paul spune-i să-mi trimită o scurtă scrisoare de renunţare la drepturi de succesiune reiterînd datele şi denumirile din trecut în legătură cu lucrarea. Aştept un gînd bun de la D-ta, eventual din Apus…”[14]

 

  1. E/ S/ 50/ 0046675 din 21. 07. 1984

Nr. ex.

Ex. nr. 1

Serv. 3/ G. P”

 

 

  1. Nota 5

 

Copiată de mînă! Trei numerotări de pagină diferite, ceea ce înseamnă că şi-a mai schimbat locul într-un dosar „în mişcare”!

 

„NOTA

 

ANTONESEI LIVIU, str. 13 Decembrie nr. 15, a afirmat către NOICA C-TIN, Păltiniş, jud. Sibiu:

 

„Vreau să vă mulţumesc pentru sfatul dat şi pe care o să-l urmez. Cred într-adevăr că aşa este bine.[15] Mi-e teamă numai de un impiediment, locurile au limită de vîrstă de 30 de ani, iar eu am 31. Sper însă să nu fie atît de rigid conceput… Bursa începe în octombrie. Trebuie să încep demersurile în toamna asta pentru a spera să merg în cea viitoare…”

 

CE/ S/ 50/ 0046675/ 25-07-84

  1. ex. 2
  2. nr.

S/ Serv. 3/ GP”

 

 

  1. Nota 6

 

„NOTA

 

ANTONESEI LIVIU, str. 13 Decembrie nr. 15, Iaşi, a afirmat către NOICA C-TIN, Păltiniş, Sibiu:

 

„Dl. AL. ZUB mi-a propus o bursă, desigur să plec la studii cît mai devreme, dar am înţeles că lucrul acesta e ca şi imposibil. Minimul unei burse este de 6 luni (maximul de 3 – 4 ani). Dar toate plecările peste 3 luni trebuie avizate de CNŞT, care nu le aprobă, deci trebuie să soliciţi ceva în jur de 88 de zile, să sper că voi obţine avizul Ministerului de resort. În Germania, aş mai putea obţine o lună prin Ambasadă. Mai este nevoie şi de un Profesor din Germania care să mă gireze.

Pe de altă parte, mi-e teamă că un insucces în tentativa de a obţine o bursă m-ar putea paraliza complet…”[16]

 

CE/ S/ 50/ 0046675/ 16 XI 84

Nr. ex. 2

Ex. nr. 1

S/ Serv. 3/ G. P”

 

 

  1. Nota 7

 

„NOTA

 

NOICA C., Păltiniş, Sibiu, a afirmat către ANTONESEI LIVIU, str. 13 Decembrie nr. 15, Iaşi:

 

„…Am primit rîndurile dumitale şi m-am bucurat să aflu că ai început să citeşti şi foloseşti limba germană.[17] Restul vor veni de la sine. Cercetătorii aleşi FLOREA, PÎRVU, din Bucureşti, MARGA şi MĂNUCĂ din Cluj, au reuşit să plece la studii. Vei reuşi deoarece bursele se acordă pînă la 40 ani…”

CE/ S/ 50/ 0056675/ 5 XII 84

Nr. ex. 2

Ex. nr. 1

S/ Serv. 3/ G. P”

 

Noica transcris de mina lunga a Securitatii

  1. Nota 8

 

„NOTA

 

NOICA CONST. din Păltiniş, Vila 12, Jud. Sibiu a confiat lui „LUCA” din Iaşi (Liviu Antonesei)[18]:

 

„Abia de cîteva zile m-am întors şi am găsit scrisoarea-invitaţie din 12 mai curent. Îmi exprim regretul, faţă de profesori şi colegi, bătrîni şi tineri, ce m-au invitat, de a nu fi putut răspunde la timp.[19] Încă din mai eram plecat în Apus, cu o antologie filosofică Blaga, tradusă în franceză şi germană. Mi-au trebuit 5 luni ca să o pot da spre publicare în ambele ţări. O traducere în spaniolă urmează să plece şi ea în curînd, dar de ea se va îngriji prof. USCĂTESCU, din Madrid…

MIRCEA ELIADF – care mi.a dat tot sprijinul – a fost încîntat de studiul d-tale; pe care îl primise pe alte căi. Cînd i-am spus că eşti deasupra unui simplu istoriograf şi că nu te-aş fi sfătuit să stărui asupra generaţiei „Criterion”, mi-a răspuns că un tînăr cărturar de calitate trebuie să facă şi asemenea sacrificii…[20] Îţi voi spune dacă voi fi liber în 1986, deşi nu cred, dat fiind lucrările ce mă aşteaptă, la 76 de ani trecuţi. De altfel, poate între timp, m-am mai „demodat” şi eu…”

 

OV/S/ 17/ 140037703 din 02. 12. 1985

Nr. ex. 2

Ex. nr. 1 /S / Serviciul III/ B. I.

