Cu una din recentele poze ale lui Dumitru Ungureanu, normal!
Ascensiunea
Poate că desprinderea despre care mereu citesc, s-o numesc levitație,
poate este posibilă dacă atingi, ca un corp ceresc spărgînd orbita lumii,
dacă atingi viteza de eliberare, a cărei formulă e atît de complicată –
dar cu trecerea vremii, energiile nu se adună, se consumă și scad
an după an, lună după lună, iar spre sfîrșit semnele apar zi de zi.
Sau poate sufletul, cu greutatea sa neînsemnată, scapă gravitației
și se desprinde ca o frunză de carpen, minunata metaforă a libertății
din titlul unei cărți pe care am citit-o în prima mea tinerețe –
dar acela nu ești tu, nu sînt eu întrutotul, așa cum mă știu
cînd cuprins de spaima vidului mă uit halucinat în oglindă…
Nu, de trei ori nu! Poate că totul nu ține nici de energiile
în continuă scădere, nici de trecerea vremii, de capătul timpului –
dacă pe insulă, pe faleză, pe plajă, o vezi înălțîndu-se lin,
ca un abur, din valuri, vei, voi rămîne cu picioarele-n nisip?
O, nu, înălțarea nu este deloc o afacere strict privată!
12 – 13 Iunie 2018
@ntonesei's blog 
Excepțional !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos.
ApreciazăApreciază
Sau poate sufletul, cu greutatea sa neînsemnată, scapă gravitației
și se desprinde ca o frunză de carpen, minunata metaforă a libertății….
Superb! Ca de altfel, tot poemul.
Multumesc pentru moment!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc foarte mult.
ApreciazăApreciază
Minunată metaforă !
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos.
ApreciazăApreciază
Eheu, Poete, optimistă lamentație! Nemărginita ta generozitate te face să-mpărtășești o experiență de neîmpărtășit. Ai dibuit calea de-a gusta nepedepsit și deliciosul egoism omenesc.
Ai dreptate, e o prostie să spui că fiecare moare singur. Fiecare moare cum a și trăit – ori singur, ori într-un grandios spectacol în care – subliminal – își ia publicul cu el, măcar pentru o clipă. Dar ce clipă!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Da, frate, ce clipă!
ApreciazăApreciază
Să trăiești,la mai sus…. ascensiunile viitoare!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc, frate Gyll!
ApreciazăApreciază
Un poem profund. Felicitări!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos.
ApreciazăApreciază
banuiesc de multa vreme ca lucrurile stau cam asa,
dar nu am indraznit :
înălțarea nu este deloc o afacere strict privată
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Altcum, nu-mi iese la socoteală…
ApreciazăApreciază
Minunat.
Cum sint mai prozaica cind am deschis calculatorul si am dat de titlu – Ascensiunea – am crezut o clipa ca este titlul unui roman sau ati scris in sfirsit proza pe care o tot asteptam.
Poate se risipeste putin melancolia cu acest text antologic al lui Florin Iaru care descreteste toate fruntile cu decriptari din nenea Iancu citire. Daca elucideaza secretul lui nenea Anghelache, va propun o provocare si mai mare – ma roade de mult o intrebare buclucasa – care este tilcul altei dileme ancestrale din Caragiale in D-ale carnavalului de aceasta data: „Nu ma cauta, am trecut cu neamtul meu in Bulgaria”.
Poate va prindeti in joc. „Gasitorului recompensa”.
Sper ca v-am smuls un zimbet, desi eu nu prea reusesc. Am incercat totusi.
O zi buna si senina. Viata este frumoasa.
http://dilemaveche.ro/sectiune/la-zi-in-cultura/articol/caragiale-n-a-vrut-sa-raspunza-dezvaluirea-secretului-lui-nenea-anghelache
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc! În ce privește jocul/concurs, mă alătur îndemnului Dvoastră – Run, all people!
ApreciazăApreciază
„Nu, de trei ori nu! Poate că totul nu ține nici de energiile
în continuă scădere, nici de trecerea vremii, de capătul timpului –
dacă pe insulă, pe faleză, pe plajă, o vezi înălțîndu-se lin,
ca un abur, din valuri, vei, voi rămîne cu picioarele-n nisip?
O, nu, înălțarea nu este deloc o afacere strict privată!”
Dincolo de metafizice îndoieli, date de turmentele lucidității ce ar voi să prindă totul într-o („atât de complicată”) formulă – umanul, inextingibilul dor de excelsior… (!)
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc pentru lectura atît de atentă…
ApreciazăApreciază
Poezia este partea cea mai frumoasă și niciodată risipită a Luminii. Ecoul ,,nu ține nici de energiile
în continuă scădere, nici de trecerea vremii, de capătul timpului”. Acolo unde este Poezie, există Înălțare. În zbor tineresc ca al lui Icar, în atingere albastră, matură cum a fost cândva metafora cu aripi a lui Dedal. Felicitări…,,Ascensiunea” este un poem din nesfârșita Tinerețe. . .
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mulțumesc frumos, frate poet!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
„Une nuit donc ou un jour assis à sa table la tête sur les mains il se vit se
lever et partir. D’abord se lever sans plus accroché à la table. Puis se
rasseoir. Puis se lever à nouveau accroché à la table à nouveau. Puis partir.
Commencer à partir. Pieds invisibles commencer à partir. A pas si lents
que seul en faisait foi le changement de place. Comme lorsqu’il
disparaissait le temps d’apparaître plus tard à nouveau à une nouvelle
place. Puis disparaissait à nouveau le temps d’apparaître plus tard à
nouveau à une nouvelle place à nouveau. Ainsi allait disparaissant le
temps chaque fois d’apparaître plus tard à nouveau à une nouvelle place à
nouveau. Nouvelle place à l’intérieur du lieu où assis à sa table la tête sur
les mains. Même lieu et même table que lorsque Darly mourut et le quitta.
Que lorsque d’autres à leur tour avant et après. Que lorsque lui enfin à son
tour. La tête sur les mains mi-souhaitant mi-redoutant chaque fois qu’il
redisparaissait qu’il ne réapparaisse plus. Ou simplement se le demandant.
Ou simplement attendant. Attendant voir si oui ou non. Si oui ou non à
nouveau seul n’attendant rien à nouveau.”
ApreciazăApreciat de 1 persoană
De bună seamă că e minunat!
ApreciazăApreciază
Un alt scriitor profund metafizic, fascinat de Himmelsreise.
Cred ca il vei recunoaște
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Și-a tradus singur Sttirings Still, dar sună ca și cum l-ar fi scris în franceză… Mi s-a făcut dor, am vrut să-l recitesc, dar n-am găsit decît zece pagini accesibile la Edition du Minuit… Asta e. Bănuiesc că în română nu există.
ApreciazăApreciază