Iar rîdem! (8). Cu Dorel Schor…


…și alte trei din excelentele sale povestiri umoristice. Le-am păstrat pour la bonne bouche în ce privește rîsul nostru de week end…

brahim Tuncay

 

O ISTORIE CU COVRIGI

   Pe vremea când Boris Israelovici Glazpapir era tănăr, frumos si nici nu bănuia că va fi numit şef de sindicat, făcea curte unei fete simpatice şi brunete, de familie bună şi cu origine sănătoasă. S-a întâmplat însă că vara şi chiar toamna au trecut, s-a făcut, cum se spune, al dracului de frig în oraşul lor cu un singur cinematograf şi părinţii fetei l-au invitat pe Boris la ei acasă, ca pe un viitor ginere..
   Boris a fost primit cu multă simpatie şi cu ceai rusesc direct din samovar la discreţie, cu zahăr cubic în farfurioară şi cu o legătură de covrigi cu mac, zece la număr. Covrigii erau numai bine încălziţi la sobă, crocanţi şi gustoşi, exact aşa cum trebuie. Dar Boris a fost întotdeauna un băiat bine crescut şi de aceea a consumat, cu lungi pauze între reprize, numai nouă covrigi. Că doar nu era să-i mănânce pe toţi zece şi să lase impresia de nehalit…
   Părinţii fetei simpatice şi brunete erau oameni foarte simpli care nu cunoşteau aceste reminiscenţe mic burgheze în comportament. Aşa că peste vreo săptămână, cînd Boris a fost poftit din nou la ei, l-au primit cu aceaşi căldură, cu ceai la discreţie din acelaş samovar, cu zahăr cubic în farfurioară, dar numai cu nouă covrigi crocanţi, cu mac… Boris a observat, sau nu, amănuntul, nu a spus bineînţeles nimic, şi ca dovadă de bună creştere, a lăsat unul din covrigi neatins.
   Iarna prin părţile alea este lungă şi geroasă, aşa că Boris a mai fost invitat de multe ori la familia fete celei simpatice. Şi de fiecare dată era primit cu afecţiune reciprocă, cu căldură la propriu şi la figurat şi cu trataţia tradiţională care consta din ceai rusesc la discreţie, o farfurioară cu zahăr cubic şi o legătură de covrigi cu mac, crocanţi şi gustoşi. Numai că de fiecare dată, Boris mânca unul mai puţin ca să lase o impresie bună şi tot de fiecare dată i se reducea câte un covrig din porţie. Păi, dacă musafirul oricum îl lăsa!
   Spre primăvară, când s-a mai încălzit afară şi puteai ieşi fără palton, Boris nu a mai vizitat-o acasă pe fata cea simpatică şi pe părinţii ei, deşi era mereu invitat. De altfel, a întrerupt şi întâlnirile cu fata la modul general. Întrebat, după mulţi ani şi la mare distanţă care a fost cauza acestei decizii drastice, Boris Israelovici explică:
   – S-au dovedit nişte cărpănoşi. Cu cât trecea timpul şi credeau că suntem mai intimi, aşa ca în familie, mă serveau cu mai puţini covrigi. Când porţia a ajuns la numai doi covrigi, am renunţat. In ritmul ăsta, ar fi trebuit foarte curând, să aduc covrigi din oraş pentru mine şi după o vreme, cine ştie, să cumpăr chiar şi pentru ei…
SFATURI PENTRU ÎNCEPĂTORI
   Eliahu şi Iuliana Iliescu pleacă în Anglia… Ca turişti, bineînţeles. De ce tocmai acum şi de ce în Anglia? Ce importanţă are? Pericol islamic e peste tot. De copii şi de ghivecele cu plante o să aibe grijă Amalia, bona, care e englezoaică, domnul Biton s-a obligat să supravegeze zi şi noapte apartamentul, are el relaţiile sale şi noi, ceilalţi vecini, le dăm doar câteva sfaturi folositoare.
   – Dacă plecaţi în Anglia, spune doamna Gurnişt, trebuie să vă luaţi umbrele, câte una de persoană şi impermeabile idem, pentru că plouă, e ceaţă şi smog, ştiţi ce-i asta…
   – Pentru smog să vă luaţi ghete sau pantofi cu talpă antiderapantă, adaugă Leopold. Şi cravată, că sunt localuri unde nu poţi intra fără…
   – Să aveţi la voi medicamente, intervine dentistul Kleinergrois. Că dacă trebuie să cumpăraţi, vă cere reţetă şi plata se face în sterline. Ştiţi ce scumpe sunt acolo medicamentele? Eu am fost nevoit să-mi cumpăr un plasture şi mi-au cerut recomandare de la medic…
   – Foarte important e ce mâncaţi, intervine Boris Israelovici Glazpapier. Un deranjament stomacal poate să vă saboteze toată excursia. Englejii ăştia aud că te servesc zilnic cu eghen bechen, un soi de mâncare capitalistă, de-ţi vine să-ţi baţi copiii. Zilnic, sunt sadici!
   – Asta e din cauza climei şi a geografiei, este de părere doamna Brodiciche din Odesa. Aud că nu au vitamine, la ei, acolo. Să vă luaţi neapărat nişte fructe, măcar câteva lămâi, un avocado, o juma’ de piersici, ştiu eu… Şi ciocolată, că are calorii. Şi cafea…