  1. O

 

 

  1. Nota 9

 

Scrisă de mînă, cu alt scris decît cel al anteriorului copist, unul mai mai mic, mai rotunjit, mai „feminin”. Cred că nu este doar ultima scrisoare a lui Noica către mine interceptată, ci chiar ultima în general. Am încercat să-i urmez ultimul îndemn!

 

„NOTA

 

CONSTANTIN NOICA din Păltiniş, jud. Sibiu, i-a comunicat lui „LUCA” din Iaşi:

 

„Îţi mulţumesc pentru urări, dragul meu. Sper că ai reluat cursa şi, continuînd să faci ceea ce faci (reviste, lucrări de plan etc), să încerci „excesul în toate” cum spusese Valery…”

 

DGD/ „S”/ 50/ 0066933/

29 ian. 1987

  1. EX. 2
  2. NR. 1

 

/S/ SERV. III/ B. C.

 

 

  1. Încheiere

 

Voiam, în încheiere, să formulez nişte concluzii. Dar ce rost ar fi avut? Chiar dacă criteriile de selecţie a fragmentelor de corespondenţă rămîn, uneori, obscure, modul de lucru al „băieţilor” este destul de clar – „scanarea” completă a „obiectivelor”, prin toate mijloacele posibile – interceptarea corespondenţei şi a telefoanelor, implantarea de „tehnică operativă”, precum şi foarte importanta „muncă cu oamenii”, cu informatorii. Nu era greu să devii „obiectiv”, era în fond suficient să încerci să rămîni normal în lumea aceea anormală!

 

 

 

[1] Desigur că Valeriu Gherghel nu se supărase pe Noica! L-am aşteptat seara amîndoi în Gara Iaşi, am căutat tustrei un loc la hotel şi nu am găsit, am mers apoi la mine acasă şi am stat de vorbă pînă spre dimineaţă. La ora 10, ar fi trebuit ca Valeriu să revină, pentru o ultimă discuţie şi a-l conduce pe filosof la gară, dar pur şi simplu obosit de ziua şi noaptea anterioare, n-a reuşit să se trezească la timp.

[2] În naivitatea sa culturologică, cîteodată eficace, Noica spera să convingă „forurile” că unor tineri cu înzestrări intelectuale deosebite, ar trebui să li se acorde un tratament similar sportivilor de performanţă. A expus acest proiect în articolul „Cei 22…” publicat în „Viaţa Românească”, a cutreierat ţara să-i găsească pe respectivii tineri, le-a promis procurarea de burse în străinătate, a rugat savanţi recunoscuţi să-i facă recomandări, s-a întîlnit cu „persoane responsabile” din aparatul de partid, cel mai important fiind Gogu Rădulescu, dar pînă la moartea sa n-a reuşit să ducă proiectul la capăt. Ceva însă tot a reuşit – cîteva zeci de tineri intelectuali s-au pus pe treabă ca şi cum proiectul ar fi existat în întregul său!

[3] „O sursă a unităţii noastre” sună destul de comic cînd e limpede că este vorba de două extrase din scrisorile mele interceptate de serviciul specializat!

[4] Din păcate, n-am ajuns la Păltiniş în octombrie, cum n-am ajuns nici altădată. Nu-mi pare rău că nu am aplicat pentru o bursă în Germania (văzîndu-mi dosarele, îmi dau seama că n-aş fi avut nici o şansă să primesc paşaport înainte de 1989, cel puţin nu fără să fi făcut compromisuri pe care nu eram dispus sa le fac!), nici pentru că nu am învăţat perfect nemţeşte, ci pur şi simplu pentru că mi-ar fi plăcut să-l fi văzut pe Noica în mediul de viaţă pe care şi-l alesese pentru a-şi trăi ultima parte a vieţii.