   – Cel mai practic este un număr de cutii de conserve de tuna, susţine Şimon Şeinerovici. La hotel îţi dau masa de dimineaţa şi gata. La prânz mănânci un peşte cu cartofi prăjiţi, dar seara? Desfaci o conservă şi ai rezolvat problema.
   – Dar voi ştiţi engleza sau araba? îşi aminteşte doamna Gurnişt. Păi vedeţi? Şi atunci, cum o să vă descurcaţi, prin semne? O să vă dau eu un ghid de conversaţie ruso-englez şi un dicţionar englez-ebraic ediţia a douăsprezecea, completată şi revizuită de autor. Luaţi-vă şi un ghid turistic, câteva reviste, nişte cuvinte încrucişate, altfel ce o să faceţi în tipul liber dacă nu cunoaşteţi limba ţării?
   – Nu uitaţi săpun şi burete! Nu e de râs, treburile astea nu le găsiţi la orice hotel. afirmă domnul Ghezuntertoit. Vă spun din experienţă. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar englejii nu se prea îndeasă la baie. Ei nu transpiră, sunt flegmatici, au un calm britanic. E un lucru stabilit ştiinţific! Dumnealor cred că străinii care fac zilnic duş procedează astfel datorită unor sentimente antibrexit.
   – Să avem pardon, spune domnul Oiţerman care până acum a ascultat cu răbdare. Tot ce susţineţi este valabil pentru unul ca mine, care pleacă la Londra pentru busines şi nu are timp de magazine. Dar ei? Ei sunt turişti, nu? Şi atunci, pentru ce pleacă în Anglia? Nu ca să facă tot felul de cumpărături? Nu vă luaţi nimic, ascultaţi-mă pe mine. Cumpăraţi totul acolo, e made in Anglia şi in China… Vă duceţi pe Oxford street. Luaţi-vă  două valize goale şi atât… Sau, ştiţi ceva? Cumpăraţi şi valizele acolo. Plecaţi în pielea goală, luaţi-vă, vorba dentistului, câte un plasture. Atât şi nimic mai mult.
HAMPTON COURT
   După ce am revenit de la Hampton Court, fosta rezidenţă preferată a suveranilor britanici, l-am întâlnit întâmplător pe Aron Dekel, veche cunoştinţă şi antreprenor de succes. El tocmai făcuse un tur prin marile magazine Harrods şi revenise încântat de diversitatea mărfurilor şi de faptul că soţia sa nu găsise nimic pe placul ei. I-am relatat câteva amânunte despre construcţia palatului regal, m-am gândit că îl poate interesa ca… om de meserie.
   – De fapt, cel care a construit palatul a fost favoritul regelui Henri opt, cel cu multe neveste, precizez. Pe favorit îl chema Thomas Wolsey, care reuşise în scurt timp să devină ministru, cardinal şi legator al papei. Până într-atât se simţea stăpân pe situaţie încât se adresa suveranilor străini, în scrisori „Eu şi Regele etc”. Întâi el!
   – Dar el câte neveste avea? se interesă Dekel.
   – Nu-i vorba de neveste. Thomas ăsta, de cum se văzu promovat, cumpără Hampton Court şi hotărâ să construiască un palat cu nu mai puţin de o mie de camere…
   – Dar câte neveste avea? insistă Dekel.
   – Avea patru sute de servitori care îngrijeau de casă! Clădirea înconjura cinci curţi interioare, fiecare prevăzută cu imense bucătării. Fastul era inimaginabil, petrecerilor li se ducea vestea…
   – Dar câte neveste avea amiralul ăsta?
   – Cardinalul… La un moment dat, a avut ideia nenorocită de a-l invita pe şeful lui, pe Henri al optulea. Ăsta e cel cu şase neveste.
   – Gata, îmi închipui ce s-a întâmplat. Regele a vrut să le plaseze în căsoiul ăsta mare, să la aibe la îndemână, dar să nu se vadă între ele.
   – Regele a fost încântat de ce a văzut. Şi în timp ce orgoliosul popă nu mai putea de plăcere, regele s-a gândit că un asemenea palat se potriveşte mai bine unui rege decât unui cardinal, care ar trebui să se roage şi să postească, nu să chefuiască….
   – Mai ales că nici nu ştim câte neveste avea…
   – Pe scurt, nefericitul cardinal a fost obligat să facă un mic cadou regelui, mă refer la Hampton Court  cu tot ce avea înăuntru şi pe dinafară. Regele a acceptat cu largheţe, dar dacă crezi că i-a iertat cutezanţa că a avut la un moment dat o proprietate mai mare decât a lui, greşeşti. Tipul a căzut în dizgraţie, iremediabil.
   – Da, spune domnul Dekel. Niciodată nu trebuie să ai casă mai mare decât şeful, mai ales dacă el are şase neveste şi tu ai mai puţine…
Reclame
Acest articol a fost publicat în Fără categorie. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Iar rîdem! (8). Cu Dorel Schor…

  1. gyll zice:

    Da, dacă prinzi șpilul sunt și instructive.

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.