[5] M-am ales cu o anumită cunoaştere, dar nu cu învăţarea ei! În schimb, m-am ales cu obiceiul de a nu citi pur şi simplu cărţi, ci autori. Este poate cea mai utilă lecţie primită de la filosof în scurta noastră perioadă de antrenorat!

[6] Am găsit cartea lui Lequier la filosoful Mihai Şora, care mi-a dăruit-o, am tradus din ea o bună parte, am publicat prefaţa într-un număr din „Opinia studenţească” şi, de asemenea, am scris un eseu despre Lequier în cartea mea de debut din 1988, Semnele timpului. Pînă la revoluţie nici acest proiect al lui Noica, dedicat micilor mari cărţi de filosofie, n-a reuşit. În 1990, proiectul a fost lansat însă la Humanitas de Gabriel Liiceanu, unul din discipolii cei mai fideli ai filosofului. Cum ştiam deja de cîţiva ani că nu sînt filosof, nu am propus o ediţie Lequier, deşi acest straniu gînditor, dispărut în largul coastelor bretone, voluntar, la 49 de ani, m-a marcat mai mult decît îmi dădeam seama în urmă cu două-trei decenii.

[7] Cred că este vorba despre unul din titlurile provizorii alese pentru volumul meu de debut amintit în nota precedentă, dar nu mai ştiu care!

[8] Dacă ascultam acest sfat, probabil acum aş fi fost un mai bun cunoscător de germană decît sînt! Din păcate, bîntuit de angoasa atît de romînească a „arderii etapelor”, am început cu 12 – 14 ore pe zi, am continuat cu 8 – 10, pînă cînd m-am „intoxicat”. Ani de zile după aceea, cînd vedeam ceva scris în germană, mi se făcea rău la propriu. De-abia după Revoluţie, am început să am relaţii ceva mai normale cu această limbă!

[9] Este vorba despre formularele pentru o bursă DAD, idee la care am renunţat complet după ancheta din 18 mai 1983.

[10] Interesant că Noica îl aprecia atît de mult pe deconstructivistul Derrida dintre contemporani şi nu pe Levinas ori Ricoeur, mai apropiaţi structural.

[11] La efortul de ieşire din statistică, desigur că n-am renunţat, doar că i-am dat altă direcţie, spre literatură, iar în ultimii ani ai deceniului respectiv, spre studii de istoria şi filosofia culturii, pentru care crezuse Noica de la prima întîlnire că aş fi avut înclinaţii. Din acel efort, au ieşit studiile din Nautilus, cartea mea din 1999, recent reeditată la Criterion Publishing.

[12] În susul paginii, dreapta, de mînă, este menţiunea: „Lt. Murariu/ Rog convorbire”.

[13] Nu ţin minte dacă am plecat în judeţul Botoşani, nici măcar despre ce livadă ar fi putut fi vorba, dar referinţa este la traducerea din Jules Lequier deja amintită.

[14] E de la sine înţeles că n-am putut să-i transmit filosofului un gînd bun „din Apus”, pentru că deşi ofertele de bursă, invitaţiile la congrese de poezie etc îmi tot veneau, n-am aplicat niciodată pentru obţinerea unui paşaport pînă în aprilie 1990, cînd am ieşit prima oară din ţară, în Danemarca şi Germania. Îmi era foarte clar că un paşaport nu voi obţine, în schimb aş fi oferit „organelor” un mijloc de presiune şi şantaj asupra mea. Nimic nu se dădea pe degeaba, cu atît mai puţin nişte drepturi constituţionale devenite favoruri! Sînt convins că, deşi am rămas închis în peştera mioritică pînă la vîrsta de 35 de ani, am procedat bine. Nu mă îndoiesc că, dacă aş fi avut acces la stagii de formare în străinătate cît eram încă tînăr, aş fi fost un specialist mai bun, dar şi „costurile” ar fi putut fi imense, iar pentru mine, de neplătit!

[15 I-am mulţumit, desigur, pentru sfatul de a combina Franţa cu Germania, dar nu l-am şi urmat, cum am precizat în nota anterioară. Nu pentru că sfatul n-ar fi fost înţelept, ci pentru că nu era util pentru mine!

[16] Ultimul alineat e subliniat insistent. Care-va-să-zică, „băieţii” erau atenţi la starea de spirit a „obiectivului Luca”, ceea ce eram atunci pentru ei!

[17] Nu ştiu exact ce i-am scris interlocutorului meu în această privinţă, dar dacă nu i-am precizat şi cît de greu citeam nemţeşte, pot spune că m-am cam lăudat!

[18] Aici apare în clar, ceea ce bănuiam din alte file ale dosarelor, şi anume că la un moment dat eram „obiectivul LUCA”. Documentul mi-a fost însă foarte util şi în confirmarea identităţii unui turnător. O notă făcută cineva pe document, cu alt scris decît cel al copistului, notează:”15984 – c. c. soc,/ 55384 – dl. Gulei”. Nimic misterios! Sînt numerele de telefon de la Centrul de ştiinţe sociale, respectiv de la domiciliu, la care putea fi contactat Alexandru Gulei, colegul meu de serviciu, ale cărui note informative, semnate ba „Cornel”, ba „Ştefan” formează un corp substanţial al dosarelor pe care le deţin în acest moment. Interesant e că supraveghea şi institutul nostru, dar şi pe cel vecin, raportînd orice mişcare ce mă privea pe mine şi pe Tereza Culianu-Petrescu! Deşi se vede clar că mă invidia şi chiar mă duşmănea, nu ştiu din ce motive, recunosc că era un turnător talentat, care nu se mulţumea să relateze fapte nude, ci încerca interpretări, adesea cu nuanţă psihologică! Într-un alt text, voi analiza activitatea turnătorilor, adesea remarcabil de utilă securiştilor! Mă refer la activitatea turnătorilor „talentaţi”, în număr destul de mic prin comparaţie cu cei blazaţi, rutinieri, lipsiţi de entuziasm, care, din fericire, erau cei mai mulţi!

[19] Îi transmisesem o invitaţie din partea unor profesori şi studenţi de la Facultatea de Filosofie a Universităţii. În ciuda precauţiilor din scrisoare, avea să onoreze invitaţia în toamna anului următor – a fost, de altfel, ultimul său drum la Iaşi. Întîlnirea ar fi trebuit să aibă loc în Aula Universităţii doar că, negăsindu-se cheia!, a fost mutată în mica sală de Consiliu a Facultăţii de Filosofie, în care s-au înghesuit peste o sută de profesori, studenţi, cercetători, curioşi etc. Alţii au rămas pe coridor încercînd să perceapă cîte ceva din spusele filosofului, care de altfel era într-o formă foarte bună! Cine ar fi crezut că peste puţină vreme avea să cadă victimă unui stupid accident hibernal!?

[20] Este vorba despre studiul meu „Le Moment Criterion – un model d`action culturelle”, prima abordare monografică a „tinerei generaţii” interbelice, publicat în acel an în volumul Culture and Society, coordonat de dl. Al. Zub, pentru Congresul Mondial de Ştiinţe Istorice de la Stuttgart. 

 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Liviu Antonesei – Un cincinal cu Noica într-un florilegiu epistolar cules de mîna lungă a Securităţii

  1. Radu Mârza zice:

    Domnule profesor, ați întreprins o muncă de documentare impresionantă, necesară și, îmi dau seama, dureroasă. Nu mă pot opri să mă minunez cât ”suflet” punea Securitatea, câți oameni și câte resurse implica pentru a-i urmări pe niște intelectuali care nu făceau decât să fie ceea ce erau: intelectuali. Fără conspirații, spionaj, dușmani ai ordinii de stat etc. etc.

    Apreciat de 2 persoane

    • Păi, în documentare, m-au ajutat „băieții”, că erau harnici și strîngători! Că au cheltuit o mulțime de resurse, inclusiv oameni și timp, e neîndoilnic. Eu mai discutat și politică, însă cu amicii, cu Noica am vorbit numai despre filosofie, colegii săi de generație și, ca să spun așa, ce să fac eu cu mine. M-am bucurat mult să am parte de întîlnirie cu el, deși știam că nu doresc să devin filosof. Aș spune că m-a înțeles, am rămas în relați bune pînă el n-a mai fost. Și, iarăși, experiența n-a rămas fără consecințe – am recitit marii filosofi și mulți filosofi ai culturii, hermenuți etc, am învățat să nu citesc cărți, cu autori, iar pe cît posibil, culturi. Fie-i memoria binecuvîntată…

      Apreciat de 3 persoane

  2. Pingback: Corespondență „salvată” de Securitate: Liviu Antonesei cu C. Noica | Gogea's Blog

Comentariile sunt închise.